O zi....

...care in mod neasteptat pentru mine s-a transformat din zi de plangere in zi de bucurie: pomenirea Elenitei. Nu a decurs totul cum as fi vrut, in sensul ca de mult tanjesc dupa un anumit context in care sa ne "imbratisam" duhovniceste dar nu stiu sa il creez in viata mea asa cum este ea acum. In schimb revederea prietenilor dragi, rugaciunea impreuna si intalnirea chiar si pret de cateva clipe cu fiecare mi-au umplut inima. 

Nu stiu clar motivele pentru care a venit fiecare om (unii vin chiar pentru Elena, unii pentru parintele meu, altii din curiozitate, altii pentru a mai socializa cu oameni din biserica) dar sunt convinsa ca fiecare a plecat acasa macar cu o scanteie de entuziasm duhovnicesc si cu un gand de mai bine.