... care n-a umblat in sfatul necredinciosilor...
Anul acesta de haloween am considerat ca e mai bine sa ne luam o zi libera de la scoala, fiindca nu mi se pare in regula sa-mi trimit copiii la o petrecere care contravine principiilor mele. Varianta cu integrarea in scenariul general, dar in costumatie mai putin malefica, nu-mi surade deloc. Imi aduce aminte de felul in care erau ispititi unii dintre mucenici: hai, jertfeste doar de forma, spune doar cu buzele hula, in inima ta poti crede ce vrei. Daca nu ai partasie cu ceea ce se petrece, atunci nu ai motiv sa fii prezent la acest carnaval dracesc, nici imbracata in zana.
Mi-am dat seama ca scietatea actuala impune totusi putine lucruri. Ea propune insa o multime de modele potrivnice invataturii noastre de credinta. Razboiul adevarat este deci cu mandria si slava desarta, nu cu cei din exterior. Daca alegem sa fim cu orice pret in acord cu oamenii din jurul nostru, asta nu inseamna ca ei ne constrang, inseamna ca sufletul slabanogit de patimi nu are destula tarie de a spune raului pe nume atunci cand e cazul.
A luat mare amploare chestia asta cu asa zisa sarbatoare draceasca. La noi in scoala, la unele clase, invatatoarele s-au intrecut in a-si prezenta "proiectul educational de Haloween". Copiii s-au imbracat in toate aratarile, de la punk-eri si vrajitoare, la strigoi si monstri. Copilasi de 8-9 ani, cu dinti de vampiri si pictati ingrozitor, in timp ce invatatorii se mandreau cu proiectul lor educational. Nu a fost nevoie sa invoiesc pe nimeni, pentru ca cele doua invatatoare ale copiilor mei nu au organizat nimic. Doar au pictat niste dovleci si au facut niste felinare, obisnuite, ca cele pe care le faceam noi cand eram mici si ieseam cu ele la poarta.
ReplyDeleteNu-s numai costumele. E de bon-ton sa faci in aceasta zi macar o farsa rautacioasa cuiva, sa transmiti o urare negativa sau sa saluti cu o formula melafica.
ReplyDeleteDe la ai mei de la scoala citire: "Hai, fata, pa! Sa mori in chinuri!" "Maine vin cu un cutit la scoala si tai cel putin vreo zece din voi..." sau banalul "Te uraaasc!" rostit cu mimica sugestiva.
Oamenii bagatelizeaza puterea cuvantului...
Este groaznic cate de repede a adoptat Romania chestia asta.
ReplyDeleteDaca ar merge la scoala in ziua aia insa neimbracate in nici un costum? Adica sa mearga cu hainele lor normale nu ar fi mai bine?
Ma gandesc acum la cele mari nu la cei mici. Ar fi o marturie a lor impotriva acestei nebunii si nu a mamei
Cu trei ani in urma am constatat "pe propia piele" ca se promoveaza sub diverse forme in scoli si gradinite aceasta sarbatoare. Una din aceste forme era vizitarea muzeului din localitate ,unde ulterior am aflat ca au fost aduse faimoasele statui din ceara de la nu stiu ce alt muzeu.Nu va pot descrie indignarea mea cand am vazut cateva poze facute de fata mea mai mare!
ReplyDeleteToate mizeriile posibile erau prezentate atat de firesc drept arta:vrajitori ,monstrii, varcolaci , cruci cu semne satanice, etc...
Am fost pe rand la educatoarea care a insotit copii de gradinita la muzeu.Am intrebat-o daca ea personal, a suportat sa vada asa mizerii. Am fost la directoarea gradinitei.S-a scuzat ca nu stia ,ca este curioasa daca voi avea aceiasi curaj de a reprosa si directorului scolii unde invata fata cea mare.
Am avut sentimentul ca este cineva care impune, sugereaza astfel de actiuni iar lipsa de reactie a societatii usureaza mult acest fenomen.
Am fost apoi la profesoara de desen care a dat ca tema de efectuat la clasa un peisaj infricosator cu fantome,vrajitoare,dovleci,bufnite...
Fara influienta mea copilul meu a spus ca el nu face un astfel de desen , ca el nu sarbatoreste Haloweenul.
Ora urmatoare a primit un patru in catalogul mic.
A fost cea mai combativa persoana pe care am abordat-o in acea perioada ,care nu a vrut sub nici un chip sa-mi asculte punctul de vedere.
Pentru ca eram prea suparata pentu expunerea copiilor la asa mizerii in cadrul scolii,gradinitei care au ca scop educarea lor,formarea si nu reversul acestuia ,am ales sub indrumarea duhovnicului sa nu ma tulbur cu vorbe sau cuvinte de prisos ci sa trag de pe internrt diverse materiale despre adevarata fata a fenomenului si sa le las spre studiu celor care ar trebui sa educe nu sa strice copilul altuia...
Voi completa mai tarziu povestea mea
Cristina
S-ar chinui degeaba intr-o atmosfera apasatoare.
ReplyDeleteAnul trecut au fost si nu s-a schimbat opinia nimanui pentru ca au stat deoparte si nu s-au implicat in miscarea generala.
In schimb ele nu s-au simtit deloc bine, ci au fost oripilate vazandu-si colegii schimonosindu-se in fel si chip.
Si faptul ca au absentat a fost inteles ca o luare de atitudine, fiindca au anuntat personal la profi cu o zi inainte de ce nu vin (nu am sunat eu, cum faceam cu invatatoarele).
Daca a-ti incercat anul trecut si s-au simtit prost si acum au hotarat ele asa, atunci probabil e singura decizie posibila.
ReplyDeleteMi se pare atat de ciudat totusi pentru o populatie ce se declara a fi atat de credincioasa ceea ce se intampla. (uite de exemplu aici harta cu numarul 29 : http://www.vox.com/2014/9/8/6103453/38-maps-that-explain-europe)
Romanii nici macar nu stiu cu ce se mananca dovlecii astia si nici nu ii preseaza vreo traditie de acest gen si totusi hodoronc tronc s-au aliniat. Altfel greu gasesti vreunul sa vina prin pelerinaje de exemplu prin Grecia si sa nu comenteze faptul ca femeile nu au batic in biserica. Macar o data in viata sa o zica :) Apoi merg acasa si isi boiesc chipurile propriilor copii de haloween . Ciudat, foarte ciudat .
Am fost apoi la diriginta care a recomandat aceasta vizita la muzeu. Desi nu am jignit ci doar am spus ca nu sunt de acord cu participarea scolii la astfel de fenomene a fost ceva timp tare suparata ca nici la buna ziua nu mai raspundea.Culmea e ca stiu ca merge la biserica,impartaseste copii,dar refuza sa creada ca invatatura bisericii este impotriva.
ReplyDeleteImreuna am fost la directorul scolii care a sugerat profesorilor aceasta vizita la muzeu a elevilor si prescolarilor.
A spus ca el personal nu a fost la acel muzeu,dar sa mergem toti trei sa vedem ce m-a deranjat.Chiar daca a sustinut ca orice poate fi o forma de arta ,ei ca institutie de invatamant ar trebui sa promoveze binele,frumosul. A sustinut ca el personal nu incurajeaza sarbatorirea Haloweenului in scoala dar nici nu se opune la cei care aleg asta ca activitate extacuriculara.In privinta profesoarei de desen a spus ca nota nu va fi trecuta in catalog, dar pentru a evita situatii conflictuale sa retrag copilul de la acea grupa si sa-l transfer la grupa paralela.
Cred ca ne putem exprima( inca), optiunea de a nu fi promovat acest fenomen in scoala de catre cadrele didactice. Acest lucru trebuie facut de toti crestinii ,chiar daca parintii sunt primii vinovati.Eu personal chiar daca am deranjat pe multi, am gasit mai multa sustinere la cadrele didactice decat la parinti...
Cristina
Mie mi-a plăcut că doamna Annei le-a explicat că halloween nu e o distracție nevinovată și că nu e pentru creștini. Însă nu s-a putut opune profesorului de engleză care a organizat petrecere cu costume la ultima oră, chiar în timpul programului de cursuri. Anna a refuzat din start să meargă spunând în gura mare la clasă că i se pare o tâmpenie treaba asta și că noi suntem creștini și avem atâtea sărbători frumoase de care nu amintește decât profa de religie la școală. Firește că a fost dezaprobată de colegi.. Inițial ar fi vrut să ducă plăcintă de dovleac copiilor și să se costumeze în ...școlăriță de clasa a III a :))) dar i-am explicat că simpla participare la așa ceva e un lucru greșit. În ziua cu pricina mi-a cerut voie să lipsească de tot, spunând că nu vrea să-și vadă colegii în piele de diavoli, vrăjitoare, moartea, etc. și că se teme de comportamentul lor în asemenea roluri. Deja unii dintre copii veniseră cu diferite măști și cu arsenalul de răutăți la ei! Iar cei mari speriau copiii de grupa 0 pe la uși!
ReplyDeleteCristina, foarte greu va va fi in fiecare an din nefericire.
ReplyDeleteEste altceva cand este doar profa de engleza "sarita" si altceva cand inclusiv invatatoarele si directorul se fac ca nu pricep.
Spun asta pentru ca si eu am fost socata anul asta cand pentru prima oara copilul de 7 ani a venit la engleza cu civite e invatat : vrajitoare, dovleac , mag si inca vreo doua parca. Dar nu stia exact de ce, nu pricepuse "sensul" doar din ora de engleza. Invatatorul a faut ore normale . Desteapta de engleza mi -a explicat ca are dreptul sa predea si cuvintele astea dar nu mi-a aratat documentele ministerului cu vocabularul clasei a doua asa ca am o banuiala ca nu unt totusi incluse, pana la anul insa am timp sa aflu de la profele din biserica adevarul si k astept la cotitura.
Dar repet, nu se compara influenta ei cu influenta dascalului clasei.
Asa este,dascalul clasei impune directia. Nu spun ca am eradicat fenomenul in scoala ,dar sigur am fost luata in seama in perioada de timp care a trecut. La clasa nu a mai avut loc niciodata pomenirea "sarbatorii".
ReplyDeleteIn programa la engleza au in programa sa vorbeasca de haloween, dar la fel este alegerea profesorului de cum o prezinta:sarbatoare pagana sau hai sa sarbatorim!
Cristina