Scopul...

...vietuirii noastre pe pamant este dobandirea Duhului Sfant. Avand in minte acest dreptar, crestinii trebuie sa isi defineasca propria viziune despre munca si sa o dozeze corespunzator. Scriu aceste randuri ca sa imi inviorez discernamantul si sa mai atenuez putin valul de standarde si nevoi inchipuite prin care duhul lumesc fura linistea in care am putea simti temeiul duhovnicesc al sarbatorii de maine. 

Stricatoare de suflet e si "trandavirea cea rea" dar si obsesia muncii asidue fara proiectie spirituala. Dupa cum lenevirea nu se poate integra in portretul crestinului cumsecade, nici filosofia de viata a workaholicului nu e compatibila cu ceea ce nu invata Biserica despre o vietuire echilibrata si mantuitoare. 

In Scriptura se vorbeste despre castigarea painii cu sudoarea fruntii, dar ce este mai mult decat atat nu isi are rostul in context evanghelic. Avem ziua de odihna, un timp randuit pentru cautarea celor netrupesti, fiindca sufletul se odihneste numai in Domnnul. Mantuitorul da exemplul crinilor care "nici nu torc, nici nu tes" ca sa intelegem cat de vatamatoare e grija excesiva pentru nevoile zilei de maine. Iarasi, daca ne raportam la varfurile ascetice ale ortodoxiei vom vedea ca pentru ei munca nu era decat un mijloc de subzistenta si de tintuire a mintii la ceva folositor dupa ce obosea cugetand la cele inalte. Avem exemplul Martei si al Mariei si aprecierea vadita facuta de Hristos special consemnata de evanghelisti ca sa fie totul foarte clar despre cat valoreaza stradaniile pentru trup. 

Indiferent ca este fizica sau intelectuala, munca il ajuta pe om in masura in care il zideste si sufleteste. Implinirea si reusita in viata sunt atestate de bucuria si pacea din suflet si de comorile duhovnicesti agonisite de fiecare in vistieria inimii. Superficiali fiind, tindem sa valorizam oamenii prin prisma a ceea ce produc muncind, uitand ca toate acestea "pamant sunt si in pamant se vor intoarce", dar fiecare om este nemuritor si valoros in sine ca purtator al chipului lui Dumnezeu.