Dragostea...

indelung rabda. De acord, dar nu stiu de ce, in ultimul timp chiar ma oboseste sa tot incerc sa nu interferez cu patimile altora.  Nu am niciun fel de asteptari de la oameni din afara bisericii. Ma lovesc strict de "tulburarile" crestinilor nedespaducheati de patimi (ca si mine dealtfel). Faptul ca se aprind de manie asupra mea din motive neintemeiate, plasmuite doar de mintea lor (deci fara suport real) ma secatuieste de energie interioara. Nu e lucru placut sa stii ca e cineva suparat pe tine, chiar daca stii ca nu ai facut nimic pentru a il rani.

(Am rugat pe cineva sa ma ajute, sa faca un colac, fiindca eu nu prea aveam timp. Totusi, am facut un efort suplimentar si am copt si eu unul. Respectiva persoana s-a suparat pe mine fiindca a interpretat ca mi- am batut joc de ea, desi am folosit la pomenire ambii colaci.)

Alt lucru care ma epuizeaza este lipsa de obiectivitate a interlocutorilor. Oamenii nu isi recunosc greselile, iar cand le atragi atentia civilizat (fiindca speri ca pe viitor sa nu se repete algoritmul) se supara foc si para si iti gasesc ca esti egoist, ca esti mandru, ca ii judeci si ca tot tu trebuia sa ai mai multa rabdare si smerenie. Rabdarea o pui in functiune doar dupa ce constati ca nu ai cu cine vorbi omeneste, zic eu. Atunci abia poti asterne o tacere atotcuprinzatoare peste toate neajunsurile aproapelui.

(Stabilim ca rezolvi tu o problema, tu uiti/neglijezi sa te ocupi de asta, dar nici nu ma anunti ca sa am timp sa intervin eu. Daca iti spun "puteai cel putin sa imi trimiti un mesaj in timp util", te simti ofensat si te bosumfli.)

Daca esti inteligent, ca sa optimizezi un proces sau o relatie te poti folosi de un feedback realist. Asta nu merge si in cazul omului nebun. El te uraste daca ii faci observatie. Ceea ce e trist e ca s-au inmultit nebunii, iar oameni cumsecade sunt o specie pe cale de disparitie.

Aceasta a fost o postare tip jelanie, nu prea asortata cu vremea de afara 😊, dar foarte sugestiva pentru vremea dinauntru.