Din ciclul...

... nevoia te invata 😊: se poate concepe ceva cu cartuse de capse pentru hartie in lipsa de seturi sofisticate de construit robotei

Indragostiti

...in carje

Mare atentie...

...cum te raportezi la duhovnic, mai ales daca esti femeie, si in special daca esti singura sau daca ai o casnicie dificila. Simt ca exista persoane bine intentionate care nu isi dau seama cum sa separe inselaciunea de adevar.

• ia seama, fiindca tipul de comunicare intima pe care il presupune spovedania poate duce la caderi dintre cele mai urate, deci pastreaza decenta relatarilor
• nu spurapune peste dragostea duhovniceasca fata de omul lui Dumnezeu sentimentalisme bolnave, fiindca te vei lipsi de binecuvantare
• nu te hlizi la el fara randuiala si nu cauta sa stai fara rost in preajma lui; cu asta nu produci decat sminteala
• abtine-te de la a-l lauda in mod evident in fata sau catre altii (cu atat mai mult care sotul tau), caci nu ii pricinuiesti decat ispite
• cerceteaza-ti miscarile inimii si nu iti ingadui sa suplinesti lipsa de afectiune si comunicare a barbatului tau prin relatia cu duhovnicul
• nu cauta suport psihologic la duhovnic, pentru asta ai prieteni; fa ascultare fata de el fara sa prelungesti mult discutiile cu detalii inutile (desavarsirea spirituala nu sta in multa palavrageala si indreptatire de sine)
• in lume fiind, nu il pune pe sarmanul om sa iti rezolve treburile administrative (nici in manastire asta nu e treaba lui, ci a staretului sau economului); omul acesta e pus sa te sfatuiasca in ce fel sa te feresti de pacat, nu sa iti spuna ce culoare sa iti zugravesti peretii si pe cine sa inviti de Revelion
• nu il tine la telefon decat daca arde ceva legat de mantuirea ta; nu iti e de folos sa stai efectiv de taina cu el; doar la spovedanie se lucreaza taine duhovnicesti, restul sunt indulciri lumesti
• nu cauta o apropiere mare de familia duhovnicului, fiindca nu te va ajuta;  rar gasesti duhovnic care sa evolueze acasa la aceleasi standarde spirituale ca in biserica
• daca totusi sunteti si prieteni de familie, fii cu luare aminte ca nu cumva prin purtatrea ta sloboda sa produci suferinta si neintelegeri; in mod sigur nu iti poti cladi bunastarea sufleteasca pe durerea altuia
• falsul spiritual nu hraneste pe nimeni. Daca vrei sa te vindeci, construieste o relatie sobra cu duhovnicul, iar ce e mai mult decat atat, taie si arunca pe foc
• raporteaza-te in primul rand la Hristos, apoi constientizeaza ca preotul este numai un martor al spovedaniei; nu te lega deci cu inima de om, ci indragosteste-te de Mirele ceresc.

Duhovnicii...

...care se bazeaza pe sarmul personal sau pe diferite artificii psihologice pentru a atrage oamenii la biserica fac o lucrare slaba, omeneasca si dau nastere in general la ucenici lumesti si caldicei. Nu neg afinitatile intre persoane, dar trebuie stiut ca toata abilitatea in relatii sociale a duhovnicului este ceva colateral.
Convertirea adevarata se faptuieste in Duhul. Fundamentul apropierii omului de biserica trebuie sa fie chemarea lui Hristos si nu o atractie cinematografica. Altminteri, cand vrajmasul va cerne, toti cei atasati de chestiuni superficiale vor fi ca pleava vanturata.

Femeile simple...

... au o capacitate extraordinara de a duce pe umeri munti de suferinta, de a face fata necazurilor si greutatilor adevarate ale vietii, dar cel mai mult ma uimeste puterea lor de a uita durerea si forta de a accepta si ierta (batai, betii, desfrauri). Filosoafele inchipuite ca mine vor merge cu multa rusine in urma lor la ceasul judecatii.

Stiu ca am mai scris despre asta, dar viata imi scoate in cale povesti adevarate din care nu pot sa nu desprind modele si invataturi, fiindca sunt convinsa ca nu intamplator ingaduie Domnul sa le aud.

PS Nu simt sa adaug si eu vreun mesaj  pompos de Craciun pe langa miliardele care umplu internetul. Nu e momentul sa incerc sa imi storc creierii sa fiu originala si interesanta. Vreau mai ales in aceste zile sa ma intorc catre locul inimii mele si sa chem de acolo numele Domnului.

Serbarica

La serbare iar am auzit ceva care mi.a sunat fals la urechea mea ortodoxa😊 "magia Craciunului". Oamenii nu sunt rau intentionati, dar se joaca de-a cuvintele.

Seara de Craciun nu e magica, e sfanta. Ea sta sub semnul tainei intruparii lui Dumnezeu si poarta pecetea tuturor randuielilor minunate care au ocrotit nasterea Pruncului sfant si a chipului in care s-a descoperit aceasta oamenilor, fie ei magi, pastori sau prooroci din cei de demult.

Din pacate pentru mine, fiindca imi intunec mintea cu grijile lumesti, nici eu nu am timp sa cuget cum se cuvine la nasterea Domnului.

Sfanta Scriptura...

...spune atat de limpede: "sminteala, uraciune si rusine este cand femeia hraneste pe barbatul sau" (Ecclesiast25,24)

Oricata simbolistica am folosi ca sa deturnam sensul propriu, ideea ca  dependenta materiala fata de sotie este adesea incompatibila cu supunerea si respectul ei fata de sot este evidenta.

Desi in unele situatii pare imposibil pentru anumite cupluri sa nu faca acest compromis, cred ca daca ar face rabdare,  Domnul ar gasi o cale prin care barbatul sa fie principalul sprijin financiar al familiei.

Nu zic ca nu se poate gasi vreo familie in cate lucrurile sa stea in mod paradoxal altfel, dar stiu din experienta, ca una ce am trecut prin ambele ipostaze, ca un ascendent financiar implica mai multa autoritate.

Intotdeauna...

...am avut o sete de autenticitate, cu riscul de a fi prea sincera intr-o lume care opereaza la ordinea zilei cu judecati de aproapele.

In contextul asta, reflectam la traditiile vechi, ingropate, cum ar fi spovedania publica. Oare ar mai fi de folos cuiva?

Ma gandesc ce s-ar intampla daca ar cadea cortina aparentelor din fata tuturor situatiilor, oamenilor si lucrarilor pe care le admir. As fi mai descurajata, mai demotivata sa progresez vazand modelele care ma inspira dezbracate de aureola perfectiunii? Sau pur si simplu as prinde curaj sa nu ma deznadajduiesc de multiplele mele nereusite vazand ca "toti ne-am abatut, impreuna netrebnici ne-am facut"?

Cred ca in ceea ce ma priveste functioneaza mai bine o confruntare brutala cu realitatea, decat ghidajul dupa iluzii si inchipuiri ale mintii mele. Vindecarea imposturii ar fi un beneficiu colosal pentru orice comunitate.

Cand eram tanara...

...multi ma considerau o persoana tacuta. Asta pentru simplul motiv ca nu obisnuiam sa fac conversatie din politete sau sa umplu timpul cu glume nesarate, ironii si barfe.

Astazi cred ca m-as pricepe si la asa ceva (am cam involuat, se pare), dar constiinta nu imi ingaduie sa vorbesc fara sa simt ca vehiculez prin cuvintele mele ceva util, nu neaparat in sens metafizic.

Daca nu vibrez pe aceasi frecventa cu interlocutorii (asta nu exclude eventualitatea divergentei de opinii), prefer sa ma retrag mental in cochilie pentru rugaciuni scurte si dese, "cheia marilor succese"😊

Nu urasc...

...pe nimeni, dar nici nu iubesc sincer decat oameni care se pliaza pe logica mea interioara si care sunt intr.un fel sau altul extensii ale sistemului meu de valori.

Restul sunt pentru mine niste chestii amorfe cu care nu se poate comunica decat la nivel superficial, niste extraterestri care se conduc dupa legi absurde, cu bucurii si tristeti absurde si ele.

Cam atat ma duce softul meu de râma duhovniceasca.

Colindam

A spune nu pot...

...nu stiu, nu inteleg, nu am auzit cere o anumita forta interioara care sa te ridice deasupra slavei desarte.
Intotdeauna am avut o retinere fata de oamenii care isi construiesc cu orice pret o imagine infailibila despre sine. De obicei ascund o personalitate bolnava (toxica) si o viata particulara mult sub nivel mediocru. Nu poti lega prietenii durabile cu ei, fiindca te asfixiaza.

Am fost...

...de curand la o conferinta. De ani de zile nu am mai gustat tipul acesta de comunicare. Discursul a fost frumos, dar daca il scuturai putin de podoaba cuvantului, de muzicalitatea frazei si de prezenta scenica a protagonistului, nu ramanea prea multa substanta.

Mi.a placut ca a enuntat ideea ca nu iti alegi un partener de viata ca sa il transfiguram ulterior, fiindca schimbarile, si mai ales cele in bine, sunt dificil de realizat si necesita motivatie interioara pentru a fi durabile.

La extrema cealalta, m-a intrigat condescendenta cu care se referea la imaturitatea barbatilor. Enunta axiomatic faptul ca toti barbatii sunt niste copii. Apoi se arata foarte nemultumit de feminism care incurajeaza femeile sa conceapa copii "la tonomate" de material genetic, fara prezenta efectiva a unui barbat, ba mentiona si un studiu facut pe 200 de femei londoneze care preferau sa aiba mai degraba un caine decat un copil.

S-avem pardon, stimabile, de ce si.ar dori o femeie (atee) sa conceapa copii cu un copil mai mare, care mai vrea si sa fie sef, dupa ce ca lipseste mult de acasa si are o groaza de adictii, pe scurt, cu cineva care ii face viata mai grea? Sa zica mersi societatea aceea ca mai exista femei care vor totusi copii si nu catei.

In biserica noastra se merge pe responsabilizarea barbatului, caruia i se atribuie rolul de cap al femeii, dar i se si pretinde sa aiba pentru ea o dragoste mai presus de fire ("cum a iubit Hristos Biserica"). Langa un astfel de barbat (pe care e bine sa ti.l alegi cu sfatul parintilor, pentru ca pazirea ascultarii e esentiala) nu se pune problema ca femeia sa nu isi doreasca un camin plin de copii.

Regula de aur...

...in ceea ce priveste comentarea aspectului fizic, mai ales la femei, asupra carora planeaza si asa o intensa presiune sociala sa fie frumoase

enuntata si prezentata de Disney intr-o forma usor digerabila chiar si pentru cei mici:
"Daca nu poti spune ceva dragut, mai bine nu mai spui nimic!"
Situatia e cu atat mai grava cu cat sunteti intr.o relatie cu ea, fiindca sunteti primul de la care se asteapta si despre care e interesata sa o placa.
Nu mizati pe smerenia femeii, aici nu este vorba despre asa ceva, ci de faptul ca interferati cu o nevoie psihologica fundamentala a dansei 😊 aceea de a simti acceptare totala a formelor ei in evolutia lor fireasca. Aceasta acceptare este o incredintare de baza ca nu o folosesti ca termen de comparatie cu alte tipare feminine.
Daca stii sa te porti, poti ajuta omul sa isi depaseasca anumite complexe. Daca te joci cu lama pe cicatrici nevindecate, s.ar putea sa adancesti rani.

Am stat...

...si m-am gandit adeseori la manifestarile umane izvorate din teama de separatie si din dorinta de a primi mai multa iubire si atentie si am constatat ca, in mod paradoxal, ele nu genereaza in celalalt nimic pozitiv, ci dimpotriva starnesc maine sau dezgust.

Este valabil atat in casnicie cat si in relatia cu proprii copii. Un om gelos, spre exemplu, aduce reprosuri (poate pe buna dreptate) se imbufneaza sau chiar se cearta pe tema asta. Desi in esenta vrea iubire si exclusivitate in inima partenerei, felul in care exteriorizeaza acest lucru il face sa fie cu atat mai respingator si sa provoace o si mai mare departare intre ei. Unii copii de asemenea, cand vor mai multa afectiune si interes din partea parintilor, fie fac tot felul de obraznicii, fie crize de furie si plans,  ceea ce ii manie pe parintii superficiali si bietul copil, in loc sa primeasca bratele parintesti deschise, primeste observatii si mustrari.

De aceea este esential sa daruiesti iubire nu numai cand simti, ci mai ales cand nu simti, fiindca s-ar putea ca tocmai atunci sa fie mai multa nevoie de ea pentru ranile aproapelui.

Vorbeam cu cineva si a facut o comparatie care mi-a placut.
- Casatoria, zice, e ca o masina cu trei viteze si pentru a face fata provocarilor vietii de familie trebuie sa mergi cu viteza tot mai mare. Daca nu poti comuta intr.o treapta de viteza superioara, turezi motorul prea tare si il poti defecta. Prima treapata de viteza ar fi "eros", atractia fizica. Dupa un timp ea nu mai tine, atunci trebuie sa treci in viteza a doua, "filia", cu care te descurci in general. Pentru situatiile de criza, trebuie insa lucrat  cu "agape", care e iubirea lui Hristos cel rastignit, pe care continui sa o daruiesti in ciuda a tot ceea ce simti.
Cum, concret? Pai sa zambesti in loc sa te incrunti, sa vorbesti bland in loc sa tipi, sa mangai cand iti vine sa trantesti, sa oferi explicatii chiar si cand ti se pare ca libertatea iti e ingradita. Lista poate continua la nesfarsit, fiindca viata, in complexitatea ei ne ofera prilejuri nenumarate de a "alege Viata" ca sa fim vii.

Mi-e mila...

...de saracii oameni care se invart in cerc strict pe pamant si nu intrevad lucrarea lui Dumnezeu in viata lor.
Cand nu inteleg ce mi se intampla am invatat sa nu ma revolt ca in fata absurdului, ci sa astept cu rabdare si sa merg prin credinta pe calea cea ingusta a poruncilor. Unele intrebari ale vietii nu isi gasesc insa raspuns cat timp suntem in aceasta lume.
Incep sa deschid ochii spre a nu judeca. Dumnezeul nostru nu este un Dumnezeu al tiparelor. El cerceteaza si inimile celor care nu se inscriu in sabloanele asteptate si poate gaseste acolo odihna.
Fara Hristos viata e o moarte continua. Fa Doamne, sa nu mai viez mie, ci Tie!

Familia...

...nu e un spatiu al relaxarii totale in care avem dreptul sa abolim orice autocenzura. As spune, dimpotriva, ca tocmai acasa trebuie sa ne cultivam blandetea si sa ne desavarsim in dragostea de aproapele.
Buna-dispozitia fata de straini e mai mult sau mai putin dublata de fatarnicie. Langa cei fata de care nu purtam masti din interes avem ocazia unica de a sculpta un chip duhovnicesc luminos.

Instantanee

Grigo in varianta protectoare

si in varianta enervanta😊

un copil chinuit de scoala memorand lectia

Si Iuli babysitter la mall

Pentru Elena...

...am primit ajutor financiar considerabil, chiar si de la oameni necunoscuti, pe care nu am apucat sa il investim in tratamente. Ne-am hotarat ca, fiindca totul a fost primit in numele lui Hristos de la frati din biserica, sa utilizam acele fonduri pentru a impodobi casa Domnului.

Am tinut sa cumparam o copie a icoanei Maicii Domnului Pantanassa, pe care ne gandeam sa o donam undeva la o sectie de oncopediatrie sau in manastirea unde e inmormantata Elena. Principalii donatori au insistat insa pentru asezarea ei la parohia unde slujeste sotul meu, sa fie ocrotitoare si sa aline suferintele celor de pe valea Dunarii (unde incidenta cancerelor este in crestere posibil si datorita centralei de la Koslodui).

Totul a pornit de la faptul ca fetita noastra se linistea noaptea dupa ce o ungeam cu untdelemn sfintit de la candela Maicii Domnului Pantanassa, iar dupa ce am fost cu ea in pelerinaj (tot din mila fratilor crestini) la cinstita icoana, i-au incetat desavarsit durerile si atacurile de panica pe care le avea.

baietii, curatand caseta de protectie
in care fixasera icoana Preasfintei

Am primit...

...de ziua sf Ecaterina doua carti. Sa vedem cand voi avea timp sa mai si citesc.

In prezent sunt destul de impacata cu gandul ca lectura duhovniceasca reprezinta un procent destul de mic din totalul activitatilor zilnice, dar trebuie sa recunosc ca aceasta a fost una dintre marile frustrari ale vietii mele.

Ce sa-i faci, mai vine si vremea sa pun in practica ceea ce am citit, sa nu ramana o informatie seaca, neroditoare😊

6 luni...

...de la trecerea Elenei la bucuria vesnica.
Vreau sa va marturisesc o scadere a mea, pe care Dumnezeu a completat-o in chip minunat. Dupa adormirea ei am pomenit-o 40 de zile, parintele a slujit zilnic, iar eu am gatit pentru o familie cu multi copii a caror mama era lehuza si tare bolnava. A fost un timp de jale, caci toate acele zile au fost sub semnul jertfei in amintirea ei.

Apoi am simtit nevoia sa ma repar interior si sa nu ma mai gandesc o perioada la ea. Am dat toate lucrusoarele ei, iar cele cateva hainute pe care le pastrase sotul le-am ascuns in sifonierul lui. Asa se face ca am neglijat cu totul sa ii fac pomenire la trei luni. Tati era in Sfantul Munte, iar eu m-am lasat absorbita de griji in stil "pilot automat" (dupa adormirea Elenei am avut in premiera o perioada cand programul aglomerat mi s-a parut o binecuvantare fiindca ma ajuta sa uit de dor).

Dupa un timp a venit la noi in oras un parinte din Moldova impreuna cu familia. Ei si-au manifestat dorinta de a sluji un patastas la mormantul Elenei si chiar au venit ei cu toate cele necesare. Nici ei, nici eu nu ne-am dat seama ca toate acestea s-au intamplat fix la sorocul de trei luni ale fetei.

M-am simtit ca si cum Elena si-ar fi randuit singura pomenirea si m-a mustrat constiinta ca am vrut sa fug de durere in felul acesta las si nu printr-o silire de a intelege realitatea duhovniceasca.