 |
 |
 |
Friday, April 27, 2018
Opt ani
Am fost...
...intr-o scurta vizita prin Sibiu (am facut o combinatie util-placut: reparatii la masina-mini-excursie)
Eca a fost incantata de oras. Vrea sa se mute acolo😊
Saturday, April 7, 2018
Friday, April 6, 2018
Macelarim...
...noaptea, atat de strans este timpul in ultima perioada. Nu imi place deloc sa ne aglomeram cu treburi, dar nu avem incotro. Din fericire de Paste ne invita mama, asa ca ma voi limita cu gatitul la o ciorba simpla de pasare. Animalul de mai jos va fi protagonistul unei mese din alta zi😊
Wednesday, April 4, 2018
Ne-am facut si noi...
...de ziua Iulianei niste fotografii de familie. E singurul lucru pe care si l-a dorit la implinirea varstei de 18 ani.
Asta e singura pe care am primit-o de atunci incoace. Mai revin asupra subiectului😊
Tuesday, April 3, 2018
Primul fluture...
Daca iubesti...
...o miscare sau ideologie atunci ii porti cu drag insemnele.
La meciuri mii de suporteri inflacarati poarta cu mandrie fulare, geci, steaguri cu stema echipei preferate. Metalistilor nu le impune nimeni sa poarte blugii stramti si rupti si latele acelea lungi, dezordonate. Toate astea le fac pentru "idolii" lor.
Comportamentul vine din miscarea inimii, iar vestimentatia nu face decat sa traduca la exterior ceea ce este inauntru, de aceea cred ca nu iti trebuie canoane ca sa te imbraci cuviincios si nu e nimic fortat in a porti cruce, metanier, reverenda, batic la rugaciune daca iubesti din inima Biserica. Acestea sunt cel mai usor de insusit, in vreme ce in profunzime e mai greu de lucrat, de imblanzit patimile care lupta impotriva iubirii de Dumnezeu.
Sigur, exista si reversul, cand omul se opreste la forme, si nu lucreaza nimic mai mult, dar asta nu inseamna ca daca ne dezicem de tot ce inseamna randuiala exterioara ne ajuta sa devenim instant crestini autentici.
La meciuri mii de suporteri inflacarati poarta cu mandrie fulare, geci, steaguri cu stema echipei preferate. Metalistilor nu le impune nimeni sa poarte blugii stramti si rupti si latele acelea lungi, dezordonate. Toate astea le fac pentru "idolii" lor.
Comportamentul vine din miscarea inimii, iar vestimentatia nu face decat sa traduca la exterior ceea ce este inauntru, de aceea cred ca nu iti trebuie canoane ca sa te imbraci cuviincios si nu e nimic fortat in a porti cruce, metanier, reverenda, batic la rugaciune daca iubesti din inima Biserica. Acestea sunt cel mai usor de insusit, in vreme ce in profunzime e mai greu de lucrat, de imblanzit patimile care lupta impotriva iubirii de Dumnezeu.
Sigur, exista si reversul, cand omul se opreste la forme, si nu lucreaza nimic mai mult, dar asta nu inseamna ca daca ne dezicem de tot ce inseamna randuiala exterioara ne ajuta sa devenim instant crestini autentici.
Indreptar...
... de spovedanie alcatuit de Valeriu Gafencu. Il citii (😊 m-a facut mama olteanca) si eu acum in masina. Mi s-a parut interesant, pe alocuri subtil
- nu mi-am tinut angajamentele (fata de Dumnezeu, oameni)
- ma incred numai in mintea mea
- dau vreunui lucru/ fiinte mai multa cinstire decat lui Dumnezeu
- sunt cicalitor
- la desfranare include logoreea
- tin in casa persoane care pot avea influenta negativa asupra copiilor
Ar mai putea fi completat cu cate ceva (de exemplu nu aminteste de fumat, betie), dar astea nu ma intereseaza personal😊.
Eu, una, as scoate o editie de indreptar de spovedanie la care in paralel cu pacatele grele as adnota in subsolul paginii cate ceva din canoanele care arata cam cat te desparte de Hristos pacatul respectiv. E util pentru publicul larg care nu are pravila in biblioteca sa stie ca temporizarea impartasirii nu e randuita de preot dintr-un moft sau din aversiune fata de penitent.
Sunday, April 1, 2018
De ce...
...m-am casatorit? Toti ne punem mai mult sau mai putin intens intrebarea asta pe parcursul vietii.
In mod sigur nu pentru ferirea de desfranare si nici pentru nasterea de prunci. Nu ca as fi vreo nepatimasa sau ca nu mi-as fi dorit copii, ci pur si simplu nu asta cautam intr-o casatorie.
Nici de groaza singuratatii nu am initiat vreodata relatii. Dimpotriva, ma regasesc si ma odihnesc adesea si in postura solitara, desi, fie vorba intre noi, mai nou nu prea am ocazia😊.
Calea monahismului, desi mi s-a parut intotdeauna atragatoare si stralucitoare, m-a speriat fiindca, in neputinta mea, nu m-as fi putut lipsi cu totul de dragostea oamenilor, bazandu-ma numai cea dumnezeiasca. Tipul acesta de vietuire imi pare searbad si rece, pentru ca nu cuprinde in el iubirea personalizata si concreta.
Mereu am tanjit (egoist veti spune) sa simt palpabil cum cineva ma iubeste pe mine pentru tot ce insemn eu in particular. O imbratisare in stil eminescian, o plimbare de mana sau un consens profund psihologic ma bucura enorm. Nu ma hraneste o iubire generalizata izvorata dintr-o obligativitate religioasa, asa cum o practica de bun simt toti crestinii. Mi s-a parut mult mai viu si mai autentic focul iubirii de indragostit(a) si am preferat sa il transfigurez pe acesta umpland toata viata mai apoi cu roadele lui. De altfel si Scriptura foloseste mereu aceasta paradigma a iubirii mire-mireasa.
Cam acesta este nivelul meu de intelegere, desi nu pot spune ca nu am avut trairi personale concrete in relatia mea stricta cu Dumnezeu si ca nu am constiinta efemeritatii acestei lumi. Nu am avut insa revelatii personale marete despre iubirea divina care sa ma ajute sa ma desprind total de pamanteni.
In mod sigur nu pentru ferirea de desfranare si nici pentru nasterea de prunci. Nu ca as fi vreo nepatimasa sau ca nu mi-as fi dorit copii, ci pur si simplu nu asta cautam intr-o casatorie.
Nici de groaza singuratatii nu am initiat vreodata relatii. Dimpotriva, ma regasesc si ma odihnesc adesea si in postura solitara, desi, fie vorba intre noi, mai nou nu prea am ocazia😊.
Calea monahismului, desi mi s-a parut intotdeauna atragatoare si stralucitoare, m-a speriat fiindca, in neputinta mea, nu m-as fi putut lipsi cu totul de dragostea oamenilor, bazandu-ma numai cea dumnezeiasca. Tipul acesta de vietuire imi pare searbad si rece, pentru ca nu cuprinde in el iubirea personalizata si concreta.
Mereu am tanjit (egoist veti spune) sa simt palpabil cum cineva ma iubeste pe mine pentru tot ce insemn eu in particular. O imbratisare in stil eminescian, o plimbare de mana sau un consens profund psihologic ma bucura enorm. Nu ma hraneste o iubire generalizata izvorata dintr-o obligativitate religioasa, asa cum o practica de bun simt toti crestinii. Mi s-a parut mult mai viu si mai autentic focul iubirii de indragostit(a) si am preferat sa il transfigurez pe acesta umpland toata viata mai apoi cu roadele lui. De altfel si Scriptura foloseste mereu aceasta paradigma a iubirii mire-mireasa.
Cam acesta este nivelul meu de intelegere, desi nu pot spune ca nu am avut trairi personale concrete in relatia mea stricta cu Dumnezeu si ca nu am constiinta efemeritatii acestei lumi. Nu am avut insa revelatii personale marete despre iubirea divina care sa ma ajute sa ma desprind total de pamanteni.
Duc o lupta...
...destul de stransa pentru a folosi timpul cat mai intelept cu putinta. Simt foarte acut irosirea lui: se pierd farame de viata.
Nu am mai citit de mult un indreptar de spovedanie, dar cred ca ar trebui sa scrie acolo ceva si despre batjocorirea timpului si sa fie tratata bidimensional: odata ca o chestiune personala, dar si ca o responsabilitate pe care o port fata de programul altora.
In ce investesc timpul? Am eu un set realist de prioritati pentru care am grija sa imi fac timp sau singurul ghidaj imi este bunul plac? Vremea vietii acesteia ne este data in primul rand pentru a lucra la mantuire. In plan secundar omului ii este ingaduit sa se ocupe cu cele binecuvantate ale traiului pe pamant. Ce este mai mult decat aceasta e pierdere de vreme.
Cum imi organizez timpul? Gandesc in perspectiva si fac eforturi esalonat, sau ma epuizez inutil lucrand in salturi si las totul pe ultima suta de metri, intru in criza si ma tulbur ca nu imi ies lucrurile asa cum as vrea?
Sunt punctual? Las pe altii sa ma astepte pana la enervare, stricandu-le programul zilnic si buna-dispozitia? Asta se potriveste atat pt relatiile cu familia si prietenii cat si pt cei care lucreaza cu publicul, cum ar fi in cabinetele medicale la care nu se respecta ora prestabilita pt consultatii/interventii. Sunt persoane (ca la asociatia noastra de locatari) pe care nu le gasesti la locul de munca in timpul programului.
In familiile numeroase e necesara o si mai buna monitorizare a timpului, fiindca o mica decalare de program din partea unuia are rasunet in viata mai multora. Mai ales mama trebuie sa bata tactul cu talent 😊 altfel se intarzie la biserica, nu se mananca la timp, nu se doarme suficient, se neglijeaza igiena si pregatirea pentru scoala.
De asemenea, cu multi copii dupa tine punctualitatea poate avea de suferit, dar poti fi onesta fata de cunostintele tale si poti oferi ca punct de reper cronologic un interval (in care chiar sa te incadrezi) in loc de o ora fixa.
Nu sunt o maestra in administrarea timpului, dar imi dau toata silinta sa nu stric armonia cronologica a anturajului. Incerc sa le insuflu grija asta si copiilor mei vorbindu-le, supraveghindu-le activitatile si dandu-le sugestii personalizate de prioritati.
Trips & tricks pentru o relatie mai prietenoasa cu timpul in cazul in care memoria iti este depasita:
liste "de facut" bine cenzurate
biletele cu urgente sau rutine afisate la vedere (pe usa de la intrare, la birou, in bucatarie)
ceasuri de perete mari, la vedere (eu am in fiecare camera), ceasuri de mana
alarme, timere (eventual aparatele electrocasnice cu alarma)
functia memento a telefonului (o binecuvantare a tehnologiei😊)
si bineinteles, ori de cate ori ai ceva de facut gandeste inainte (pare hilar, dar vad ca oamenii chiar nu practica sportul asta, ci prefera sopntaneitatea chiar si cand e vorba de acivitati care se repeta zilnic), fa-ti un plan si actioneaza cat mai eficient posibil.
Si daca acestea toate le implinesti din tineretile tale si tot nu merge treaba, un lucru iti lipseste: o mare clepsidra 😊 ca sa vizualizezi mai bine scurgerea timpului.
Nu am mai citit de mult un indreptar de spovedanie, dar cred ca ar trebui sa scrie acolo ceva si despre batjocorirea timpului si sa fie tratata bidimensional: odata ca o chestiune personala, dar si ca o responsabilitate pe care o port fata de programul altora.
In ce investesc timpul? Am eu un set realist de prioritati pentru care am grija sa imi fac timp sau singurul ghidaj imi este bunul plac? Vremea vietii acesteia ne este data in primul rand pentru a lucra la mantuire. In plan secundar omului ii este ingaduit sa se ocupe cu cele binecuvantate ale traiului pe pamant. Ce este mai mult decat aceasta e pierdere de vreme.
Cum imi organizez timpul? Gandesc in perspectiva si fac eforturi esalonat, sau ma epuizez inutil lucrand in salturi si las totul pe ultima suta de metri, intru in criza si ma tulbur ca nu imi ies lucrurile asa cum as vrea?
Sunt punctual? Las pe altii sa ma astepte pana la enervare, stricandu-le programul zilnic si buna-dispozitia? Asta se potriveste atat pt relatiile cu familia si prietenii cat si pt cei care lucreaza cu publicul, cum ar fi in cabinetele medicale la care nu se respecta ora prestabilita pt consultatii/interventii. Sunt persoane (ca la asociatia noastra de locatari) pe care nu le gasesti la locul de munca in timpul programului.
In familiile numeroase e necesara o si mai buna monitorizare a timpului, fiindca o mica decalare de program din partea unuia are rasunet in viata mai multora. Mai ales mama trebuie sa bata tactul cu talent 😊 altfel se intarzie la biserica, nu se mananca la timp, nu se doarme suficient, se neglijeaza igiena si pregatirea pentru scoala.
De asemenea, cu multi copii dupa tine punctualitatea poate avea de suferit, dar poti fi onesta fata de cunostintele tale si poti oferi ca punct de reper cronologic un interval (in care chiar sa te incadrezi) in loc de o ora fixa.
Nu sunt o maestra in administrarea timpului, dar imi dau toata silinta sa nu stric armonia cronologica a anturajului. Incerc sa le insuflu grija asta si copiilor mei vorbindu-le, supraveghindu-le activitatile si dandu-le sugestii personalizate de prioritati.
Trips & tricks pentru o relatie mai prietenoasa cu timpul in cazul in care memoria iti este depasita:
liste "de facut" bine cenzurate
biletele cu urgente sau rutine afisate la vedere (pe usa de la intrare, la birou, in bucatarie)
ceasuri de perete mari, la vedere (eu am in fiecare camera), ceasuri de mana
alarme, timere (eventual aparatele electrocasnice cu alarma)
functia memento a telefonului (o binecuvantare a tehnologiei😊)
si bineinteles, ori de cate ori ai ceva de facut gandeste inainte (pare hilar, dar vad ca oamenii chiar nu practica sportul asta, ci prefera sopntaneitatea chiar si cand e vorba de acivitati care se repeta zilnic), fa-ti un plan si actioneaza cat mai eficient posibil.
Si daca acestea toate le implinesti din tineretile tale si tot nu merge treaba, un lucru iti lipseste: o mare clepsidra 😊 ca sa vizualizezi mai bine scurgerea timpului.