Romane

Citeam undeva ca printre beneficiile lecturii unui roman s-ar numara si dezvoltarea empatiei copilului. Pare verosimil: de vreme ce pe masura ce citesti plangi, te bucuri sau iubesti odata cu personajul, totul devine un exercitiu de a te identifica afectiv cu eroii indragiti. Si totusi, oare nu se intampla toate astea in detrimentul rezilientei psihologice?

Vorbesc din perspectiva unui om care incearca sa isi controleze empatia pentru a ii limita efectele nocive. De multe ori sufar inutil si chiar patologic pentru altii, cunoscuti sau necunoscuti aflati la grea incercare. De asta nici nu suport stirile negative sau anunturile de pe fb despre copii grav bolnavi. Nu e o mila crestineasca, e o problema de modulare a raspunsului afectiv la astfel de stimuli. E total neproductiv (scuzati expresia din spectrul agricol) sa fii empatic la modul acesta.