Saturday, May 31, 2014
Tuesday, May 27, 2014
Evaluare nationala
Nu pot sa nu ma revolt vazand calendarul evaluarilor nationale. Copilul meu de clasa a patra are examen in ziua de Inaltare. Trebuie sa fac eforturi sa constientizez ca nu suntem o tara ortodoxa si sa nu mai am asteptari absurde de la conducerea sistemului de invatamant.
Am o suspiciune: ca de sambata n-ar fi indraznit sa se atinga...
Asta e. Astept o initiativa de a se face liturghie noaptea sau dimineata devreme si la bisericile de mir macar pentru praznicele imparatesti , ca mangaiere pentru cei care in zilele respective sunt la munca. Ca pe vremea stapanirilor pagane...
Am o suspiciune: ca de sambata n-ar fi indraznit sa se atinga...
Asta e. Astept o initiativa de a se face liturghie noaptea sau dimineata devreme si la bisericile de mir macar pentru praznicele imparatesti , ca mangaiere pentru cei care in zilele respective sunt la munca. Ca pe vremea stapanirilor pagane...
Monday, May 26, 2014
O tarta...
...foarte dulce, dar si acrisoara, (cu o mica intarziere) pentru ziua Elenitei. Asta a dorit specialista familiei in ale dulciurilor sa bucatareasca sambata seara.
Sarbatorita si-a preferat insa iaurtelul de casa cu fulgi de ovaz si miere:
reteta |
cu bezea si crema de lamaie |
Sunday, May 25, 2014
Razbunare
Eca si Maria au avut o altercatie joi seara in fata blocului. Au venit si in casa sa se parasca reciproc si sa se rafuiasca in prezenta mea. Dreptatea era, ca de obicei, undeva la mijloc, dar fiecare tinea steagul sus. E. incepuse sa vorbeasca destul de urat, asa ca si i-am facut observatie. Fiindca era deja tarziu, le-am despartit ca sa opresc schimbul dur de replici si amenintari si, dupa un timp, cand am considerat ca s-au linistit, am cinat cu totii. Aparent totul era bine.
A doua zi am primit telefon de la M. care era la scoala. Mi-a spus cu vocea tremuranda de suparare ca E. ii sterpelise o fila pe care-si notase ea niste ganduri personale despre scoala, colegi, profesori si i-o daduse dirigintei. Bineinteles ca nu erau doar chestiuni pozitive, asa ca nu i-a picat deloc bine ca a citit-o diri.
Am fost surprinsa pana unde a putut merge E. cu razbunarea. Ma gandesc ca poate era mai sanatos sa las conflictul sa se consume atunci, la cald, si nu sa-l inhib dand nastere unei reactii si mai urate...
Am purtat o discutie cu Eca incercand sa o fac sa inteleaga ca raul pe care i l-a facut surorii ei depaseste cu mult neplacerea pe care o suferise ea. Am insistat sa incerce sa se puna in locul Mariei, sa inteleaga cam cum se simte. Nu stiu daca am ajuns la inima ei.
Pe M. am sfatuit-o sa fie mai precauta, mai atenta unde-si pune crampeie de jurnal si i-am dat de inteles ca daca diriginta e o femeie delicata n-ar trebui sa comenteze ceea ce a citit fara aprobarea autorului. Daca totusi ar tachina-o, ar fi bine sa-si aduca aminte ca, sefa de clasa fiind, a comunicat si ea dirigintei chestiuni care se intamplau intre copii in absenta profesorilor...
N-am putut sa le pun sa-si ceara iertare una de la cealalta. N-avea rost sa regizez un moment fals. Oricum, dupa ce si-a linistit fiecare sentimentele s-au iertat de la sine. Acum sunt iar bune prietene, de parca nimic nu s-ar fi intamplat, desi n-a trecut decat o zi. Ce ti-e si cu copiii astia...
A doua zi am primit telefon de la M. care era la scoala. Mi-a spus cu vocea tremuranda de suparare ca E. ii sterpelise o fila pe care-si notase ea niste ganduri personale despre scoala, colegi, profesori si i-o daduse dirigintei. Bineinteles ca nu erau doar chestiuni pozitive, asa ca nu i-a picat deloc bine ca a citit-o diri.
Am fost surprinsa pana unde a putut merge E. cu razbunarea. Ma gandesc ca poate era mai sanatos sa las conflictul sa se consume atunci, la cald, si nu sa-l inhib dand nastere unei reactii si mai urate...
Am purtat o discutie cu Eca incercand sa o fac sa inteleaga ca raul pe care i l-a facut surorii ei depaseste cu mult neplacerea pe care o suferise ea. Am insistat sa incerce sa se puna in locul Mariei, sa inteleaga cam cum se simte. Nu stiu daca am ajuns la inima ei.
Pe M. am sfatuit-o sa fie mai precauta, mai atenta unde-si pune crampeie de jurnal si i-am dat de inteles ca daca diriginta e o femeie delicata n-ar trebui sa comenteze ceea ce a citit fara aprobarea autorului. Daca totusi ar tachina-o, ar fi bine sa-si aduca aminte ca, sefa de clasa fiind, a comunicat si ea dirigintei chestiuni care se intamplau intre copii in absenta profesorilor...
N-am putut sa le pun sa-si ceara iertare una de la cealalta. N-avea rost sa regizez un moment fals. Oricum, dupa ce si-a linistit fiecare sentimentele s-au iertat de la sine. Acum sunt iar bune prietene, de parca nimic nu s-ar fi intamplat, desi n-a trecut decat o zi. Ce ti-e si cu copiii astia...
Saturday, May 24, 2014
Friday, May 23, 2014
Rautati de-ale mele
Iata cum imi tai eu singura creanga de sub picioare, poate invatati ceva din greselile altora:
Uneori simt ca sotul meu ma nedreptateste (nu stiu daca e asa in mod obiectiv, dar egoismul din mine asta reclama) si ma necajesc intr-atat incat nici un gand nu ma poate face sa accept cu smerenie ceea ce mi se intampla.
Atunci ajung cu plangerea la Dumnezeu, dar nu cer ca tot crestinul cumsecade puterea de a rabda si de a-mi iubi aproapele, ci ma arat nemultumita (uitand subit toate aspectele bune ale aproapelui cu pricina) si revoltata ca Dreptatea ingaduie asa ceva.
Ca tot tacamul de rautati sa fie complet, se infiripa in mine o dorinta puternica de a-l vedea si pe el pus in situatii dificile (daca se poate similare) ca atunci cand isi va pierde rabdarea sa-i pot reaminiti ca ceea ce i se intampla este o oglinda a faptelor sale si sa-l vad odata recunoscand ceea ce pretind eu ca mi-a gresit.
Se spune sa ai grija ce-ti doresti, ca s-ar putea sa se intample. Va spun drept ca nu o data, ci de mai multe ori in viata mea s-a intamplat dupa gandul meu cel razbunator. De fiecare data insa am constatat ca durerea lui ma durea si pe mine si, in fond, ne afecta pe toti cei din casa. In loc sa savurez revansa sortii, am avut numai si numai de suferit pentru ca am rupt unitatea din cuget si simtiri cu omul de care m-am legat in fata lui Dumnezeu.
Desi in plan fizic nu as fi putut fi invinuita a fi cauza necazurilor lui, la nivel duhovnicesc am simtit clar ca eu i-am intins o cursa in care sa se raneasca. Cat despre mult dorita autocritica a celuilalt... n-am avut prilejul sa o aud vreodata. Mai grav, daca am avut proasta inspiratie sa sugerez vreo asemanare cu realitatile domestice, am declansat o cascada de conflicte din care n-am avut decat de pierdut.
Cea mai proasta parte a fenomenului este ca nu pastrez in amintire decat o vreme morala intamplarilor (si anume aceea de a ma feri si la nivel de gand de dezbinarea a ceea ce a unit Dumnezeu), apoi iar ma amageste sfatul celui viclean si imi inchipui c-as putea avea vreo satisfactie sau vreun beneficiu daca i se plateste si lui cu aceeasi moneda.
Nu exista minciuna mai mare decat aceea ca s-ar putea cineva bucura cu bucurie adevarata iesind de pe fagasul poruncilor dumnezeiesti. Am gustat si am vazut...
Uneori simt ca sotul meu ma nedreptateste (nu stiu daca e asa in mod obiectiv, dar egoismul din mine asta reclama) si ma necajesc intr-atat incat nici un gand nu ma poate face sa accept cu smerenie ceea ce mi se intampla.
Atunci ajung cu plangerea la Dumnezeu, dar nu cer ca tot crestinul cumsecade puterea de a rabda si de a-mi iubi aproapele, ci ma arat nemultumita (uitand subit toate aspectele bune ale aproapelui cu pricina) si revoltata ca Dreptatea ingaduie asa ceva.
Ca tot tacamul de rautati sa fie complet, se infiripa in mine o dorinta puternica de a-l vedea si pe el pus in situatii dificile (daca se poate similare) ca atunci cand isi va pierde rabdarea sa-i pot reaminiti ca ceea ce i se intampla este o oglinda a faptelor sale si sa-l vad odata recunoscand ceea ce pretind eu ca mi-a gresit.
Se spune sa ai grija ce-ti doresti, ca s-ar putea sa se intample. Va spun drept ca nu o data, ci de mai multe ori in viata mea s-a intamplat dupa gandul meu cel razbunator. De fiecare data insa am constatat ca durerea lui ma durea si pe mine si, in fond, ne afecta pe toti cei din casa. In loc sa savurez revansa sortii, am avut numai si numai de suferit pentru ca am rupt unitatea din cuget si simtiri cu omul de care m-am legat in fata lui Dumnezeu.
Desi in plan fizic nu as fi putut fi invinuita a fi cauza necazurilor lui, la nivel duhovnicesc am simtit clar ca eu i-am intins o cursa in care sa se raneasca. Cat despre mult dorita autocritica a celuilalt... n-am avut prilejul sa o aud vreodata. Mai grav, daca am avut proasta inspiratie sa sugerez vreo asemanare cu realitatile domestice, am declansat o cascada de conflicte din care n-am avut decat de pierdut.
Cea mai proasta parte a fenomenului este ca nu pastrez in amintire decat o vreme morala intamplarilor (si anume aceea de a ma feri si la nivel de gand de dezbinarea a ceea ce a unit Dumnezeu), apoi iar ma amageste sfatul celui viclean si imi inchipui c-as putea avea vreo satisfactie sau vreun beneficiu daca i se plateste si lui cu aceeasi moneda.
Nu exista minciuna mai mare decat aceea ca s-ar putea cineva bucura cu bucurie adevarata iesind de pe fagasul poruncilor dumnezeiesti. Am gustat si am vazut...
Wednesday, May 21, 2014
Sunday, May 18, 2014
Nu-i de noi
Strict pentru sectorul mamelor crestine si mai ales pentru cele cu un numar de copii peste medie multe din sfaturile specialistilor contemporani in parenting sunt nepotrivite. Unele dintre ele sunt imposibil de pus in practica, altele duc spre calea cea larga a imoralitatii, altele, odata implementate determina adevarate dezastre intr-un sistem familial cu opt-noua membri cum e cazul nostru.
De exemplu l-am auzit pe Alfie Kohn, care de altfel imi e simpatic, intr-un discurs (regret ca nu am un link pentru youtube-ul respectiv): "De ce sa-l pui pe copil sa-si stranga patul, sau sa-si faca ordine pe birou si in dulap? In singurul loc de pe lumea asta care e al lui, te bagi tu (parintele) sa-i spui ce sa faca..."
Scuzati-ma, dar daca nu i-as fi invatat pe copii de mici sa-si stranga si sa-si ordoneze lucrusoarele la noi in casa ar fi fost un dezastru total, nimeni n-ar mai fi gasit nimic si ne-am fi impiedicat la tot pasul de mormane de haine si jucarii. Stiu asta fiindca uneori, cand uit sa-i mobilizez traim cu totii discomfortul lipsei de organizare. Eu, una, nu fac fata sa strang dupa 7 si nici nu-mi permit sa platesc pe cineva ca sa contrabalanseze comoditatea (lenea?) copiilor. Sigur ca pe masura ce au crescut au inteles tot mai mult importanta gesturilor pe care alta data le faceau impinsi de la spate.
In plus, tin sa subliniez eroarea din afirmatia de mai sus: obiectele si spatiul de care se vorbeste nu sunt ale copilului, ci sunt ale mele fiindca eu le-am achizitionat si daca le deterioreaza tot eu ii furnizez altele in schimb, pe banii mei. Le-am dat lui spre a se folosi de ele, dar il educ in ce scopuri se folosesc si il invat cum se intretin pentru a se putea bucura de ele timp indelungat. De asemenea il deprind sa-si organizeze spatiul pentru a-si putea gasi in timp util ceea ce are nevoie si pentru a nu deranja pe cei cu care convietuieste.
Ca parinti crestini credem dumnezeu a randuit copiilor ascultarea de parinti si nu trebuie sa ne temem sa implementam acest principiu in viata noastra de familie cat mai timpuriu. Trebuie totusi sa fim atenti sa pastram o dreapta socoteala in ceea ce priveste limita pana la care patrundem autoritar in universul copiilor nostri. Cred ca daca pastram ca ghidaj dragostea (si nu se poate ca un parinte sa nu-si iubeasca fii) si ne ferim sa fim manati de patimi in ceea ce le pretindem nu avem nevoie de cineva strain de familia noastra (si cu atat mai mult strain de biserica) sa ne invete ce sa facem cu copiii. Chiar daca ne inspira sa citim recomandarile celor "autorizati" in domeniu, e bine sa avem fixate repere compatibile cu viata crestina si de pe aceasta pozitie sa analizam ceea ce ni se propune.
De exemplu l-am auzit pe Alfie Kohn, care de altfel imi e simpatic, intr-un discurs (regret ca nu am un link pentru youtube-ul respectiv): "De ce sa-l pui pe copil sa-si stranga patul, sau sa-si faca ordine pe birou si in dulap? In singurul loc de pe lumea asta care e al lui, te bagi tu (parintele) sa-i spui ce sa faca..."
Scuzati-ma, dar daca nu i-as fi invatat pe copii de mici sa-si stranga si sa-si ordoneze lucrusoarele la noi in casa ar fi fost un dezastru total, nimeni n-ar mai fi gasit nimic si ne-am fi impiedicat la tot pasul de mormane de haine si jucarii. Stiu asta fiindca uneori, cand uit sa-i mobilizez traim cu totii discomfortul lipsei de organizare. Eu, una, nu fac fata sa strang dupa 7 si nici nu-mi permit sa platesc pe cineva ca sa contrabalanseze comoditatea (lenea?) copiilor. Sigur ca pe masura ce au crescut au inteles tot mai mult importanta gesturilor pe care alta data le faceau impinsi de la spate.
un copil mic e ca un blender fara capac :) |
In plus, tin sa subliniez eroarea din afirmatia de mai sus: obiectele si spatiul de care se vorbeste nu sunt ale copilului, ci sunt ale mele fiindca eu le-am achizitionat si daca le deterioreaza tot eu ii furnizez altele in schimb, pe banii mei. Le-am dat lui spre a se folosi de ele, dar il educ in ce scopuri se folosesc si il invat cum se intretin pentru a se putea bucura de ele timp indelungat. De asemenea il deprind sa-si organizeze spatiul pentru a-si putea gasi in timp util ceea ce are nevoie si pentru a nu deranja pe cei cu care convietuieste.
Ca parinti crestini credem dumnezeu a randuit copiilor ascultarea de parinti si nu trebuie sa ne temem sa implementam acest principiu in viata noastra de familie cat mai timpuriu. Trebuie totusi sa fim atenti sa pastram o dreapta socoteala in ceea ce priveste limita pana la care patrundem autoritar in universul copiilor nostri. Cred ca daca pastram ca ghidaj dragostea (si nu se poate ca un parinte sa nu-si iubeasca fii) si ne ferim sa fim manati de patimi in ceea ce le pretindem nu avem nevoie de cineva strain de familia noastra (si cu atat mai mult strain de biserica) sa ne invete ce sa facem cu copiii. Chiar daca ne inspira sa citim recomandarile celor "autorizati" in domeniu, e bine sa avem fixate repere compatibile cu viata crestina si de pe aceasta pozitie sa analizam ceea ce ni se propune.
Saturday, May 17, 2014
Jane Austen
Thursday, May 15, 2014
Tot mai sus :)
Bucatareli
Am facut si eu cu ajutoarele mele cateva (cu un aluat cu maia, lapte batut si unt)
invartind bilute de coca |
Wednesday, May 14, 2014
(Euro)vision
Credinciosii nostri comenteaza nemultumiti si chiar ofensati decizia juriului la Eurovision. Acesta este un laitmotiv al conversatiilor intre crestini din ultimele zile. Oare se asteptau la selectarea vreunei piese muzicale cu accente crestine?!
Problema reala nu este ce se intampla acolo, ci faptul ca oamenii nu-si gasesc modalitati mai selecte de a-si petrece timpul decat urmarind concursuri de genul acesta.
Cei din biserica ar trebui sa simta si sa identifice existenta a doua lumi construite pe ideologii paralele - lumescul si duhovnicescul - si sa-si dea seama ca nu are rost sa participe, sub pretextul ca sunt iubitori de arta, la evenimentele mondene din lumea careia nu-i apartin.
Nu vad de ce e de mirare ca aceasta lume de care vorbeste sfantul evanghelist Ioan isi afirma cu ocazia manifestarilor ei culturale valorile dictate de stapanitorul sau. Gresit este sa-ti pierzi vremea, sau chiar sa-ti intinezi mintea, mintindu-te in legatura neutralitatea (d p v al moralei) concursurilor muzicale.
Mai in gluma, mai in serios, mi-am adus aminte de o vorba de-a lui tataie: "Tataie, hai sa te uiti la Dallas!" "Da' ce, ma, dalasu se uita la mine?"
Problema reala nu este ce se intampla acolo, ci faptul ca oamenii nu-si gasesc modalitati mai selecte de a-si petrece timpul decat urmarind concursuri de genul acesta.
Cei din biserica ar trebui sa simta si sa identifice existenta a doua lumi construite pe ideologii paralele - lumescul si duhovnicescul - si sa-si dea seama ca nu are rost sa participe, sub pretextul ca sunt iubitori de arta, la evenimentele mondene din lumea careia nu-i apartin.
19. | Ştim că suntem din Dumnezeu şi lumea întreagă zace sub puterea celui rău. |
Nu vad de ce e de mirare ca aceasta lume de care vorbeste sfantul evanghelist Ioan isi afirma cu ocazia manifestarilor ei culturale valorile dictate de stapanitorul sau. Gresit este sa-ti pierzi vremea, sau chiar sa-ti intinezi mintea, mintindu-te in legatura neutralitatea (d p v al moralei) concursurilor muzicale.
Mai in gluma, mai in serios, mi-am adus aminte de o vorba de-a lui tataie: "Tataie, hai sa te uiti la Dallas!" "Da' ce, ma, dalasu se uita la mine?"
Monday, May 12, 2014
Distractie...
Imi pare rau ca n-am prins si momentul in care Elena si-a spart balonul. A facut o mutrita mirata :)
Sunday, May 11, 2014
Tipare
In principiu ma feresc sa ma crispez pe tipare. O fac totusi fara sa-mi dau seama, apoi regret, fiindca din atitudinea asta rezulta multe tensiuni si chiar se ajunge la serioase conflicte intrafamiliale.
Ultima capcana de genul acesta in care m-am prins a fost ideea ca tatal, trebuie sa fie liderul spiritual al familiei si trebuie sa se implice sistematic activ in educatia copiilor. Mirajul acestui postulat m-a facut sa incerc sa regizez in mod penibil relatia dintre sotul meu si copiii nostri. Aceste strategii nu au dus la nimic bun, ba chiar uneori au starnit adevarate dezastre. Mi-a luat ceva timp sa inteleg ca trebuie sa las lucrurile sa curga firesc si sa accept felul in care se manifesta liber cei dragi ai mei. Daca nu simte sa faca anumite lucruri e mai bine pentru toti sa nu le faca, decat sa adancim falsitatea intre noi.
Am invatat ca oricat de bun pare un sfat de viata, nu trebuie sa-l implementez fortand nota, ci imi trebuie intelepciunea de a-l adapta situatiei mele particulare sau chiar de a renunta total la el daca partenerului de viata nu i se potriveste. Casnicia nu trebuie sa fie un pat al lui Procust, ci un spatiu al iubirii si acceptarii.
Robie
Am vrut sa ajutam pe cineva...
O batrana de la biserica ne-a povestit cu durere cum ca fiica ei nu are din ca trai fiindca a parasit-o sotul, ea nu gaseste de lucru, somaj nu mai primeste si mai are si doi copii in intretinere (marisori, dar copii). Ca sa supravietuiasca le da ea din pensia ei mica, dar nu prea se ajung banii.
Cunoastem o familie de oameni seriosi care ar fi dorit sa angajeze pecineva sa-i mai ajute cu menajul si stiam ca ar fi platit bine serviciile. I-am sunat si aproape ca am aranjat intalnirea intre cele doua parti. In ultimul moment prietenii nostri ne-au mai facut o precizare: au pus conditia ca menajera sa nu fumeze, fiindca au copii mici si ii deranjeaza fumul.
Aceasta interdictie a fost imposibil de acceptat de catre fata batranei noastre, care a preferat sa duca in continuare si ea si copiii ei o viata mizera decat sa se abtina sa fumeze. Musai sa fumeze macar doua trei tigari, altfel nu se poate!
Ce sa zic, m-am si revoltat, dar mi-a fost si mila de omul asta incarcerat in propria patima pana intr-atat...
O batrana de la biserica ne-a povestit cu durere cum ca fiica ei nu are din ca trai fiindca a parasit-o sotul, ea nu gaseste de lucru, somaj nu mai primeste si mai are si doi copii in intretinere (marisori, dar copii). Ca sa supravietuiasca le da ea din pensia ei mica, dar nu prea se ajung banii.
Cunoastem o familie de oameni seriosi care ar fi dorit sa angajeze pecineva sa-i mai ajute cu menajul si stiam ca ar fi platit bine serviciile. I-am sunat si aproape ca am aranjat intalnirea intre cele doua parti. In ultimul moment prietenii nostri ne-au mai facut o precizare: au pus conditia ca menajera sa nu fumeze, fiindca au copii mici si ii deranjeaza fumul.
Aceasta interdictie a fost imposibil de acceptat de catre fata batranei noastre, care a preferat sa duca in continuare si ea si copiii ei o viata mizera decat sa se abtina sa fumeze. Musai sa fumeze macar doua trei tigari, altfel nu se poate!
Ce sa zic, m-am si revoltat, dar mi-a fost si mila de omul asta incarcerat in propria patima pana intr-atat...
Wednesday, May 7, 2014
Cuvine-se...
"Bate-voi pastorul si se vor risipi oile turmei"
Cat timp eu nu am fost pe picioarele mele nu ne-am mai strans ca alte dati seara la rugaciune. Nu s-au reunit nici macar ei, fara mine. Viata duhovniceasca a familiei a slabit mult. M-am bucurat totusi cand am vazut ca in afara oricaror insistente venite de la mine si-au purtat si ei cat de cat grija de sufletelele lor. Si-au alcatuit fiecare pe masura varstei cate un rudiment de pravila.
Duminica asta spre seara am reusit sa ma mobilizez, am aprins o lumanare in sfesnic si i-am chemat sa ne rugam cu totii. Am vazut pe chipurile lor ca s-au bucurat. Mai ales baietii s-au exteriorizat: Grigo a intrat in camera si a batut din palme: "Ce bineee!" iar Ionut m-a pupat pe obraz pentru noul inceput. Elenita ne-a cam deranjat zburdalnicindu-se peste masura, dar am pus-o si pe asta pe seama faptului ca era si ea vesela.
Tati era plecat din localitate. Cand a intrat pe usa noi tocmai cantam "Cuvine-se cu adevarat...". A ramas ca inmarmurit, fiindca tocmai adusese pentru cineva o icoana mare cu Maica Domnului Grabnic Ascultatoarea si parea ca noi cantam anume pentru a o primi cum se cuvine. Noi nu stiam nimic, dar asa s-au potrivit lucrurile. Ni s-a parut si noua ca o mica minune, mai ales ca in casa noastra nu mai rasunasera glasurile copiilor cantand asa ceva de vreo doua luni.
Cat timp eu nu am fost pe picioarele mele nu ne-am mai strans ca alte dati seara la rugaciune. Nu s-au reunit nici macar ei, fara mine. Viata duhovniceasca a familiei a slabit mult. M-am bucurat totusi cand am vazut ca in afara oricaror insistente venite de la mine si-au purtat si ei cat de cat grija de sufletelele lor. Si-au alcatuit fiecare pe masura varstei cate un rudiment de pravila.
Duminica asta spre seara am reusit sa ma mobilizez, am aprins o lumanare in sfesnic si i-am chemat sa ne rugam cu totii. Am vazut pe chipurile lor ca s-au bucurat. Mai ales baietii s-au exteriorizat: Grigo a intrat in camera si a batut din palme: "Ce bineee!" iar Ionut m-a pupat pe obraz pentru noul inceput. Elenita ne-a cam deranjat zburdalnicindu-se peste masura, dar am pus-o si pe asta pe seama faptului ca era si ea vesela.
Tati era plecat din localitate. Cand a intrat pe usa noi tocmai cantam "Cuvine-se cu adevarat...". A ramas ca inmarmurit, fiindca tocmai adusese pentru cineva o icoana mare cu Maica Domnului Grabnic Ascultatoarea si parea ca noi cantam anume pentru a o primi cum se cuvine. Noi nu stiam nimic, dar asa s-au potrivit lucrurile. Ni s-a parut si noua ca o mica minune, mai ales ca in casa noastra nu mai rasunasera glasurile copiilor cantand asa ceva de vreo doua luni.
"Efecte secundare"
Unii copii isi se exprima mai bine prin joc si chiar isi vindeca anumite suferinte interioare transpunand in lumea papusilor si plusurilor conflictele din viata lor reala. Eca isi descarca nemultumirile in compuneri, fie ele cele pe care le primeste ca tema la scoala (atunci cand tema nu e trasata atat de strict isi tese povestea ei pe ideea impusa de doamna) fie scrisori catre prieteni imaginari, fie file de jurnal. Cand e vesela si in imaginatia ei totul e stralucitor si viu colorat, cand e dezamagita sau revoltata atmosfera e sufocanta si personajele sunt triste sau rautacioase.
Dintre toti copiii mei tot ea e cea mai afectata cand eu nu sunt bine. In perioada "de trista amintire" a greturilor si varsaturilor scria despre fetite bolnave de cancer, despre copii care faceau o mizerie de nedescris in camera lor sau scria la persoana intai ca din partea unei fetite orfane care avea o mama vitrega rea. De asemenea, se cunostea mica ei depresie si in rezultatele scolare (desi e foarte isteata intra in regresii semnificative daca nu sta bine emotional) si in relatiile cu doamna si colegii.
Am incercat din rasputeri, mai ales pentru ea, sa imi ies din starea aceea de rau, sa zambesc mai mult ca sa creez macar o aparenta de mai bine care sa o incurajeze. Lucram inca la capitolul imbratisari si mangaieri, care pana nu demult ne-a fost inaccesibil. Cu ajutorul lui Dumnezeu sper sa ne recuperam cat mai repede, mai ales ca si eu sunt aproape restabilita.
Acesta a fost unul din "efectele secundare" ale aparitiei unui nou membru in familie. Multa lume e preocupata de felul in care primesc copiii vestea unui fratior mai mic. Avand in vedere slabiciunea care ma caracterizeaza in primele luni de sarcina, e firesc ca dupa entuziasmul initial sa apara mici nemultumiri. Am considerat insa ca nu e prioritar a fi pe placul oamenilor, nici macar al copiilor, ci a ma preda voii lui Dumnezeu in privinta nasterii de prunci, ramanand ca Dumnezeu sa randuiasca apoi toate asa cum ne sunt de folos si noua si celorlalti copii ai nostri.
Dintre toti copiii mei tot ea e cea mai afectata cand eu nu sunt bine. In perioada "de trista amintire" a greturilor si varsaturilor scria despre fetite bolnave de cancer, despre copii care faceau o mizerie de nedescris in camera lor sau scria la persoana intai ca din partea unei fetite orfane care avea o mama vitrega rea. De asemenea, se cunostea mica ei depresie si in rezultatele scolare (desi e foarte isteata intra in regresii semnificative daca nu sta bine emotional) si in relatiile cu doamna si colegii.
Am incercat din rasputeri, mai ales pentru ea, sa imi ies din starea aceea de rau, sa zambesc mai mult ca sa creez macar o aparenta de mai bine care sa o incurajeze. Lucram inca la capitolul imbratisari si mangaieri, care pana nu demult ne-a fost inaccesibil. Cu ajutorul lui Dumnezeu sper sa ne recuperam cat mai repede, mai ales ca si eu sunt aproape restabilita.
Acesta a fost unul din "efectele secundare" ale aparitiei unui nou membru in familie. Multa lume e preocupata de felul in care primesc copiii vestea unui fratior mai mic. Avand in vedere slabiciunea care ma caracterizeaza in primele luni de sarcina, e firesc ca dupa entuziasmul initial sa apara mici nemultumiri. Am considerat insa ca nu e prioritar a fi pe placul oamenilor, nici macar al copiilor, ci a ma preda voii lui Dumnezeu in privinta nasterii de prunci, ramanand ca Dumnezeu sa randuiasca apoi toate asa cum ne sunt de folos si noua si celorlalti copii ai nostri.
Sunday, May 4, 2014
:)
- Grigo isi alege foarte atent hainele cu care vrea sa iasa afara si e foarte greu de convins sa-si schimbe decizia. Nu dispun de prea multe haine fara pete, asa ca pe cele mai putin uzate le tin si eu pentru mers la biserica sau in vizita. Se vede treaba ca si el tot pe alea le prefera, dar pentru el evenimentele la care trebuie sa fie imbracat frumos sunt altele: iesirea la joaca sau plecarea la tara. Incerc sa negociez, dar are replici si argumente dintre cele mai haioase:
"Bine, bine, ma duc in spatele blocului..."
"Hei, cand iesi la tara la gratar nu iti iei helanca alba"
"Da' eu nu vreau sa ma asortez cu gratarul!!!"
- Ionut are o problema cu pozele aranjate. Nu le-a suportat niciodata. La sfarsit de clasa a patra a refuzat sa stea in grup pentru fotografia de final cu doamna invatatoare (+doamna directoare si ceilalti profesori ai clasei). A fost atat de incapatanat incat a fugit de ei si s-a ascuns. Doamna s-a suparat tare pentru aceasta iesire lipsita de respect. Acasa am incercat sa port o discutie cu el: "De ce ai fugit, draga, de doamna? I-ai si speriat pe toti, ca nu te gaseau..." "Pai daca ma urmareau?!"
Celulita
Sper sa nu se oripileze nimeni de imagini realiste ale corpului uman. Daca va stiti sensibili, nu priviti.
Saturday, May 3, 2014
Amprente
Mama nu are intotdeauna raspuns la toate intrebarile copilului, nu are intotdeauna un cuvant potrivit pentru a spulbera o tulburare, dar intotdeauna are la indemana rugaciunea.
Uneori Dumnezeu ma lumineaza ce sa raspund framantarilor copiilor si imi da o putere deosebita asupra mintii lor. E o lucrare pe care as asemana-o cumva (la scara mult mai mica) cu ceea ce face duhovnicul la spovedanie: deseori ma mir si eu de discursul pe care il tin si de efectele lui in viata copiilor.
Alteori nu am nici o inspiratie. Ma simt blocata in comunicarea cu ei, desi vad clar ca au nevoie de ajutor. Punand inaintea lui Dumnezeu neputinta mea (in fond sunt copiii Lui) am observat cu bucurie in repetate randuri cum eram efectiv sustinuta in modelarea copiilor fie de catre duhovnic prin spovedanie, fie de o alta persoana straina familiei, fie ii vedeam folosindu-se de vreun pasaj citit undeva, de vreo informatie de la scoala sau pur si simplu primeau raspunsuri la intrebarile lor ascultand discutiile noastre cu prietenii.
Mai demult as fi fost geloasa ca din exterior vine asa o inraurire puternica asupra lor pe frecvente care mie imi sunt inaccesibile. Imi aduc aminte ca m-am intristat odata ca Eca a venit de la o activitate extrascolara bucuraoasa sa-mi spuna ca fructele proaspete sunt foarte sanatoase, dupa ce auzise informatia asta de la mine de sute de ori in fel de fel de forme de prezentare :) Acum insa ma bucur de transformarile pozitive si chiar nu conteaza care e sursa lor. Important e rezultatul final, cat despre sursa, n-am nici un dubiu ca e insasi Iubirea.
Cand am incetat sa ma mai consider infailibila in educatia si in formarea caracterului copiilor si am plasat aceasta grija Domnului, centrandu-ma pe relatia mea cu El, au inceput efectiv sa curga rezolvarile problemelor noastre. Cu ocazia asta am redus si din animozitatile care apar intre generatii. Nu e totul lin, dar cu rabdare am vazut netezindu-se multe asperitati de comportament si multe mentalitati gresite parasind capsorul lor.
Uneori Dumnezeu ma lumineaza ce sa raspund framantarilor copiilor si imi da o putere deosebita asupra mintii lor. E o lucrare pe care as asemana-o cumva (la scara mult mai mica) cu ceea ce face duhovnicul la spovedanie: deseori ma mir si eu de discursul pe care il tin si de efectele lui in viata copiilor.
Alteori nu am nici o inspiratie. Ma simt blocata in comunicarea cu ei, desi vad clar ca au nevoie de ajutor. Punand inaintea lui Dumnezeu neputinta mea (in fond sunt copiii Lui) am observat cu bucurie in repetate randuri cum eram efectiv sustinuta in modelarea copiilor fie de catre duhovnic prin spovedanie, fie de o alta persoana straina familiei, fie ii vedeam folosindu-se de vreun pasaj citit undeva, de vreo informatie de la scoala sau pur si simplu primeau raspunsuri la intrebarile lor ascultand discutiile noastre cu prietenii.
Mai demult as fi fost geloasa ca din exterior vine asa o inraurire puternica asupra lor pe frecvente care mie imi sunt inaccesibile. Imi aduc aminte ca m-am intristat odata ca Eca a venit de la o activitate extrascolara bucuraoasa sa-mi spuna ca fructele proaspete sunt foarte sanatoase, dupa ce auzise informatia asta de la mine de sute de ori in fel de fel de forme de prezentare :) Acum insa ma bucur de transformarile pozitive si chiar nu conteaza care e sursa lor. Important e rezultatul final, cat despre sursa, n-am nici un dubiu ca e insasi Iubirea.
Cand am incetat sa ma mai consider infailibila in educatia si in formarea caracterului copiilor si am plasat aceasta grija Domnului, centrandu-ma pe relatia mea cu El, au inceput efectiv sa curga rezolvarile problemelor noastre. Cu ocazia asta am redus si din animozitatile care apar intre generatii. Nu e totul lin, dar cu rabdare am vazut netezindu-se multe asperitati de comportament si multe mentalitati gresite parasind capsorul lor.