"Căci cine dintre oameni ştie ale omului, decât duhul omului, care este în el?" Comunicarea reală între oameni, fără Dumnezeu şi fără rugăciune, este un mit, oricâte artificii de limbaj am folosi şi oricâte eforturi de empatie atrofiată am face noi prin propriile puteri. Omul, singur, nu poate emite decât judecăţi înguste despre celălalt, interpretând toate în mod subiectiv prin prisma propriilor experienţe, mai mult sau mai puţin similare cu ceea ce vede că se întâmplă la nivel superficial cu aproapele.
Am nevoie de multă răbdare şi delicateţe pentru a accepta cu dragoste comprtamentul celor din jur, de multă diplomaţie, pentru ca toţi să se simtă în largul lor şi să se poată exprima liber în prezenţa mea, să fiu traducătorul de limbaje nonverbale între membrii familiei, amortizorul şocului în caz de coliziuni frontale şi pe post de sistem de suspensie pentru vehicolul caminului nostru. În mine nu găsesc forţa de a le face pe toate astea, este Cineva care rânduieşte să pot ceea ce pare imposibil.
În ceea ce priveşte pretenţiile mele de la aproapele, o posibilă soluţie, care ar merge ajustată şi pentru familişti, ar fi: "Încearcă pe cât poţi, ca pe lângă contactele cu oamenii să eviţi orice mângâiere lumească, dacă vrei să o simţi pe cea dumnezeiască, care nu se compară cu nimic omenesc." (Pr Paisie Aghioritul, Cale către cer)
Doamna, imi sunteti tare draga si va citesc cu mare folos si bucurie! Totusi, nu pot sa nu va atrag atentia asupra unui aspect pe care l-am observat si in alta fotografie: Ce cauta, doamna, copilul, cu piciarele si cu fundul pe masa de pe care mancam? Va cert spre indreptare! Doamne ajuta! Simona
ReplyDeleteNu facem asta de obicei, aici e vorba de o incercare esuata de a evada si de o mica razbunare. Tocmai asta m-a enervat si pe mine si am postat o imagine cu un exemplu de eveniment minor pentru care n-ar fi trebuit sa ma tulbur, ci doar sa corectez. Imaginea e mai veche, de cand eram insarcinata cu Grigorie si am facut un efort mare sa-i fac lui Ioan un tort. Nu se stie de ce insa, el s-a suparat si a vrut sa manance sub masa sau in dulap.
ReplyDeleteIn general ma necajesc cand incerc sa le fac copiilor o bucurie si in loc de zambete ies certuri, fie ele si mici ciondaneli intre pitici. Nu e intelept din partea mea sa ma supar pe ei.
Ma intreb ce drept am sa dau detalii despre viata personala a unui om fara macar sa-l intreb, chiar daca e doar un copil...
ReplyDeleteHristos a inviat! Imi cer de mii de ori iertare ca v-am certat mai sus. Imi pare nespus de rau! Era doar pentru dumneavoastra si daca este posibil, m-as bucura daca ati elimina postarea. Ma intristeaza gandul ca v-am intristat! Va admir si va citesc cu drag! Doamne ajuta! Simona
ReplyDeleteNu m-am intristat, aveti perfecta dreptate că nu au e căuta copiii cu picioarele pe masă. A fost o observatie pertinenta.
ReplyDeleteEra singura fotografie în dotare (de obicei imortalizez momente plăcute) pe tema nenumaratelor conflicte pe care mama trebuie sa le arbitreze pastrându-şi calmul.
Cel de-al doilea comment al meu e legat de un gând care mă preocupă de ceva timp (nu e declanşat de vreun sentiment dat de dojana ta), de a respecta pe cei mici pe cât posibil în aceeaşi masură în care respectăm pe cei mari. Ma gândeam că nu i-am întrebat niciodată dacă îi deranjează ceea ce scriu mai detaliat despre ei (aşa cum procedez cu ceilalţi adulţi din familia mea pe care vreau să nu-i expun prin intermediul acestui blog setei de bârfe a românului). Am fost surprinsa cand unul dintre ei a suferit şi s-a simţit foarte jenat de o nazbâtioară de-a lui de la vârsta de un an atunci cand cineva a povestit-o în public.
Hristos a inviat!
ReplyDeleteLanga copii, pe perete am observat ceva care pare a fi un fel de ... afis cu multe iconite?! Daca da, as vrea sa stiu de unde-l ai, unde se gaseste asa ceva ...
E un calendar bisericesc (primit) si am inteles ca e conceput de pr Nicolae Tanase.
ReplyDeleteHristos a inviat ,C.A
ReplyDeleteAdevarat a inviat!
ReplyDelete