Aceasta...

...este o icoana pictata pentru biserica noastra in 2009, cu trei ani inainte ca Elena mea sa se nasca. A fost pictata de o pictorita evlavioasa, care a acordat atentie principiului de a picta intr-o stare sufleteasca adecvata unei lucrari sfinte. Cu sfatul parintelui Iustin Parvu, am cerut ca in icoana sa fie reprezentate, pe langa personaje din vremurile vechi, si personaje ale lumii contemporane, cu vestimentatie ca aceea a crestinilor din zilele noastre. Pictorita (pe nume Elena 😊) a avut libertate totala de alegere a felului in care sa le reprezinte.

Sotul meu spune ca recent (desi se inchina la icoana asta de multi ani, de Pogorarea Sf Duh a avut o licarire interioara) ne-a recunoscut in imagine pe mine si pe Elena, pe mine dupa felul in care imi leg la spate baticul verzuliu in ape (pe care l-am cumparat mai incoace, pe care pictorita nu m-a vazut niciodata purtandu-l si pe care cu totul intamplator l-am ales sa il port la pomenirea fetitei) si pe ea dupa pantofiorii albi pe care i-a purtat la nunta chiar inainte de diagnosticare, putini mai mari decat piciorusul ei (si care se afla printre putinele lucrusoare pe care tati le-a pastrat de la ea dupa mutarea ei la cele vesnice).

Chiar si proportia inaltimilor noastre inainte de despartire e similara cu aceea a mamei si fetitei din icoana (Elenita imi ajungea cam  pana la sold). Maica Domnului a tamaduit-o intr-adevar pe Elenita de durere si frica, dar chemarea ei in sanul Tatalui Ceresc a fost o hotarare nestramutata, de sus.