Luand pulsul...

...societatii atat cat imi permite contactul meu virtual cu lumea observ la tinerii parinti o preocupare intensa pentru socializarea intre copiii de varsta mica.

Sincera sa fiu, consider ca este o falsa nevoie, un trend indus subtil care deturneaza atentia parintilor de la indatorirea lor de a-si povatui si forma copiii. Practic primii ani din viata sunt cei mai importanti pentru a influenta asezarea interioara a copilului. Parintii din biserica spera ca, integrand copilul intr-un anturaj cat de cat crestin sa il fereasca de ispite. Cauta copii care sa ii inraureasca pozitiv pe ai lor. De fapt este o anume inselare (mai ales la varste mici) sa muti vizorul pe alti factori responsabili de evolutia copilului, sperand ca modificandu-i pe acestia iti vei usura provocarile parentajului. In acest caz mi se pare aplicabil cuvantul "acestea trebuia sa le faceti, fara ca pe acelea sa le lasati" cu accentul de rigoare pus pe interactiunea cu parintele ca mentor randuit de Dumnezeu pt copil.

In conditiile in care in familie lucrurile decurg firesc si sunt mai multi fratiori de varste aproximativ apropiate, iar parintii sunt dispusi sa investeasca timp in relatia cu cei mici, socializarea aceasta poate fi redusa la un minim fara riscul de a duce la aparitia unor adulti cu probleme de integrare.

Noi am tinut copiii mai mult pe langa noi si nu au avut "prieteni" cat au fost mici. Socializarea era limitata la vizitele pe care le faceam noi la cunoscuti si la conversatiile de dupa slujbe, in jurul bisericii. Nu am fost de principiu sa mearga singuri pe la alti copii sau invers si nici sa stea multa vreme nesupravegheati la joaca. In ciuda acestor masuri, niciunul nu sufera de angoasa unor posibile conversatii si nici nu ii macina problemele de integrare in colectiv (apropo de colectiv, secretul e sa iti dai seama ca atunci cand membrii colectivului nu sunt ancorati in viata crestina nu poti avea decat relatii de suprafata si discutii de complezenta cu ei, nicidecum prietenii, si sa nu te zbati sa obtii imposibilul).

Mai mult, sfaturile despre o conduita a curatiei cu care i-am "indoctrinat" nu i-au transformat in candidati la calugarie, dimpotriva, i-au facut sa lege prietenii stabile si de durata cu oameni dedicati vietii in biserica, iubitori de bun-simt si decenta.