Mai jos spovedesc telegrafic cateva din greselile legate de alimentatie pe care le-am facut la primul meu copil (din fericire doar la primul):
Rezultate (traumele din primii ani de viata sunt de obicei cu bataie lunga):
Situatia e intr-o imbunatatire (in ritm lent) continua, bazata pe discursuri care ajuta la constientizarea problemei de catre pacient si discutii despre care ar trebui sa fie atitudinea corecta fata de mancare si hidratare (fara valente sentimentale).
In timpul scolii efortul intelectual are un ecou negativ pe plan nutritional: se lasa cu pierderi in greutate.
- pasat obsesiv toate alimentele, pana copilul se ingretoseaza de orice bucatica pe care o simte mai consistenta decat restul cremei,
- nelasat copilul sa se atinga de mancare (ca sa fie curat si cilivizat, obviously)
- alimentele administrate doar de mine cu lingurita, la ore stabilite de mine,
- foratat sa manance tot, eventual cu santaj emotional (mananca tot ca ma supar, ca plang), pana ce copilul ajunge sa simta ca mananca doar ca sa-si multumeasca mama, si foloseste nemancarea ca sa protesteze atunci cand e suparat
- o anorexie moderata+oarecare distrofie
- probleme ortodontice
- somatizari ale stresului sub forma de fenomene digestive
- mancat incet si totdeauna lasat la sfarsit putin in farfurie (din putinul care era la inceput)
Doar pentru că nu mănâncă?! Mie mi se pare ciudat. Oricum, se mai poate recupera?
ReplyDeleteda,draga.
ReplyDeleteDoamne ajuta! si la noi in familie e acutizata problema asta cu nemancarea, desi cei doi bebei sunt mici-fetita are 3 ani aproape si baietelul 2. Cu ea am tinut regulil din carte pana la extrema, tot numai pasat, fiert, fara sare etc. si mai rau o santajam cu diferite metode sa manance, pana intr-acolo incat vreo 8 luni nu a baut decat lapte, pe care il mixam cu cereale, banana,galbenus etc. rezultatul-pana azi nu vrea sa guste aproape nimic, abia de vreo cateva luni ne-a ajutat Maica Domnului si a inceput sa diversifice, dar portiile is foarte mici si rare. iar baietelul a avut pana acum 3-4 luni pofta de mancare normala, si tare ma mai bucuram, dar a inceput si el sa manance doar iaurt si sa bea lapte. refuza complet carena si legumele. in fine...toata familia noastra e panicata si incarca sa le dea vitamine, sirporui cu enzime, dar niciunl nu pare a avea efect. si sotul si soacra mea sunt medici si nu pot gasi pace in felul cum arata (cam cu un an in urma la dezvoltarea fizica, cel putin fetita). pe mine ma consuma rau problema asta, pt ca ma simt ca o mama ce nu-si face treaba bine, iar mesele lor sunt de multe ori epuizante.acum ca vine al 3 lea bebe chiar nu stiu cine o sa mai stea sa le dea fiecaruia bucatica cu muzica si alte feluri de entertainment. dar nu ne pierdem nadejdea in Dumnezeu, si ii multumim ca suntem sanatosi.slava Lui pt toate!
ReplyDeletePe langa ceea ce deja ti-a recomandat Ecaterina, eu as adauga sa-i lasi o perioada in pace, sa te decuplezi de la pb asta (pe cat posibil si de la rudele care sar cu vitamina) si sa cauti tu, in interiorul tau, de unde vine pb, de ce te temi cand ii vezi refuzand, ce sentimente ai in mom ala si, mai ales, de unde crezi ca vin. Mama ta, de ex, in ce relatie te-a pus cu mancarea cand erai copil? (nu tb sa-mi rasp mie, ci tie). Oricum, oricat de bine suna autodiversificarea marca Zoozie (si este! n-am crezut pana n-am vazut pe flacaul meu de 7 luni jum, caruia nu-i pasez nimic, alegand, dintr-o farfurie plina de legume "normale" si bucati de carne... pastarnacul fiert. Pe care il roade pana ajunge la fibra dura din interior), NU te astepta sa mearga lin din prima la voi, pt ca ai tai au deja ceva experiente negative vis a vis de mancare. Nu-s ca un bebe nou nout, dornic de rontaieli. Va tb rabdare, va tb sa treci peste ceva crizuci. In care ei sa te refuze vehement si tu sa fii - macar sa pari, da' cu convingere! - senina fata de ALEGEREA LOR ASUPRA PROPIULUI CORP. Pt ca de aici pleaca totul, de fapt, de la sentimentul de acceptare/neacceptare. Tu, in mom asta, le transmiti indirect ca nu vor fi acceptati decat daca, prin orice metoda, vor inghiti mancarea. Daca vei reusi sa le transmiti ca ai incredere in ei (pana la urma, niciun copil normal si sanatos nu se autosaboteaza, NU va muri de foame cu mancarea sub nas!), ca le lasi lor controlul asupra propriului corp (fara pacaleli, mancare ascunsa sau santaj) si, mai ales, ca LE ACCEPTI NECONDITIONAT ALEGERILE, vor manca. Ai sa vezi. Am trecut prin asta cu cel mare al meu, intre aprox 1 an si aprox 1 an jum a fost alaptat exclusiv (dupa 6 luni in care a mancat MULT peste medie, greseala mea fiind incercarea de a mentine ritmul si cand copilul cerea altceva. A prins aversiune fata de mancare... si aia a fost. Alaptatul m-a ajutat atunci sa-mi mentin psihicul intreg si relaxat, l-am lasat in voia lui, propunandu-i cu detasare (aparenta) 3 mese pe zi, din care raaar ciugulea putin de tot. Dupa 1 an jum, a revenit singur la a manca ZDRAVAN, la fel de bine mananca si acum, la 3 ani si 2 luni). Pana la urma, dupa cum spui chiar tu, si cu toata chinuiala tot slabuti sunt ai tai.... deci nu ai ce pierde, incearca sa-i lasi pe ei sa aleaga! Succes, iarta-ma ca m-am bagat in seama si Doamne ajuta
Deletebine ai zis: NU te astepta sa mearga lin din prima la voi, pt ca ai tai au deja ceva experiente negative vis a vis de mancare. Nu-s ca un bebe nou nout"
DeleteCiteste mai pe larg la Zoozie si in linkurile ei despre o abordare mai relaxata a problemei diversificarii (exista si asa ceva)
ReplyDeletehttp://blogulmeumediocru.blogspot.ro/2013/02/autodiversificarea-iii-despre.html
PE primul copil l-am alimentat numai dupa cartea lui Capraru si este cel mai sclifosit la mancare. Are o gramada de alimente pe care nu le suporta si e si cea mai bolnavicioasa. La urmatorii m-am mai relaxat. Pe cel mic (10 luni), il hranesc in mare parte cu ceea ce mancam noi si nu ii mai gatesc separat (nu folosesc vegeta sau altele asemenea, folosesc ulei de floarea soarelui presat la rece, nu gatesc gras, etc). Nu face mofturi la nimic. Am impresia ca relaxarea face mai bine decat orice cantarire, pasare si triere a alimentelor.
ReplyDeleteAi o fata tare frumoasa Ecaterina..daca e si cred ca si la fel de inteleapta! Bunul Dumnezeu sa o ajute si sa ii vegheze calea!
ReplyDeleteLarisa
Larisa a scris exact ce-am gandit si eu atunci cand am vazut fotografiile.
ReplyDeleteAsa o fi modelul de frumusete contemporana, dar mie mi-ar place sa fie mai plinuta. Asa parca e suferinda
ReplyDeleteEcaterina eu te-am mai vazut pe cate un video de aici si vazundu-ti fetita, observ ca-ti seamana. Nu o vad deloc slabuta sau suferinda. Plinuta are timp sa devina. Priveste la noi mamicile daca avem a ne teme ca am ramas "suferinde" la kilograme:).
ReplyDeleteCristina
Fetita are o frumusete sufleteasca care i se citeste pe chip, ca de cristal. Sa o tina Dumnezeu frumoasa si buna pentru vesnicie, iar de carcasa de lut mama ei sa nu se ingrijeasca, doar sa se roage ca sufletul ei sa fie sanatos.
ReplyDeletefetita e delicata ca o frezie :)
ReplyDeletein privire i se citeste curatia fecioriei.
sa-i dea Dumnezeu sanatate !
Ecaterina, si eu am doi copii similari dar culmea e ca nu primul ci urmatorii doi.
ReplyDeleteFata ta e tare draguta si gingasa!
Auzi eu am fost mai uscativa de cand ma stiu mama imi numara coastele si tare se mai necajea dar in schimb am fost si sunt sanatoasa Slava Domnului!!!!!!!!
Poate nu e cazul sa-ti faci foarte multe probleme desi factorii sunt destui in fiecare zi...
Domnul sa va ajute in toate!!!!!!!!!!!
Primele trei 'greseli' nu pot fi considerate traume. Sunt copii sensibili care se diversifica greu pentru ca nu suporta diferentele de textura, temperatura sau gust a mancarii introduse in diversificare. Un copil diversificat doar cu pasat nu va refuza bucati decat daca sunt si problemele de mai sus. Neatinsul de mancare poate determina oarece probleme legate de nevoia obsedanta de a fi curat si ingrijit, dar nu de raportarea la mancare in sine. Alimentarea de catre mama ingradeste autonomia copilului, dar nu poate fi considerata o trauma.
ReplyDeleteFaptul ca-i pretentioasa la mancare si ca nu mananca atat cat mama ei considera nu inseamna ca e anorexica (asta presupune distorsiuni ale imaginii corporale, anxietate asociata ingestiei de alimente si dorinta foarte puternica de a scadea in greutate), problemele ortodontice le-as considera mai degraba genetice sau determinate de factori locali, iar majoritatea copiilor somatizeaza stressul prin tulburari alimentare. Ultimul punct al rezultatelor eu as zice ca e legat de nevoia ei de a controla anumite aspecte ale relatiei ei fata de mancare (pune-i ceva mai mult in farfurie).
Detin si eu una fata de 5 ani foarte temperamentala, alaptata pana la 2 ani, diversificata cu foarte mari eforturi intre 6 si 10 luni, acum mananca absolut de toate si in cantitati normale, dar a ramas foarte temperamentala...
Relatia fetei tale fata de mancare as vedea-o mai degraba ca o oglindire a stressului tau fata de greutatea ei corporala.
Nicoleta, pedopsihiatru
Nicoleta, ea manca atat de putin incat la un an a avut herpes ocular (stii cam ce fel de organisme dezvolta asta)
DeleteCe vroiam sa spun de fapt, pe scurt, e sa te relaxezi, ca fata e minunata, nu-i nici traumatizata, nici anorectica:)
ReplyDeleteNicoleta
Imi fac bine incurajarile.
DeleteActualmente isi pune singura in farfurie, dar portii egale cu a fratelui ei de 2 ani.
maimult "nu poate".
Situatia s-a imbunatatit de cand a inceput sa tina posturile lungi, fiindca simtea nevoia sa manance mai mult.
Cu dantura - daca un copil nu-si exerseaza masticatia in primii 2-3 ani de viata nu crezi ca are repercursiuni asupra felului in care arata dintii lui?
Nicoleta, te rog detaliaza aspectul "copiilor sensibili care se diversifica greu". Pt ca eu una nu-ti dau dreptate, dar asta n-ar avea relevanta. Insa te rog sa-mi explici cum e cu "sensibilitatea" asta, ce anume o genereaza. Sau consideri ca tine de intamplare?
ReplyDeleteIlinca, sensibilitatea este innascuta, asta nu inseamna ca acesti copii nu pot fi diversificati, doar ca le ia mai mult timp decat altora si pot ramane cu sensibilitati toata viata. Aici ma refer strict la sugai si copii mici. Mai sus faceam referire la ce a spus Ecaterina despre bucatele, da, sunt copii care accepta bucatele mult mai tarziu decat ceilalti, altii care nu accepta anumite texturi ale mancarii, unora nu le place pasat. Fiecare copil este unic si fiecare are sensibilitati diferite.
ReplyDeleteIn ce priveste dificultatile de alimentare in copilaria mica teoriile ofera mai multe cauze: copii cu dificultati in reglarea comportamentului pentru a ajunge la o stare suficient de stabila pentru a manca (unii sunt prea somnorosi, altii prea agitati), tulburari date de probleme in relatia mama-copil si aversiunea senzoriala (cea explicata mai sus). Exista si refuzul pe motive de trauma, copilul s-a inecat cu mancare, sau a vazut pe cineva inecandu-se cu mancare.
Ecaterina, cred ca esti prea aspra cu tine. Cu sigurata fata ta si-a exersat masticatia, are si ea mancarurile ei preferate si a ros la mere, biscuiti si coaja de paine. Apoi, dantura aceea s-a schimbat. Sigur ca masticatia are rol in formarea dentitiei, dar neexersarea ei nu poate fi cauza principala a unor probleme ortodontice. Ultima propozitie n-o spun din postura de specialist ca eu lucrez cu alta parte a corpului:)
Nicoleta
multumesc de explicatii. Eu cred ca tine FOARTE mult si de abordare, dar da, mi se par logice si explicatiile tale.
DeleteRef la "portii egale cu ale fratelui de 2 ani", Ecaterina... sa stii ca fi-meu la 2 ani manca mai mult decat mine. Eu cred ca e normal, avand in vedere ca in primii 2 ani sunt intr-o faza de crestere accelerata, ceea ce la adolescenta sau dupa nu mai e cazul.
Nu a ros nici mere, nici biscuiti nici coaja de paine in primii ani. Nu a existat nici o mancare preferata, nici macar de-astea cu glutamat. Si nici macar n-o mai alaptam, fiindca eram insarcinata si nu mai aveam nici lapte, nici forta fizica, altfel as fi facut si eu ca Ilinca si as fi alaptat-o exclusiv.
ReplyDeleteSi eu am un copil de genul asta. La doi ani ai ei, plangeam de suparare si eram sigura ca eu sunt de vina. Al doilea copil , nu primul. Acum m-am relaxat. Mie mi s-a explicat asa : copilului ii vom face periodic analize pentru a controla starea de sanatate si in rest, trebuie lasat sa aleaga singur si sa manance cat vrea chiar daca tu ca mama crezi ca nu se va mai ridica de jos.
ReplyDeleteEste mult mai bine insa acum la 12 ani. Nu, nu mananca orice, jumatate dintre alimente "o fac sa vomite" insa ceea ce poate manca, mananca. O imbunatatire clara la noi s-a vazut dupa operatia de apendicita, la cantitatea de mancare ma refer.
De exemplu, ceea ce aveti voi acolo in farfurie la noi nu poate exista "pentru ca sunt amestecate" /La noi mancarea ei trebuie sa aiba o singura culoare in aceeasi farfurie si in nici un caz rosu. :)
Deci, se poate si mai rau si totusi e bine copilul. Dar ii gatesc separat de cand am inteles ca doar asa adauga kilograme.
Si mie fetita ta mi se pare foarte frumoasa dar slabuta, ca mama vorbesc . Daca analizele sunt in regula insa, asta e. Fiecare om e diferit de celalalt.
Si invers se poate...adica mijlociul meu mananca destul de bine si totusi e slabut si nici prea mult nu a crescut, dar dupa toate investigatiile, analizele au iesit bune si desi are un retard al sistemului osos, dr nu are ce sa ii faca, a zis ca seamana la inaltime cu noi parintii si asa ca am mai scotocit prin carti si am hotarat sa folosesc niste suplimente, adica calciu si magneziu natural(de la favisan) , polen si drojdie, orz verde, multe fructe, cereale nerafinate, am scos laptele si am inlocuit cu lapte vegetal, in special migdale si l-am dus la inot.Toate aceste lucruri au ajutat si arata mai bine acum, a luat in greutate, a mai crescut, s-a mai linistit, ptr ca era extrem de agitat si nervos din care cauza la scoala nu s-a adaptat deloc(acum facem homeschooling pana mai creste). Dar ce m-a linistit, a fost faptul ca analizele de tiroida si hormonul de crestere, au fost normale si cu rugaciune, am mers inainte.
ReplyDeleteMult succes tuturor!
Antonia