Aproape

In ultimul timp am avut parte de ispite si rautati tocmai din  partea unor oameni carora le-am dat milostenie deseori. Nu am dat niciodata cu gandul sa primesc recunostinta, dar cand la bine mi s-a raspuns cu rau nu am reusit sa nu ma tulbur.

Incepusem chiar sa ma gandesc ca daca dau ceva in numele Domnului bine as face sa dau doar oamenilor care-l si primesc intru Domnul (fratilor de credinta) nicidecum unor indivizi care-l pomenesc pe Dumnezeu mai mult in injuraturi...

Problema mea legata de aceasta hotarare e aceea ca greu as putea gasi pe cineva la biserica la care merg care sa fie mai sarac decat mine si caruia sa-i trebuiasca ceea ce am eu de dat :))

Tot incercand sa-mi gasesc un gand cu care sa-mi carpesc haina sufletului roasa de resentimente fata de personajele mentionate in primele randuri am gasit o predica in care e atinsa si spinoasa problema a iubirii de aproapele (dupa min 7.38 si mai ales de la min 12.08).

Am inteles ca nu trebuie sa caut un aproape idealizat care sta in banca lui, ci sa-l cuprind in inima mea pe cel cazut, care ma si loveste cu palma peste obraz.