"Femeile înţelepte îşi zidesc casa, iar cele nebune o dărâmă cu mâna lor" Toţi citim Sfânta Scriptură, dar adevărul ascuns în cuvintele ei ni se dezvăluie din când în când străpungându-ne inima ca şi cum atunci ar fi prima oară când deschidem ochii pe versetul respectiv.
La începutul căsătoriei noastre soţul meu era pentru mine iubitul perfect, prietenul ideal. De multe ori vara, după ce adormeau copiii, rămâneam împreună de vorbă până târziu, privind cerul înstelat din amărâtul nostru balcon, unde mă simţeam mai fericită decât dac-aş fi fost în "tour Eiffel" fiindcă dragostea transforma totul. Parcă nu aveam nici o divergenţă de opinii, cel puţin eu nu-mi amintesc.
Singura mea nemulţumire faţă de el era lipsa lui de responsabilitate în ceea ce priveşte organizarea treburilor casnice şi creşterea copiilor. Se vede treaba că poezia nu merge mână-n mână cu spiritul practic. Nu are rost să intru în detalii, dar împrăştierea lui era întotdeauna la modul superlativ şi mereu peste puterea mea omenească de a răbda şi de a mă autosugestiona. Cu timpul eu am devenit o femeie cicălitoare, mereu nemulţumită de ajutorul primit.
Pentru că mă iubea foarte mult a ţinut cont de criticile mele şi s-a schimbat, aşa că în prezent am cel mai empatic :) soţ în ceea ce priveşte gospodăria. Dar totul s-a desfăşurat în detrimentul laturii sentimentale şi al comunicării. Aşa simt eu, şi am o intuiţie feminină care rareori dă greş. Sunt tot "prinţesa" lui, dar e mult mai nervos, mai critic şi mai închis (doar faţă de mine) ca altădată.
Citesc printre picături cartea Secrets of fascinating womanhood (la recomandarea de aici a Mariei) şi sunt copleşită să descopăr mulţimea greşelilor pe care le-am făcut în căsnicia mea crezând că îmbunătăţesc situaţia. De asemenea descrierea "simptomatologiei" unei căsnicii bolnave din pricina atitudinilor greşite ale femeii e foarte bine punctată şi am recunoscut multe din transformările pe care le-a suferit relaţia cu soţul meu de-a lungul timpului.
Vreau să-mi fac timp să mai traduc din carte fragmente pe care le consider folositoare, fiindcă punând câte puţin în aplicare din sfaturile autoarei am observat schimbări în bine mult mai repede decât credeam. Într-adevăr arta feminităţii creştine e o raritate printre femeile zilelor noastre, dar e o binecuvântare să o poţi învăţa măcar din cărţi. Primul pas către restabilirea armoniei conjugale ar fi, conform cursului, să renunţăm la tot ce ţine de orgoliul feminin, să fim smerite, umile ("humble"), să ne recunoaştem partea de vină şi să pornim cu toată sinceritatea în căutarea iubirii pierdute. Dar ca să dobândim, trebuie mai întâi să învăţăm să dăruim cu toată inima.
La începutul căsătoriei noastre soţul meu era pentru mine iubitul perfect, prietenul ideal. De multe ori vara, după ce adormeau copiii, rămâneam împreună de vorbă până târziu, privind cerul înstelat din amărâtul nostru balcon, unde mă simţeam mai fericită decât dac-aş fi fost în "tour Eiffel" fiindcă dragostea transforma totul. Parcă nu aveam nici o divergenţă de opinii, cel puţin eu nu-mi amintesc.
 |
| sursa |
Pentru că mă iubea foarte mult a ţinut cont de criticile mele şi s-a schimbat, aşa că în prezent am cel mai empatic :) soţ în ceea ce priveşte gospodăria. Dar totul s-a desfăşurat în detrimentul laturii sentimentale şi al comunicării. Aşa simt eu, şi am o intuiţie feminină care rareori dă greş. Sunt tot "prinţesa" lui, dar e mult mai nervos, mai critic şi mai închis (doar faţă de mine) ca altădată.
Citesc printre picături cartea Secrets of fascinating womanhood (la recomandarea de aici a Mariei) şi sunt copleşită să descopăr mulţimea greşelilor pe care le-am făcut în căsnicia mea crezând că îmbunătăţesc situaţia. De asemenea descrierea "simptomatologiei" unei căsnicii bolnave din pricina atitudinilor greşite ale femeii e foarte bine punctată şi am recunoscut multe din transformările pe care le-a suferit relaţia cu soţul meu de-a lungul timpului.
Vreau să-mi fac timp să mai traduc din carte fragmente pe care le consider folositoare, fiindcă punând câte puţin în aplicare din sfaturile autoarei am observat schimbări în bine mult mai repede decât credeam. Într-adevăr arta feminităţii creştine e o raritate printre femeile zilelor noastre, dar e o binecuvântare să o poţi învăţa măcar din cărţi. Primul pas către restabilirea armoniei conjugale ar fi, conform cursului, să renunţăm la tot ce ţine de orgoliul feminin, să fim smerite, umile ("humble"), să ne recunoaştem partea de vină şi să pornim cu toată sinceritatea în căutarea iubirii pierdute. Dar ca să dobândim, trebuie mai întâi să învăţăm să dăruim cu toată inima.
Daca vrei, as putea sa te ajut la traducere. Ma gandesc la lipsa timpului, nu la alte neajunsuri... Am avut si eu gandul asta, sa traduc si sa mai pun pe blog, dar daca se intampla deja undeva.. nu are rost sa fie duplicat. Eu ma gandeam sa incerc sa traduc partile teoretice ale cartii (lasand la o parte fictiunea) si eventual o parte din marturiile reale. Deci.. cum crezi, daca iti pot fi de ajutor, cu drag, cred ca mi-as face si mie un bine, ca prea rar deschid cartea.
ReplyDeleteCu adevarat nu prea am timp, asa ca voi traduce fragmente care mi s-au parut mie relevante. E util sa traduci si tu, pe blogul tau. Poate evidentiezi mai bine alte aspecte pe care eu le-am trecut cu vederea.
ReplyDeleteLasa aici un link catre o categorie de postari in care sa fie ceea ce reusesti tu sa traduci si eu il voi afisa la fiecare postare in care citez din "Fascinating Womanhood" pentru o viziune mai completa asupra cartii.
E bine asa?
ce bine, fetelor daca va milostiviti si de cele care nu citesc fluent engleza si care mai au si bebei mici. Multumim!!!!
ReplyDeleteMi-ar placea sa continui discutia pe aceasta tema.
ReplyDeleteDa, Ecaterina, voi incerca asa, atunci. Cel mai important mi se pare sa fie raspandit cuvantul, daca e atat de ziditor.
ReplyDeleteCat de cunoscut imi suna tot ce imi spui tu...
ReplyDeleteAr fi o binecuvantare sa ne traduci cat mai mult din aceasta carte. Doamne ajuta!
"Sunt tot "prinţesa" lui, dar e mult mai nervos, mai critic şi mai închis (doar faţă de mine) ca altădată." Aceasta fraza parca a fost scrisa de mine. Pe masura ce greutatile au aparut, am devenit tot mai cicalitoare si mai neingaduitoare cu firea lui. daca ma ajuta, mereu nu eram multumita ca nu face lucrurile ca mine. Abia de curand am inceput sa inteleg ca nu poate face lucrurile casnice ca o femeie, pentru ca nu este inzestrat de Dumnezeu cu abilitatile specifice unei femei.
ReplyDeleteLipsa de smerenie aduce iarasi multe neimpliniri si macina iubirea. Sunt din ce in ce mai convinsa ca femeia trebuie sa se supuna barbatului pentru ca sa existe buna randuiala in familie, insa mi-e foarte greu sa ma comport in consecinta din pricina educatiei pe care am primit-o indirect de la familia mea de origine. Intotdeauna femeile din familia mea (mama, bunica, matusile) in discutiile la care asistam, dadeau de inteles ca cel mai bine e ca barbatul sa se supuna, ca sunt fericite femeile care conduc totul si au barbati ca niste mielusei, ca daca cedezi esti o fraiera, etc.
Astept cu multa nerabdare traducerile...