Ce rabdam...

O prietena se plangea ca are dantura distrusa. La patruzeci de ani are toti dintii imbracati si chiar incep sa i se macine pe sub lucrari. Era ingrijorata si pentru fiul ei, care se pare ca "o mosteneste". Cand am dat sa ii sugerez sa schimbe ceva din stilul de viata a replicat fatalist: "Mai, lasa asta! Sa ne dea noua Dumnezeu putere sa rabdam necazurile" .

Cam asa facem noi, oamenii: facem greseli sau ne lasam chiar purtati de val de bunavoie, dupa care consideram ca suntem victime ale ispititorului.

Tot pe frecventa asta eronata am mai gasit pe cineva, o doamna care se stia cu trombofilie si care mai avea o sarcina pierduta la activ. In ciuda recomandarilor medicale a refuzat sa isi ia medicatia inchipuindu-si despre sine ca asteapta sa vada care e voia lui Dumnezeu cu copilul acesta.

Dumnezeu nu lucreaza numai prin vedenii, ci ne vorbeste si prin oameni si ne poate ajuta si printr-o pastila! In niciun caz nu cred ca Atotputernicul a vrut in mod special sa moara un prunc nenascut. Nu e corect sa ii cerem sa aboleasca pentru noi legile naturii.