Cand gandirea lumeasca...

...se lupta cu intelegerea duhovniceasca:

• Daca eu cresc un copil in spiritul ascultarii desavarsite, nu cumva iesind in societate va ajunge sa se supuna fara discernamant vreunui om care va avea o influenta nefasta asupra lui?
• Daca cineva se poarta lipsit de respect cu mine in mod repetat si eu il iert cu usurinta de 70 de ori cate 7 asta inseamna ca ii permit prea multe sau ca ii incurajez comportamentul deviant fata de mine?
• Daca merg pe ideea "ajunge zilei rautatea ei" si ma centrez doar pe trairea prezentului, nu are de suferit viitorul fiindca nu gandesc in perspectiva si nu planific lucrurile din timp?

La acestea si altele asemenea obtin raspunsuri eronate prin deviere fie la stanga, fie la dreapta daca il scot pe Dumnezeu din ecuatie, nesocotind purtarea Lui de grija, modul neasteptat in care orice situatie se poate rasturna si chipul in care El se atinge de inimile oamenilor, imblanzindu-i.

Tot astfel ma ratacesc daca nu tin cont ca pacatele personale au un efect de netagaduit asupra cursului vietii mele. Ele atrag in mod inevitabil raul asupra mea dar si asupra urmasilor mei cata vreme nu mi le-am cunoscut si nu le-am plans.

Cea mai importanta sursa de inselare pentru cei ravnitori ramane totusi lucrarea in litera si nu in duhul legii combinata cu lipsa de discernamant. Un copil ascultator nu este unul fara coloana vertebrala, lipsit de inteleptire prin povatuire. Daca ierti usor nu inseamna ca nu dai de inteles ca intelegi nedreptatea care ti s-a facut si nici ca pe viitor vei pastra o relatie la fel de apropiata cu cel care tradeaza. Cat despre planurile de viitor, daca nu ramai blocat cu rigiditate pe ele ci iei in calcul cu pace neprevazutul si te adaptezi flexibil la schimbarile logistice, poti ramane ancorat si in credinta si in realitate. Totul este sa estimezi corect cata credinta ai, nu cata poti sa mimezi😊