In urma...

...cu cativa ani fata mea s-a indragostit. Nu are importanta care fata, nu are importanta de cine. E o postare in care vreau sa exemplific cu evenimente din viata mea importanta ierarhiei in familie si a ascultarii in general.

Dupa acest prim stadiu, am purtat numeroase convorbiri cu ea, apoi cu el si chiar am cerut referinte cunoscutilor lui. Toate informatiile si impresiile erau convergente catre un portret de om integru moral, de o seriozitate deosebita, foarte amabil si politicos, inteligent, cult etc.

Cand lucrurile au inceput sa se concretizeze in directia unei prietenii, am considerat de cuviinta sa discut si cu sotul meu despre asta. El nu il cunostea pe baiat, dar a fost foarte categoric in a afirma ca nu e de acord cu persoana in cauza.

Din cauza ca argumentele lui nu erau solide, ci se baza mai mult pe un feeling, pe o intuitie ca e ceva in neregula, eu l-am combatut vehement. Mi se parea absurd (eu, condusa mai mult de ratiune omeneasca decat de reguli duhovnicesti) sa trunchez viata emotionala a copilului meu numai pentru ca are tatal niste vagi presentimente. El, dimpotriva, sustinea ca aceasta simtire este lasata de Dumnezeu si ca in duhul rugaciunii fiind, prin ea iti poti da seama daca un aspect al vietii tale este sau nu dupa voia Lui.

Pentru ca nu am astfel de trairi, nu am avut incredere ca Dumnezeu da barbatilor (pe care i-a desemnat sa isi ocarmuiasca familia) aceasta harisma a discernerii, mai ales in situatia in care si ei cauta sa isi conformeze viata invataturilor bisericii. Gandul imi spunea ca acest fel de aflare a caii adevarate e rezervat unui numar restrans de "performeri" duhovnicesti, nicidecum nu e accesibila unui om obisnuit, cu slabiciuni si neajunsuri ca orice muritor de rand.

In timpul in care ne tot duelam noi in strategii dupa care sa ne calauzim viata, Dumnezeu prea bunul a randuit sa primesc o carte (culmea, chiar de la baiatul care era cauza dilemelor)  de-a staretului Tadei "Cum iti sunt gandurile, asa iti este si viata". In ea am gasit pagini intregi despre cat de important este sa nu te impotrivesti principiului duhovnicesc al ascultarii. Deloc nu mi-au cazut bine cele citite: " Cum? Asa, orbeste? Cand toate indiciile arata binele in directia opusa?"

Mai intelept ca mine, sotul meu s-a smerit si m-a sfatuit sa oprim orice discutie in contradictoriu si sa il lasam pe Dumnezeu sa lucreze si sa descopere cine se inseala. Timpul a pus in lumina multe aspecte (inaccesibile unei analize superficiale) care au confirmat retinerile lui ca fiind intemeiate. Cu taiere a voii la timp am fi evitat multe complicatii.

In esenta problema era ca, la un nivel superficial de relationare, omul este capabil sa disimuleze mult. De exemplu un tip sociabil poate fi in mod paradoxal un insingurat in adancul lui. Cine incearca insa o apropiere iubitoare mai profunda are de dus impreuna cu el suferinta traumelor lui emotionale si are de indurat urmarile mediului ostil si rece in care s-a dezvoltat. Trebuie mult curaj si o motivatie puternica pentru a porni in corabia vietii cu un om care te raneste constant, chiar daca o face involuntar si nu isi da seama de asta.