Am citit...

...de curand o o postare a Irinei (Dulce Casa) in care vorbea despre mentalitatea de sarac. Am identificat-o si eu de-a lungul timpului la cunoscuti mai instariti, dar care se considerau permanent stramtorati financiar. La inceput credeam ca se vaita din ipocrizie, dar la o analiza mai atenta mi-am dat seama ca ei chiar simt (ca perceptie deformata) saracia in mijlocul abundentei.

Ma intreb cat din aceasta mentalitate e justificata de trairea reala, mai ales in copilarie, a unor perioade de saracie crunta. Am in minte o persoana crescuta in orfelinat care a facut foamea ani de zile. Ca adult, desi sotia avea grija sa fie frigiderul ticsit, mereu se plangea ca nu are provizii suficiente.

Eu nu ma recunosc in aceasta mentalitate, dar am gasit o alta drama inchipuita care imi rapeste bucuria de a fi: mentalitatea de om bolnav. Nu e vorba de ipohondria pe care am experimentat-o ca studenta medicinista😊. Mentalitatea de bolnav mi se trage de la disgravidiile lungi si repetate apoi din perioadele de alaptare combinate cu insomnii crunte. Acestea s-au manifestat ca un cumul de ani intregi de neprefacuta slabiciune trupeasca. Aceasta stare a avut bineinteles un impact psihic si s-a rasfrant si asupra stilului de viata prin multe ingradiri. Treptat s-a incetatenit in fiinta mea o imagine despre mine insami ca bolnava, desi nu permanent eram cu adevarat neputincioasa.

Cu ajutorul lui Dumnezeu si al Maicii Pantanassa in ultimele luni am inceput sa ma debarasez de acest mod de a ma vedea in care eram inchistata si sa ma simt mult mai libera de povara pe care o simteam in raport cu performantele mele fizice. E un sentiment minunat, de vindecare a unei apasatoare garbovii sufletesti care a durat mai bine de treisprezece ani.