... niste critici pe care nu am putut sa le port cu pace: cum ca neglijez sa aduc la biserica prinoase la rugaciunea amvonului. Nu neglijez, dar nu asta e prioritatea mea nr 1 momentan. Ce-i drept, am mai adus, dar nu duminica, ci la sfintele liturghii in zile de rand din posturi care nu sunt prea populare in randul credinciosilor nostri.
La inceput m-am tulburat, apoi mi-am dat seama ca cei care comenteaza asa sunt din categoria oamenilor care chiar si atunci cand cineva implineste 99% din tot ce trebuie facut (nu ca mine, cu multiple lacune in vietuirea crestina) gasesc de cuviinta sa puna lupa pe acel 1% neacoperit.
Sincera sa fiu, ma straduiesc ca intreaga mea viata, zi de zi, pas cu pas sa fie un prinos adus lui Dumnezeu. Gandurile si puterea mea sufleteasca le canalizez care altfel de slujire. Daca aceasta punere inainte nu este bine primita, cu atat mai putin cred ca m-ar folosi sa o inlocuiesc cu cate o prajitura facuta sambata.
A nu se intelege ca dispretuiesc acest obicei binecuvantat, ci pur si simplu la felul in care pulseaza viata mea in prezent, nu as putea cuprinde si aceasta osteneala fara sa creez un dezechilibru de program si fara sa ma extenuez.
Asa este, draga doamna Ecaterina!
ReplyDeleteFaceți ce puteți, misiunea dumneavoastră nu e una ușoară!
Vă doresc multă răbdare, liniște și putere sa le duceți pe toate, chiar și astfel de situații 🙏🤗😘
Eu am inceput sa duc prinoase duminica la biserica dupa ce am realizat intelesul celor ce se citeau la sfintirea lor...ca cei ce vor gusta din ele sa se sfintessca, ca Domnul sa le implineasca cererile spre mantuire, celor ce le au adus, spre pomenirea sfintilor din ziua respectiva...plus ca la noi se zice ca se pun spre sanatatea celui care le a adus. De obicei duc fructe si bomboane. In cateva randuri am dus din niste produse pe care le primisem si eu de pomana(multi biscuiti, ciocolate, bomboane etc.)
ReplyDeleteDar na, chiar nu mi as face mustrari de constiinta in locul tau, avand atatea responsabilitati. Prioritari sunt copiii si casa... Nici nu stiu daca e de datoria preoteselor sa se ocupe de prinoase, deci fii pe pace!
Eu, de cand am inteles ca sunt spre sfintirea celor ce vor gusta, am inceput sa las rusinea la o parte si sa cersesc si eu (cantitati simbolice, bineinteles) de la masa respectiva mai ales in zilele in care nu reusesc sa stau nemancata sa iau anafura.
ReplyDeleteDumnezeu cauta la inima omului si cunoaste intentiile bune. Uneori insa inima mea se raceste si nici macar intentia nu mai exista. La noi aduc mai mereu aceeasi oameni si noi primim mereu. Slava Domnului!
ReplyDeleteDOAMNE MILUIESTENE...aveti dreptate de multe ori se munceste 100% mai ales in functia de Preoteasa ...fiti in pace Dumnezeu vede.
ReplyDeleteprobabil ca cei ce critica fie nu au copii, fie copiii lor sunt deja la casele lor...eu incerc sa cumpar cate ceva si sa pun pe masa, imi este greu insa cand tr sa fac coliva, cand aveam un copil era mai simplu, acum chiar simt acel timp ca un dezechilibru in zilele acelea
ReplyDeleteDracu nu suporta binele dar Dumnezeu vede inima omului...fiti pe pace ...orice suferinta aresi o cununa .
ReplyDeleteTrebuie sa recunosc că după ce am citit articolul am căutat informații despre subiect pentru că nu știam ce înseamnă acest prinos... Eu nu am văzut în biserică asta. E drept că la noi in Ardeal lucrurile sunt mult simplificate, câteodată spre bine câteodată nu, dar nici atatea discuții nu sunt. Coliva am văzut în realitate doar de vreo 3 ani și nu am gustat niciodată. Nu se practica nu n zona obiceiul preparării colivei nici la parastas cu atât mai puțin în duminicile de peste an. Cred că așteaptările in zona Dvs sunt foarte mari pentru preot și familia lui, la noi in zona nu. Delia
ReplyDeleteIn Ardeal nu se aduc aceste prinoase, nici nu se citeste aceasta rugaciune. Pe mine nu ma intereseaza viata duhovniceasca a preotesei, dar ma sminteste foarte mult modul in care se imbraca unele, ca la opera, cu costume ultimul racnet, palarii ca la casa regala din Londra si pantofi de lac cu toc cui. Mai ales prin Ardeal se obisnuiesc astfel de arogante. Nu inteleg de ce nu se imbraca simplu si curat. Uneori si copiii lor zici ca au coborat de pe copertele revistelor de moda. Iertare!
ReplyDeleteRugăciunea se citește să știți! In ceea ce privește vestimentația este posibil sa aveți dreptate �� însă nu are rost sa va smintiti! Ganditi-va că pentru persoana respectiva este cea mai importanta vizita a săptămânii, iar daca îți pui haine bune sa faci o vizita unor cunoscuți e normal sa le pui și când mergi in casa Domnului. Pe mine pe vremuri mă certa mama daca o haina nou cumpărata nu o purtam întâi la biserica, chiar daca o cumpărăm pt o altfel de ocazie. Așa erau oamenii obișnuiți, sa pună ce au ei cel mai bun pt a merge la biserică.Delua
DeletePt Delia!
DeleteEu sunt din Oradea, dar prin naștere sunt din Craiova...
E adevărat ce spui ca în Ardeal nu se face colivă, însă eu fac! Mi se pare lucrul cel mai important!
Ce nu îmi place când se face pomenirea morților în Oradea, este ca se pun multe dulciuri, bomboane...
De unde sunt eu, nu se citeste. Nu vorbeam de haine noi, vorbeam de haine de lux, de taioare precum ale prezentatoarelor de la tv, de fusta de piele mulata. Tinuta de biserica trebuie sa fie una decenta, curata. La biserica nu ne ducem ca sa epatam, ar trebui ca tinuta sa ne permita sa facem macar o inchinaciune mare. Nu gebeneralizez,nu e cazul tuturor preoteselor. Parada modei nu se face la biserica.
Deletemai, dar tu alta grija n-ai decat sa casti gura la cum se imbraca altii la biserica?la biserica mergem sa ne rugam, nu sa cascam gura si sa ne ocupam de exteriorul aproapelui.Fiecare se imbraca cu ce are, cu ce crede, ce grija avem noi sa facem regula si sa judecam?astea le stie fiecare, sunt intre el si Dumnezeu.Gandeste-te ca acel suflet binecuvantat e in Biserica, nu cine stie pe unde - slava lui Dumnezeu!de ce incerci sa-i inghesui pe ceilalti in cutiuta ta mentala si sa-i cioplesti dupa calapodul tau?lasa ca se ocupa Dumnezeu, nu trebuie sa-ti faci griji :)
DeleteCeea ce spui tu e foarte adevarat, cu mentiunea ca exista tinute agresive, care "sar" in ochi, fara sa cauti neaparat sa iei seama la ele. Pentru ca in biserica toti suntem patimasi intr-un fel sau altul, e bine sa ne alegem tinute care credem ca nu starnesc patimile altora. Pe de alta parte, daca esti invidios, gelos, te lupta desfranarea sau judecata, tintuieste ochii cu incapatanare in jos, ca sa nu te ranesti.
ReplyDeleteDaca esti foarte neputincios si te deranjeaza intr-atat eu cred ca te poti exprima. Nu mi se pare in regula nici sa nu spunem nimanui nimic fiindca judecam. Persoana care se imbraca ciudat trebuie sa ia la cunostinta ca starneste anumite reactii la privitori, de la care nu are nici ea dreptul sa pretinda inalta masura a nejudecarii fara sa ii menajeze in vreun fel.
Normal ca si in biserica exista un dres-cod pe care trebuie sa il respecti, dar sunt oameni care poate au intrat intamplator in biserica, sau nu vin prea des, sau nu gasesc nimic in neregula cu tinuta lor, din contra...Fiecare cu ale lui...Cand se vor indrepta in cele dinlauntru, va fi si exteriorul ok, pana atunci nu cred ca rezolvam noi ceva daca ne scandalizam sau, mai rau, incepem sa-i ,,invatam,, .Si in general cred ca cel mai bine e sa ne vedem de tinuta noastra, de rugaciunea noastra, de coliva noastra si asa mai departe...desigur, cine poate sa zica ceva cu asa multa dragoste incat sa nu raneasca, jigneasca, etc...sa zica.Si daca are atata rugacinue cat sa fie si gandul lui primit de catre celalalt.
ReplyDeleteDar sa nu uitam si de varianta cealalta, ca sunt persoane care poarta fusta pana la pamant si baticul pana pe ochi, dar asta nu garanteaza ca interiorul e ok.
Noi ne uitam la cele exterioare, dar Dumnezeu cunoaste inima fiecaruia, drumul, imprejurarile vietii, samd..Tare mai suntem sensibil, tare ne mai ,,smintim,, una doua - o fi asta semn de sanatate interioara?nu stiu :).Acum, daca ceva din exterior imi zgandareste patimile, de cine trebuie sa ma ocup grabnic, de el sau de mine? :)
Ma gandesc si ca astfel de observatii determina omul sa fie fatarnic, adica se imbraca intr-un fel, desi nu considera ca-l reprezinta , doar ca sa nu mai comenteze nu stiu cine.Degeaba port papuci cu siret daca in inima mea port tocuri :).Pe Dumnezeu nu-l mintim.
In fine, asa cred eu, dar Dumnezeu stie mai bine :).
poate am vorbit cam dur mai sus, imi cer iertare, n-am dorit sa jignesc sau ceva :)
ma gandesc la comentariul de mai sus, cum ca respectivele poarta haine ,,de lux,,.Poate par de lux pentru unii cu stare modesta, dar poate pentru ele nu sunt de lux, poate chiar considera ca s-au imbracat modest si nu dupa masura realelor posibilitati :).Cand noi abia avem una de-un leu ni se pare ca unul cu 5 lei e Mecena sau ceva :).Iar cel bogat, cand vede ca saracul n-are paine ii zice sa manance cozonac :).Perceptia noastra e problematica si e foarte adevarat ca barna sta in ochii privitorului.
ReplyDeleteMa straduiesc sa inteleg ce e rau la taioare si palarii.De unde ideea asta ca la biserica trebuie sa venim imbracati ,,modest,, , .Ma intreb, boierii, domnitorii veneau la biserica imbracati ,,modesrt,, ? nu, se imbracau dupa rangul si averea lor, si nu se mai smintea nimeni ca au kile de aur pe ei :).Ba chiar au ramas si in tablourile votive asa.Iar taranii veneau la biserica imbracati simplu, ca la camp?pai ati vazut un costum popular de sarbatoare?cat fir de aur, cati fluturi, margele, lana de cea mai buna calitate...nimic modest la ele :) Da, nu stiu, mi se pare o chestiune interesanta pe marginea careia sa meditam :)
De acord...
ReplyDeleteSe pare ca oamenii sunt tare sensibili la acest subiect care, asa cum spui, tine doar de fatada. De vreme ce sunt doua perspective diferite (acuzatorul si acuzatul😊) totul devine mult mai complex atunci cand incerc sa caut circumstante atenuante fiecarei parti.
Ca o paranteza, fac parte din categoria persoanelor care nu suporta ideea ca violatorul sa prezinte drept scuza tinuta indecenta a victimei. Indiferent ce vezi, cortexul trebuie sa fie acolo sa iti moduleze reactiile. Nu mi-o luati in nume de rau...