Intr-un fel...

...relationezi cu omul fata catre fata, altfel prin mesaje scrise si altfel ti se prezinta in momentul in care va aflati amandoi intr-un grup mai mare. Pentru mine, cea mai valoroasa e prima varianta, fiindca se creeaza premisele unei deschideri sufletesti mai adanci. Totusi, felul in care se manifesta omul in public te ajuta sa ii cunosti personalitatea din alta perspectiva.

In incercarea de a curati patimile adesea vorbirea cu oamenii devine pricina de poticnire: ba se aluneca spre cleveteli si judecata aproapelui, ba spre slava desarta, fatarnicie si minciuna, ori si mai rau, discutiile indelungi pot genera o bresa pentru ispita desfranarii.

Spatiul monahal odihneste sufleteste foarte mult prin regulile teoretic unanim acceptate despre tacere. Cei ce traiesc in lume sunt mult mai expusi vatamarii prin acest "mic madular" numit limba. Ca sa se pastreze o cumintenie a duhului in convorbiri trebuie o deosebita atentie si trezvie. Uneori e nevoie chiar de curaj pentru a ne dezice de clevetelile interlocutorului sau de marturisirile nerusinate ale unor principii de viata bazate pe o scara de valori necrestina.

De aceea oricata iubire de oameni am avea, nu putem sa traim in comuniune stransa cu cei care nu sunt in acelasi gand cu noi. Mai devreme sau mai tarziu modul diferit de a intelege scopul vietii va crea divergente. Nu numai ca se tulbura linistea personala, dar cei mai slabi pot fi influentati negativ. Mai ales unde sunt copii trebuie multa atentie in preajma cui cresc. Fara sa fortam prea mult lucrurile, trebuie totusi o selectie a oamenilor de care ne inconjuram.