"S-a răcorit binișor... Ceața s-a lăsat încet-încet peste capetele noastre, așezându-se iar la pământ. E târziu... Fanaragiul companiei de gaz a început să închidă becurile. Se face ziuă. Plătim și ne sculăm.
– Unde mergem? întreabă Nae.
– Eu - zic - mă duc spre casă.
– Ai la o simigerie, trebuie să scoață covrigi calzi.
– E târziu, Nae...
– Eu nu mă duc d-acu acasă, zice Nae... Mai umblu prin oraș... pân-o face.
– Cine să facă?
– Nevastă-mea.
– Ce?
– O apucase aseară durerile.
- !...
– Nu pot, monșer, pentru ca să stau când face... Mă plimb așa de colo până colo; mai beau o bere, un macmahon, un șvart, mai vorbesc cu un prietin, trece vremea; și când mă-ntorc... gata.
– Face greu?
– Știi, nici prea-prea, nici foarte-foarte. Ăl din urmă, Costică, a fost mai greu: i l-a scos cu fiarele...
- !!...
– Acu a venit doctorul, da' a zis că poate pentru ca să n-aibă trebuință de clește...
- !!...
În momentul când deschiz ochii cât pot mai mari, trece o birjă cu o damă. La lumina zorilor, Nae recunoaște desigur pe acea damă, pentru că începe să strige, luându-se după trăsură:
– Madam Ionescu!... Coană moașă! Madam Ionescu!
Dama întoarce capul, recunoaște și ea pe Nae și oprește trăsura.
– A făcut? întreabă Nae.
– Da, răspunde moașa.
– Ușor? întreb eu.
– Foarte ușor.
– Uf! adaog. Ce?
– Băiat.
Și trăsura moașei pornește.
– Bravo, Nae! să-ți trăiască!
– Mersi, asemenea... Ei, acu nu mai am grijă... Ai la simigerie...
Și mă ia la braț.
– Știi ce-ar trebui la noi? zice Nae.
– Ce?
– O tiranie ca în Rusia... Nu mai merge, mă-nțelegi, constituția, care aceea ce vezi că se petrece, nu poți pentru ca...
Zic:
– Nae! scuză-mă: e așa de târziu, care nu pot pentru ca să mai merg...
– Îmi pare rău...
– Mi-e așa de somn, care trebuie negreșit pentru ca să mă culc. La revedere.
M-am suit într-o birjă și l-am lăsat pe fericitul tată pentru ca să meargă singur la simigerie."
(situatiunea de I.L.Caragiale)
O doamnă (traumatizată psihic de experienţele spitaliceşti anterioare) discuta cu soţul ei despre faptul că ar putea naşte la o clinică privată. Preţul de 4500 lei este cam piperat pentru buzunarul lor, dar un CAR ar acoperi suma. Replica lui: "Ce? Să dau 4500 lei pe o naştere?" Apoi, nervos: "Bine, chiar acum mă duc să fac împrumutul, îţi dau banii, dar pe mine să nu mă mai întrebi de nimic!".
Pentru unii e "o naştere"( a "n"-a), pentru alţii e un moment crucial al vieţii lor (poate chiar finalul ei...) pe care-l aşteaptă cu emoţie. Cu aşa ceva nu cred că se "obişnuieşte" vreo femeie, ca să ajungă să o perceapă ca pe un eveniment banal, să nu-şi pună problema imprevizibilului. Şi mai cred că pentru orice femeie compasiunea soţului (nu nepărat exteriorizată prin investiţii, ci fie şi doar verbal) vindecă multe temeri şi motivează parţial sacrificiul naşterii. Altfel treci prin dureri când el e alături de tine, şi altfel atunci când simţi că problema nu-l prea preocupă.
Ai pus degetul pe rana! Multi din cei apropiati inclusiv socrii (deh, nu naste fata lor) cand ma vad speriata si ingrijorata de evenimentul ce se apropie (cam in 3 saptamani maxim) se intreaba chiar revoltati ca de ce nu sunt relaxata ca doar am mai nascut de trei ori. Pe mine ma apuca nervii de nu stiu ce sa le raspund. Plus ca nu e valabila nici chestia aia ca e mai greu la prima nastere si pe masura ce nasti e mai usor (la mine a fost exact pe dos).
ReplyDeleteDefiecare data cand am nascut, in drum spre spital m-am enervat pe sot care credea el ca ma incurajeaza daca imi zice "hai ca e usor acum", "hai ca imediat o sa scapi", "hai ca ai vazut ca apoi totul e bine", etc. Nu stiu de ce in acele momente as vrea sa il vad si pe el stresat si ingrijorat si de ce ma scoate din minti relaxarea si siguranta lui ca totul va fi bine. Se pot intampla atatea lucruri, ce il face sa fie asa sigur ca nu mi se intampla nimic? Nu o pot numi nepasare pentru ca se roaga pentru mine cu mult inainte sa nasc si in ziua respectiva la fel, insa prea mi se pare relaxat. Doar la al treilea copil s-a speriat putin cand s-a pus problema cezafrienei pentru ca se oprisera contractiile de tot.
Poate sunt eu prea sensibila la subiectul asta si am pretentia ca toti sa se ingrijoreze pentru mine, dar ma deranjeaza foarte mult cand toti bagatelizeaza. Daca imi e rau de nu mai pot si nu dorm noptile sau dorm in fun din cauza arsurilor, daca abia respir si am atacuri de panica din cauza asta, sau daca imi exprim frica de nastere, persoana de genul soacrei mele imi raspund: "ei, hai ca mai ai putin si scapi, toate femeile trec prin asta", sau "hai ca te doare atunci putin si apoi te bucuri de copil", "ei, nu are de ce sa iti fie frica, doar ai mai nascut trei".
ReplyDeleteScuze ca am scris asa mult, dar ai atins un punct sensibil acum cand momentul e asa de aproape. :)
Oamenii nostri nu stiu sa fie empatici. Nu c-ar trebui sa intre si ei in panica,dar sa planga cu cel ce plange, sa sufere cu cel ce sufera. Nu e potrivit ca cineva sa-ti nege sentimentele demonstrandu-ti ca n-au o baza solida. Asta ar trebui facut cu femeile in general (barbatii cica se simt incurajati daca la spui ca "nu-i nimic").
ReplyDeleteDiana, nu vrei sa facem schimb? :)) Ca eu am parte exact de un empatic din categoria "speriat de bombe", in cap la el nasterea e muult mai rea decat e, de fapt, pt mine :)) si NU e ce mi-as dori langa mine in momentele alea... mi-ar placea sa-mi zica o gluma, nu sa simt ca, pe langa ce am de facut, tre sa am grija si sa nu faca el ulcer de la stres :) Tura asta, DACA ajung la spital... il las acasa, am zis!
ReplyDeletePai din cauza asta si sotul meu are atitudinea pe care o are. Zice ca asa ma incurajeaza :)
ReplyDeleteProbabil se raporteaza la el si nu poate iesi din paradigma asta desi i-am spus de atatea ori ca as vrea sa il vad si pe el speriat si ingrijorat. De multe ori m-am gandit ca nu stie inca ce sunt durerile si din cauza asta poate nu se impresioneaza. Am convingereamea, ca barbatii, pe cat de viteji se dau ei, in fata durerilor nasterii ar devenii niste copii speriati si plangaciosi.
va inteleg sentimentele dinaintea nasterii..eu nu dormeam de frica sa nu mi se intample ceva sa mor,sa las copii singuri si tot feluri de cosmaruri pe tema aceasta.ma enervam ff tare pe sot deoarece era calm ci imi dadea impresia ca nici macar nu inceaca sa ma inteleaga.la prima nastere a fost sotul meu in salon si la un moment dat nu stiam de cine sa'mi fac griji, de mine sau de el ca i s-a facut rau si a trebuit sa iasa asa ca saracu le'a trait din plin pe emotii.la a2a am avut'o pe mama...care a avut sentimente ff puternice intelegand durerile.eu am 2 momente in care imi e cel mai dificil :nasterea-imi e teama de ceea ce se poate intampla mai rau- si intercarea copilului care va urma in viitorul apropiat deoarece are un an si 2 luni dar inca nu'mi gasesc curajul necesar sa o fac.nastere usoara si cat mai putine cosmaruri si idei negative tuturor mamicilor si nu in ultimul rand mai multa incredere in Dumnezeu ca de aici cred ca pornec toate cele rele cel putin in cazul meu asa e
ReplyDeleteSa faca o gluma? Cred ca m-as enerva si mai rau :))
ReplyDeleteNu, eu recunosc fara jena ca vreau ma bucura sa se streseze pentru mine, asta facandu-ma sa cred ca intelege cu adevarat nivelul durerii si al suferintei prin care trec atunci. Recunosc ca ma simt incurajata macar ca stiu ca in momentele alea se roaga pentru mine...
eu sunt de parere ca perceptia asta a multor femei (ca nasterea e ceva fff dureros,periculos, care se lasa cu sechele, moarte si mai stiu eu ce) e o chestie indusa de "folclorul" mamicesc (mai mult sau mai putin informat si constient), pe de o parte, care exagereaza multe scenarii, ca-n povestile vanatoresti si, pe de alta parte, de tratamentul inuman/dezumanizant aplicat femeilor in maternitati. Sper ca e ok sa postez un link pe tema asta aici: http://mamamule.blogspot.com/2012/03/becoming-mother-wallpaper-of-fear.html
ReplyDelete@georgiana, de ce "trebuie" sa intarci? OMS recomanda alaptarea pana la "2 ani si peste" :) E cel mai natural si mai bun lucru pe care il poti face pt sanatatea si confortul psihic al copilutului tau.
Ecaterina vreau sa te intreb ceva, poate esti mai in tema, avand mai multe sarcini deja si fiind si medic. Mi se poate umfla fata de la retentia de apa? Retin foarte multa apa si noaptea efectiv simt ca ma sufoc si stau mai mult de veghe decat dorm, iar in ultimele doua zile m-am trezit dimineata cu buzele umflate si cu fata destul de umflata si ea. Nu mai vorbesc de ochii ca de broasca din cauza cearcanelor adanci, dar asta presupun ca e de la nesomn. Dar ma ingrijoreaza putin umflaturile astea, plus ca in fiecare dimineata parca am o umflatuera in gat de abia pot sa inghit. Dispar toate in maxim o jumatate de ora de la ridicarea din pat si dupa ce ma spal pe ochi si beau lichide.
ReplyDeleteDaca tensiunea arteriala si analizele pt functia renala (uree, creatinina, sumar urina, urocultura) sunt in regula nu te alarma.
DeleteUmflatura din gat am avut-o si eu la fiecare sarcina, poate fi o tiroida usor marita de volum sau poate fi o senzatie subiectiva de la lipsa de calciu. Dupa nastere au disparut toate.
DeleteTi se dezumfla fata, dar nu ti se umfla exagerat picioarele?
Am tot sperat sa nasc zilele acestea dar pare ca nu se grabeste absolut deloc si am impresia ca vrea sa stea acolo mult si bine. Desigur, 40 de saptamani implinesc abia joi, dar deja ma tem ca la cat de cocotat sta in burta, are de gand sa stea mai mult. Uf!
ReplyDeleteBa da, picioarele sunt atat de umflate ca abia incap in pantofii sotului care poarta cu doua numere mai mare decat mine. Si cei mai largi ciorapi pe care ii am imi strang picioarele ca funia. Abia astept momentul de dupa nastere! Acum sunt intr-o asteptare enervanta. Nu stiu daca de Pasti voi fi acasa sau in spital, daca nu cumva voi naste chiar in ziua respectiva, etc. Ma mai tensioneaza si faptul ca sotul meu e plecat de dimineata pana noaptea saptamana asta si ca nu e nimic prea clar in legatura cu persoana care va sta ziua cu copiii (mama zice ca incearca sa mai stea si ea cate putin, dar am nevoie de cineva non-stop, pana noaptea cand vine el acasa). Ce vor manca sau mai stiu eu, nici nu ma gandesc, s-or descurca ei, insa cel mai mult ma stresez cu cine vor sta, pentru ca am vazut cum in fiecare an sunt mai mult singura, pana dupa saptamana luminata. Spitalul la care nasc este la aprox 40 km distanta si daca il prind pe el ocupat cu vreo slujba, nu stiu cu ce o sa ajung, asa ca am ajuns sa ma rog sa nasc noaptea, ca atunci sunt sigura ca el e acasa si ma poate duce.
ReplyDeleteVad ca si tu mai ai cateva saptamani si gata. Sa iti dea Dumnezeu putere pana la capat si bucuria care vine apoi ca roada a acestor chinuri din timpul sarcinii si nasgterii! Doamne ajuta!
Ma gandesc in fiecare zi la tine. Eu sunt cu mult mai putin incercata, pentru ca sotul e mereu aproape (nu neaparat acasa, dar ajunge repede la nevoie) si spitalul e la 5 minute de casa, asa ca pot ajunge si cu un taxi. Fetele mari sunt destul de pricepute sa puna o mancare la incalzit si sa-l hraneasca pe cel mic.
DeleteNu ai pe nimeni de incredere la parohie, dispus sa stea cu tine? Trebuie sa gasesti si pe cineva disponibil cu transportul la spital. Dumnezeu sa te intareasca. Sotul tau cum vede o solutie a problemele astea? El cum ar proceda in locul tau?
ReplyDeleteAoleu :) N-am insinuat că te lasă baltă, doar că eu sunt obişnuită să apelez la el când situaţia pare fără ieşire, pentru că el are mai multe relaţii sociale şi cunoaşte oameni dornici să ajute la nevoie.
DeletePai asa cum s-a gandit sa o lase gravida,acum trebuie sa suporte putin si consecintele si sa o ajute,sa lasi o femeie singura cu 3 copii si al 4-lea pe vine,,,e cam mult.De ce nu luati o femeie din parohie,Diana?Vb Ecaterinei si eventual platiti acolo ceva simbolic.Iar spital la 40 de km???De ce nu ai ales ceva aproape,chiar si fiind sotul tau acasa cum sa stai pana ajungi la 40 de km poti naste pe drum,e o distanta prea mare,te-ai gandit la lucrul acesta?
ReplyDeleteBunul Dumnezeu sa aiba grija de tine!
Sper sa te astamperi cu nasterile ca vezi ca esti de una singura si nu ai ajutor aproape de la nimeni.E foarte usor sa teoretizezi dar cand vine vorba de lucruri practice....
Crina
Doamna Diana ,Dumnezeu sa va ajute sa nasteti cu bine si mai ales sa va trimita in cale persoana potrivita care sa fie de ajutor cu copiii ,sarbatori cu pace si multe bucurii ,C.A
ReplyDeleteCrina, multumesc pentru grija, dar nu ma lasa balta nimeni. Este vorba despre alegeri aici, iar cand am ales sa ma casatoresc cu un preot, am stiut ca va trebui sa renunt la unele chestii. Saptamana aceasta vin oameni multi la spovedit si au program de dimineata pana seara, cand incep Deniile. Mai este si joia o Sfanta Liturghie, mai este si vineri scoaterea Sfantului Epitaf, mai sunt si treburi administrative ale unei biserici in contructie si multe altele pe care nu are rost sa ti le explic. Oricum si-a facut pana azi inclusiv timp sa vina o ora la pranz acasa ca sa se ocupe de masa lor de pranz, dar nu are rost sa incerc sa il scuz prea mult in fata ta. Consideri ca ar trebui sa isi anunte enorriasii ca are o sotie insarcinata si cu trei copii acasa asa ca el anul acesta sare peste indatoririle preotesti? E deja sunt obisnuita, ca orice preoteasa, sa nu il am alaturi deloc inainte de Pasti sau de Craciun, sa fac singura cu copiii dupa mine cumparaturile si ce mai e nevoie, dar nu e o tragedie, e nevoie de mai multa organizare si atat. Sunt sacrificiile care trebuie facute si in timp ce tu poate altii fac gratare cu familia in astfel de sarbatori, am invatat sa inteleg ca el vine dupa zile intregi de nesomn si nemancare si ca in ziua de Pasti doarme jumatate si apoi se duce la "a doua Inviere", etc. Dar sunt lucruri asumate draga Crina, asa ca nu imi duce grija.
ReplyDeleteDaca nu se va nimeri sa fie intr-o slujba importanta (cum ar fi cea de Inviere) el a spus sa il sun oricand ca vine cu mine la spital, dar cum spuneam, e vorba de alegeri si daca eu vad ca voi avea alternativa nu il sun, pentru ca uneori am convingerea ca altele sunt prioritatile.
Ca s-a gandit sa ma lase insarcinata o spui de parca a facut-o in timp ce eu eram inconstienta sau in somn si aproape ca ma amuz de totul tau :)
Am spital si la 15 km, dar toat lumea fuge de maternitatea din Pitesti. Nu e aici locul sa iti spun toate povestile horror de acolo. Nasc in orasul natal al sotului meu si e mult pana ajung acolo, pentru ca socrii mei locuiesc in oras si are cine sa fie prin preajma. De ani de zile de cand mergem acolo, nu ne-a luat mai mult de o ora. Nu cred sa nasc eu asa usor incat sa nu am timp sa ajung la spital.
Sa platesc pe cineva din parohie sa stea acum cu mine, nu are rost. Ce sa imi faca? Sa ma vada cum citesc blogul Ecaterinei? :)) Mai mult ma agitam de o persoana care sa stea cu copiii pentru a nu fi nevoita sa apelez prea mult la mama, din motive subiective.
Crina, nu ma pot abtine sa nu banuiesc ca nu acesta este numele tau si ca te cunosc cumva. E doar o presupunere :) Daca ma insel nu e o tragedie, nu?
Nu era nevoie sa fii rautacioasa,Diana.Doar mi-am expus parerea.Observ ca mama ta nu te ajuta,de aici reiese ca nu este de acord cu "alegerea"ta de a avea multi copii,i-ai si explicat,ai incercat sa o faci sa inteleaga motivele alegerii tale?Daca cei din familie,rudele,parintii sau apropiatii nu te inteleg si te stigmatizeaza,ce sa mai astepti de la straini...Eu nu pot sa pricep incapatanarea,asta nu mi-e clar,dau un exemplu daca nasti acum si in toamna ramai iar insarcinata?O sa ai 3 copii mici,un bebelus de cateva luni si altul pe drum,adica e ok?e normal?mai poti?eu sincer intreb pentru ca nu ma dumiresc cum rezisti atatea nopti de nesomn,atata stres,batataie de cap,unul plange,unul vrea aia,unul vrea sa manance,unul numai stiu ce,cand sunt bolnavi cum procedezi,daca sunt toti la care te tii mai mult?Cum face o mama cu multi copii de varsta f apropiata...
ReplyDeleteNu ne cunoastem,eu sunt din Bucuresti.:)
Crina, ceea ce face Diana se numeste jertfa, si este normal duhovniceste. Dar strigator la cer in societatea zilelor noastre. Iar bunul Dumnezeu nu lasa pe acei care isi pun nadejdea in El. Dar pentru asta trebuie credinta, adica trebuie sa faca si omul un pas.
ReplyDeleteM-am gandit de multe ori ca situatia omului cu copii multi este intr-un fel aceea din proverbul "cine rade la urma..."
O familie numeroasa si cu randuiala este o familie puternica, chiar daca la inceput drumul este mai anevoios.
"Dusmanii omului vor fi casnicii lui" (la mine inca nu e vorba de dusmanie ci de neputinta de a intelege alegerile mele.
ReplyDeleteNu am afirmat niciodata pe aici ca e usor, ca e o nimica toata sa faci multi copii si mai ales sa fie atat de apropiati de varsta cum spui tu. Nu cred ca a facut cineva un scop din a face unul dupa altul copiii, insa nu e alegerea noastra decat in masura in care ne putem abtine. Daca cineva poate face abstinenta si 5 ani, e ok, nu interzice nimeni asta. Nu vreau sa te conving ca trebuie sa faci copii multi, nu vreau sa conving pe nimeni de nimic. Intru pe acest blog pentru ca am gasit o persoana care se orienteaza cam dupa aceleasi principii ca mine si imi face bine sa stiu asta. Nu imi fac planuri de viitor cand inca nici nu l-am nascut pe acesta.
Sa ne va dea Dumnezeu liniste si multa bucurie odata cu Invierea! Cu ajutorul lui Dumnezeu ma duc si eu in seara asta la slujba :)
Ceea ce spune Maria Iuliana legat de :cine rade la urma..." mi se dovedeste din ce in ce mai adevarat pe masura ce cunosc mai multi oameni. Deunazi se vaita un preot in varsta ca nu intelege ce rau a facut incat niciunul dintre copiii lui nu au nimerit bine in casnicie, doi au divortat, celalalt este si el pe aproape, numai probleme. Numai ca dupa al treilea copil sotia lui si-a pus sterilet. Pare ceva nesimnificativ, insa orice pacat al parintilor se rasfrange asupra copiilor. Mie mereu imi spune duhovnicul: "Diana, cand iti vine sa faci pacatul, cel mai bine e sa te gandesti la copiii tai. Daca raiul si iadul iti par inca ceva indepartat si abstract, copiii sunt in fata ta si sa te uiti la ei si sa te gandesti cine va suferi." De multe ori il intreb de ce multi din cei de varsta cu mine, cu maxim doi copii, par a fi in regula, copiii sunt sanatosi, ei se inteleg bine, totul merge struna, iar el imi raspunde ca lucrurile nu se vad acum ci...la urma, cand vine vremea casatoriei, vremea intemeierii unei familii. Toti se intreaba astazi, dupa ani de truda, de tinut copiii prin scoli, meditatii, cursuri si mai stiu eu ce, de ce nu sunt copiii bine, insa parintele Arsenie Boca si nu numai el, spune raspicat ca viitorul copiilor nostri depinde mult de faptele parintilor.
ReplyDeleteAsta e incurajarea mea cand imi e greu (da, uneori pare foarte greu), cand simt ca nu le fac fata, cand ma ispiteste gandul comoditatii. Ma gandesc ca cea mai mare durere a mea ar fi sa imi vad peste ani de zile copiii nenorociti, sau traind in desfranare. De durere nu scapa nimeni. Acum mi-e frica de mor de durerile nasterii ce urmeaza, dar daca nuf aceam copilul acesta, nu insemna ca nu ma durea candva ceva. Am avut in urma cu un an probleme cu o piatra la rinichi care imi blocase ureterul si facusem hidronefroza de gradul II. Ce dureri am indurat zilele acelea in spital, preferam sa nasc de doua ori! Macar la nastere stii ca dupa durere vine bucuria.
Cum a decurs nasterea? Sunteti bine?
DeleteDoamne, ajuta!
Suntem bine.
Deletehttp://raromecatona.blogspot.ro/2012/05/23-mai.html
Hmm este discutabil de ce parintele acela avea necazuri,nu poti blama preoteasa ca si-a pus sterilet si asta ar fi cauza tuturor necazurilor celor doi fii....asta este doar o justificare.Poate ea si-a spovedit pacatul si se pocaieste iar daca nu este asa Dumnezeu stie mai bine de ce are parintele necazuri cu fiii,poate vrea sa-i incerce rabdarea,credinta,sau cine stie ce altceva iar nu trebuie privita ca o pedeapsa ca vezi doamne si-a pus preoteasa sterilet!Asta e ridicol.Dau un exemplu familia parintelui Vasile Mihoc stiu ca au 13 copii si cunosc pe una din fiicele lui.Gabriela o cheama si e preoteasa la randul ei casatorita cu un preot traitor Marian Vild,au 4 copii si unul din ei este autist....Si aici unde este pacatul?Ca nu si-a pus nimeni sterilet,bunica a nascut 13copii,mama copilului traieste curat,a nascut copiii in ordine (inca este f tanara).DECI?De ce au copilasul cel mijlociu bolnav de autism,au cheltuit enorm de multi bani cu el..Asa ca sa nu ne grabim ,Diana draga ,sa tragem repede concluzii in favoarea noastra,STIE DOMNUL mai bine cum se va mantui fiecare.
ReplyDeleteCrina
PS:Iti urez ,draga Ecaterina, Sarbatori linistite si multa pace si bucurie sfanta sa ai in suflet!
Multumesc de urari!
DeleteNu blamezi persoana, ci blamezi pacatul feririi de a naste prunci! Daca presupunem ca preoteasa respectiva s-a spovedit si a fost iertata sa nu uitam ca mai ramane ispasirea, ceea ce nu e deloc ridicol! In exempul mentionat nu ai amintit de bunicii din partea tatalui si de impactul vietii lor asupra copiilor si nepotilor. A sustine faptul ca Dumnezeu pedepseste ferirea nasterii de prunci nu consider a fi partinitor, caci bunul Dumnezeu nu este partinitor si El vrea ca noi sa urmam indemnul: "Cresteti si va inmultiti, umpleti pamantul si-l stapaniti" (Facere 1, 28). Or noi traim intr-o tara unde prima lege votata imediat dupa revolutie a fost librealizarea avorturilor - an in care (1990) s-au facut peste un milion de avorturi. Doar in ultimii 11 ani avem ingrozitorul numar de cel putin 12 milioane de avorturi, fara a mai vorbi de cei ce folosesc metodele contraceptive! Sa ne dea bunul Dumnezeu pocainta si izbavirea de cel rau!
DeleteAm copilarit si am trait la bloc, intr-un bloc cu multe scari; familii (cu unu, doi copii sau fara ) care nu prea dadeau pe la Biserica. Daca ma uit la fiecare dintre acesti bieti copii, oameni mari de acum, nici unul nu o duce bine: boli, divorturi, vicii...Cat miez are zicala "parintii mananca agurida si copiilor li se strepezesc dintii" .Si totusi...
ReplyDeleteDintre vecini, un pensionar, parasit de sotie cu multi ani in urma pentru un alt barbat, avea o fiica care facuse un mariaj dezastruos cu un alcoolic, divortata si ea. De atatea necazuri si suparari, mos Gheorghe si-a amintit de credinta lui din copilarie, a luat calea Bisericii si a devenit una cu ea, intotdeauna primul la slujba, imbracat mereu in unicul lui costum. Vara, iarna , in duminici si sarbatori, cand lumea isi savura inca somnul, mos Gheorghe o lua constiincios spre biserica. Un batranel evlavios, postitor si rugator. Anii treceau in acelasi ritm pasnic pentru dansul, al sfintelor slujbe si al rugaciunii. Insa nu aduce anul ce aduce ceasul. Printr-o intamplare iesita din comun, fiica lui trecuta bine de prima tinerete, face un mariaj cu un occidental bine situat, pleaca din tara si la nici un an de zile, naste un baietel frumos si voinic. Mos Gheorghe are ochii umezi de fericire: Domnul a auzit rugaciunea lui!
Ispasim pacatele tineretii, dar Dumnezeul milostivirii si al indurarilor poate schimba fericit viata oamenilor care-L iubesc si care-si pun nadejdea in El. Si cat de puternice sunt rugaciunile parintilor pentru copiii lor nefericiti!