"Da, dar mi se pare ca n-am nevoie de Dumnezeu asa, tot timpul..."
"Si cam cand ai tu nevoie de Dumnezeu?"
"Cand sunt bolnava, suparata, cand dau lucrare..."
:( :)
Imi aduc aminte cum, in primii ani dupa "convertirea" mea (in liceu) am avut ocazia sa cunosc diversi copii de preot care, sincera sa fiu, erau sub asteptarile mele dpdv duhovnicesc. Tinerii care veneau din medii atee sau vicioase in cautarea Adevarului imi pareau mai profunzi.
Exact asta simt ca este si problema copiilor mei. Simt cum inauntrul lor credinta nu este vie, ca tot ceea ce fac este din inertia educatiei pe care au primit-o. Ma tot straduiesc sa aprind o scanteie de ravna in sufletelele lor, dar tare mi-e teama ca asta chiar nu am cum s-o fac eu. E doar lucrarea lor si nu pot decat sa privesc ca din tribune cat de stangaci alearga micii mei "atleti intru Hristos". Au nevoie de mai multa rugaciune...
Am cunoscut anul asta o preoteasa de alta nationalitate care mi-a zis o vorba mare: "Children make us very humble!" (copii ne smeresc mult) Sper ca nu pana in sfarsit!
Doamne, cum am inceput si eu sa simt pe pielea mea cum ne smeresc copiii! Plus ca problema asta mi-am pus-o si eu in legatura cu copiii mei si am discutat-o si cu duhovnicul. Am impresia ca e o ispita in familiile de preoti lancezeala asta duhaovniceasca, aceasta complacere, ca sa zic asa. Tati e preot, am acces usor la orice slujbe si binecuvantari, sunt mereu in mijlocul lor, deci eu nu am mare lucru de facut. Chiar ma gandeam serios cum voi face sa aprind in ei ravna. Desigur, acum niciunul nu are mai mult de 7 ani, dar ii observ pe ceilalti copii care vin la biserica si sunt mult mai incantati sa stea la slujba, sunt atenti, au asa un fel de evlavie pe care nu le observ la ai mei oricat as cauta. Un parinte mi-a spus ca evlavia se invata, ca nu o ai pur si simplu ci ca o inveti copiind pe cineva. Poate ca nu sunt un exemplu bun pentru ei si trebuie sa ma smeresc eu mai mult.
ReplyDeleteMultumesc pentru aceste ganduri!
ReplyDeleteSi eu am aceasta problema cu ai mei copii si ma tot framant dar cred ca pana la urma doar rugaciunile ii pot tine pe Cale, ca si straduinta noastra de a nu mai judeca.
Cu drag, Anca
nu e doar lucrarea lor cum spuneti, ci e lucrarea Lui Dumnezeu in ei. noi, ca parinti ne straduim sa-i educam si sa-i apropiem cat mai mult de viata duhovniceasca: mers la biserica, rugaciune, post. ii indemnam pe calea asta iar ei cu intelegerea lor , a varstei lor, merg si ei pe cale, restul e la Dumnezeu.
ReplyDeleteunii copii ne smeresc pentru ca sunt mai induhovniciti decat noi , iar altii, din pacate, ne smeresc prin comportamentul lor departat de viata duhovniceasca.
Sa va dea Dumnezeu sa va smeriti pentru prima pricina, ca noi tot timpul vrem ca ei sa fie mai buni ca noi in toate ...
Doamne, ajuta-ne!