Unii oameni (poate dintre cei mai sensibili emotional si mai precauti?) tin credinta in sufletul lor dorindu-si o eliberare de forme si ritualuri pe care nu le inteleg si considerand participarea la viata bisericii o scadere. Pe undeva ii inteleg: le e teama sa isi investeasca experientele spirituale intr-o zona rau famata asa cum este BOR.
La asta se adauga si o repulsie fata de membrii clerului pe care nu ii pot accepta drept "coordonatori" ai vietii lor interioare. La drept vorbind au suficient material informativ ca sa se scarbeasca de preoti si calugari pentru totdeauna. Lupta cu vrajmasul e crancena si caderile sunt multe. Cei care sunt in arena vor intelege mai bine aceste cuvinte.
In privinta asta purtam si noi o responsabilitate, fiindca toti cei care mergem la biserica suntem perceputi indirect ca reprezentanti ai credintei pe care o practicam. Daca exemplul nostru lasa de dorit, daca viata noastra nu emana decat o lipsa de putere duhovniceasca si daca trairea noastra nu marturiseste nimic din maretia lui Hristos, ci doar o habotnicie gretoasa, chiar si oamenii care au cat de cat o dispozitie buna se pot sminti de randuiala bisericii vazand ca nu da roade.
Stiu si faptul ca biserica e si un mare spital sufletesc si ca toti avem neajunsurile noastre. Din pacate insa, observatorii din tribune asteapta ca toti care nazuiesc sa fie atletii lui Hristos sa fie deja desavarsiti. Ei nu isi conduc (inca?) viata dupa princiul nejudecarii aproapelui, si speculeaza orice pas gresit ca pe o sursa de confirmare a ideii ca biserica e o mare si profitabila afacere si o simbioza reusita intre inselatori si inselati.
Si totusi... "vai de cel prin care vine sminteala"...
La asta se adauga si o repulsie fata de membrii clerului pe care nu ii pot accepta drept "coordonatori" ai vietii lor interioare. La drept vorbind au suficient material informativ ca sa se scarbeasca de preoti si calugari pentru totdeauna. Lupta cu vrajmasul e crancena si caderile sunt multe. Cei care sunt in arena vor intelege mai bine aceste cuvinte.
In privinta asta purtam si noi o responsabilitate, fiindca toti cei care mergem la biserica suntem perceputi indirect ca reprezentanti ai credintei pe care o practicam. Daca exemplul nostru lasa de dorit, daca viata noastra nu emana decat o lipsa de putere duhovniceasca si daca trairea noastra nu marturiseste nimic din maretia lui Hristos, ci doar o habotnicie gretoasa, chiar si oamenii care au cat de cat o dispozitie buna se pot sminti de randuiala bisericii vazand ca nu da roade.
Stiu si faptul ca biserica e si un mare spital sufletesc si ca toti avem neajunsurile noastre. Din pacate insa, observatorii din tribune asteapta ca toti care nazuiesc sa fie atletii lui Hristos sa fie deja desavarsiti. Ei nu isi conduc (inca?) viata dupa princiul nejudecarii aproapelui, si speculeaza orice pas gresit ca pe o sursa de confirmare a ideii ca biserica e o mare si profitabila afacere si o simbioza reusita intre inselatori si inselati.
Si totusi... "vai de cel prin care vine sminteala"...
Căci împărăţia lui Dumnezeu nu stă în cuvânt, ci în putere. 1Cor.4:20
ReplyDeletefara puterea Duhului suntem nimic
Oamenii si-au pierdut increderea, dar si credinta pentru ca il confunda pe Dumnezeu cu ceea ce fac oamenii in numele Lui. Sunt doua notiuni diferite: Dumnezeu si faptele oamenilor.
ReplyDeleteDar cum rămâne cu cel care tot încearcă să se apropie de biserică și nu reușește? Care poate merge la biserică duminică și nu înțelege, nu este pătruns, nu simte decât ca iar a ajuns într-un loc unde nu se regăsește. Care merge în postul Paștelui sa se spovedească și, în loc de pace sufletească primește încă și mai multa confuzie și neimpacare. Asta sunt eu. Din familie am fost ținută departe de biserică în comunism și mi s-a repetat ca Dumnezeu este în sufletul și gândurile mele. Când am crescut am simţit ca am nevoie de echilibrul pe care îl simțeam la cei care merg la biserică cu sufletul. Am încercat ani la rând. Nu am reușit. Sau poate nu am găsit eu biserica/preotul potrivite. Dar nici nu cred că mai încerc.
ReplyDeleteNu stiu ce sa iti raspund. Dumnezeu sa te lumineze si sa te calauzeasca.
ReplyDeleteExact! Sunt doua lucruri diferite: Dumnezeu și faptele oamenilor. Eu nu mi-am pierdut încrederea în Dumnezeu. Chiar am o credință foarte profundă. Eu nu am găsit rolul bisericii așa cum este promovat el. Eu nu Îl văd pe Dumnezeu acolo, nu mă pot conecta cu El acolo, pentru că oamenii de acolo, respectiv preoții Il reduc foarte mult, Ii aduc diverse imperfecțiuni pentru a-L face sa încapă într-o biserica imperfecta. Dar, repet, probabil că nu am găsit eu preotul potrivit.
ReplyDelete