Noapte bună!

la a doua inviere

Seara, înainte de culcare, la toţi copilaşii mei apare brusc o nevoie acută de tandreţe, pe care n-o au în timpul zilei (când de-abia le fur câte-un pupic). Atunci trebuie să trec pe la toţi şi să stau cu fiecare 5-10 minute să vorbim (doar nimicuri, îmbrăţişările contează) şi să le primesc declaraţiile de dragoste sau chiar bileţele cu steluţe şi inimioare săgetate.
Pe ritualul acesta de la culcare una dintre fetiţele mele (o fire mai poetică, înflăcărată cititoare de vieţi de sfinte muceniţe) a altoit un obicei pe care l-au preluat toţi cu mic, cu mare: să ne cerem iertare unii de la alţii şi să ne rugăm unii pentru alţii. Formula cu care ne despărţim sună cam aşa: "Noapte bună, mami! Scuze! Să te rogi şi pentru mine! Te iubesc!" Cel mai mult mă bucur când îi aud că-şi spun asta şi unul altuia, că-n timpul zilei n-aş zice că se iubesc aşa de tare :)
Dacă mă străduiam eu să implementez vreo regulă de genul "Blagosloviţi şi mă iertaţi!" nu-mi ieşea aşa de bine, dar pentru că ea a spus-o din inimă au simţit cu toţii că e un salut viu şi le-a plăcut.