...un tipar gresit stimul-raspuns comportamental.
Fie A si B doi crestini oarecare. Dintr-o anume patima nevindecata A il mahneste pe B.
B, nedesavarsit saracul, se supara, sta imbufnat si ii atrage atentia celuilalt asupra purtarii lui insensibile.
A, determinat de reactia proasta a lui B, devine distant si chiar se enerveaza si el.
B, consternat: "A imi greseste si tot el se supara! Nu merita sa fim prieteni. Mare meteahna orgoliul asta."
A in totala dezamagire: "Nu imi place cum imi vorbeste B. Este chiar lipsit de respect. Cauta nod in papura si critica orice."
Concluzii:
A - Nu ii mai vorbesc lui B pana nu isi revine, prin atitudinea mea trebuie sa il invat minte sa fie mai smerit alta data, sa se multumeasca mai cu putin din partea mea, altfel si-o ia in cap
B- A este absurd. Vede paiul din ochiul meu, dar barna din ochiul lui nu o vede. La drept vorbind el a inceput, prin el a venit ispita, deci el sa isi recunoasca primul vina.
Desi scenariul de mai sus nu miroase deloc a crestinism, il intalnesc adesea in interactiunile conflictuale dintre oamenii din biserica. Asta pentru ca ne raportam la Evanghelie doar ca la un text pe marginea caruia e frumos sa filosofam, nu ca la un dreptar pentru viata.
Si mai greu este cand A si B sunt soți.
ReplyDelete