Cugetam...

... azi, la filacterii si la iubirea de slava desarta a fariseilor, narcisisti religiosi ai vremii lor. E limpede ca aceste filacterii nu mai pot fi regasite ca atare la crestini. Ele au devenit peste veacuri un simbol a tot ceea ce foloseste omul ca sa isi construiasca o fatada admirabila de pe urma careia sa culeaga laude si sa obtina privilegii.

Tot ceea ce tine de tiparul randuielilor bisericesti pentru vietuirea crestineasca, desi este bun foarte si poate fi doar un semn al bunei cuviinte inaintea lui Dumnezeu, poate fi speculat de patima mandriei in sensul de a deveni "filacterie". Diferentierea de evlavia autentica e uneori imposibil de facut din exterior si este data de duhul cu care cineva aduce in viata lui respectivul obicei sau obiect (filacteria). Sunt unii care isi manifesta in afara dragostea de biserica si de Dumnezeu cu cuget curat sau pentru marturisire, si care afiseaza totul ostentativ si cu emfaza, ca pe un ascendent pe care il au asupra muritorilor de rand.

In functie de gandul cu care sunt folosite, posibile filacterii crestine pot fi (fiecare sa se cerceteze pe sine si nu pe altul, fiindca foarte usor putem judeca pe nedrept)
-baticul si fusta lunga
-barbi si cozi mirenesti
-metaniere, multe, lungi, interesante
-icoane multe si marunte, la care nici nu apuci sa te inchini
-reverende (unii se mandresc cu cele bogate, altii mai subtili cu cele ponosite) cruci impozante
-gesturi, pozitii si miscari care atrag atentia in biserica
-o familie numeroasa
-un duhovnic renumit
-un facebook/blog care iti face portretul robot direct cu aureola

Dupa autoanaliza si descoperirea filacteriilor proprii cea mai buna solutie nu e renuntarea la ele, ci: 1.cultivarea unui cuget smerit, prin care sa ne amintim mai ales de faptul ca tot ce putem face pentru Dumnezeu reusim doar prin darul Lui.
2.deprinderea de a avea frica de mandrie, ca una ce ne pagubeste sufletul de orice alta virtute si ne poate aduce caderi mari si departarea de binele Dumnezeiesc.