Am în sfârşit confirmarea cauzei stărilor mele de rău (ameţeli, astenie, palpitaţii, tahicardie) din ultimul timp: două liniuţe roz, de data aceasta bine conturate, pe testul de sarcină Sure Check. În urmă cu o săptămână am avut un rezultat incert, în sensul că a doua dunguţă era abia vizibilă şi apărea tardiv. Ceea ce m-a făcut să am dubii este faptul că a existat o "tentativă" de menstră, redusă cantitativ, suprapusă peste perioada de început a sarcinii.
Sper să decurgă totul normal. M-a marcat în vara aceasta relatarea experienţei unui avort spontan al unei preotese care-şi dorea din tot sufletul cel de-al 6-lea copilaş şi strigătul ei plin de durere: "De ce-ai plecat, copile? Mama ar fi făcut orice ca tu să trăieşti! Orice!"(povestea micului Inocenţiu ) Unele lucruri nu depind însă de noi.
Thursday, September 29, 2011
Wednesday, September 28, 2011
O binecuvântare ciudată
Am aflat aseară că părintele Adrian Făgeţeanu a adormit în Domnul. Deşi l-am văzut deseori, nu am discutat cu sfinţia sa niciodată. Era mereu înconjurat de mulţime de credincioşi care-l aveau la mare evlavie. Îmi amintesc unica mea întâlnire faţă către faţă cu el. Acum 2-3 ani l-am văzut pe prispa mănăstirii, ceva mai liber ca de obicei. Fiind gravidă, mi-am zis să iau şi eu o binecuvântare de la părinte pentru o naştere mai uşoară. Am urcat treptele şi i-am zis: "Blagosloviţi!" cu obişnuita plecăciune. În loc de a-mi însemna creştetul cu semnul crucii, părintele a luat o cruce de lemn de pe masa lângă care stătea şi m-a lovit cu ea atât de tare, de-am crezut că mi-a perforat scalpul. M-am ridicat îngrozită şi instinctiv l-am oprit pe Ionuţ să se aplece pentru a-i săruta mâna părintelui. "Vezi că te loveşte!" i-am zis şi l-am tras de mână. După episodul acesta m-au chinuit multe feluri de gânduri. Chiar aşa, dacă părintele e văzător cu duhul, gestul lui aparent nebunesc (a la Teofil nebunul pentru Hristos) are o semnificaţie sumbră pentru mine. Nici azi nu ştiu ce să cred ...
Tuesday, September 27, 2011
Examene
Cunoştinţele unui preot se pot evalua după sistemul folosit în învăţământ, pot fi apreciate realizările materiale ale activităţii lui şi slujbele pe care le face pentru revigorarea spirituală a parohiei. Rămân însă necunoscute examinatorului cele mai importante aspecte ale pastoraţiei: sporirea duhovnicească a preotului şi iscusinţa lui în administrarea sfintelor taine, felul în care luminează făclia faptelor lui înaintea celor mai slabi în credinţă şi a celor care au îndoieli în privinţa Bisericii.
Cum se dă gradul doi în preoţie în mitropolia noastră? Păi, eşti anunţat cu câteva zile înainte că te-au trecut pe listă (nu contează că aveai în plan să-ţi operezi copilul de polipi sau că planificasei o plecare de 2-3 zile). Apoi afli că examenul va fi susţinut la Tismana, după ce vei fi stat acolo timp de câteva zile la cursuri (în total lipseşti de-acasă 2 săptămâni, destul ca să nu te mai recunoască bebelul când te-ntorci acasă). Cel mai dureros este că trebuie plătită o taxă oficială de 800 lei noi în cap pentru "cazare, mâncare şi bineînţeles, pentru părinţii profesori". Uite-aşa, cu tot efortul de a drămui banii, am ajuns iar să ne împrumutăm...
Cum se dă gradul doi în preoţie în mitropolia noastră? Păi, eşti anunţat cu câteva zile înainte că te-au trecut pe listă (nu contează că aveai în plan să-ţi operezi copilul de polipi sau că planificasei o plecare de 2-3 zile). Apoi afli că examenul va fi susţinut la Tismana, după ce vei fi stat acolo timp de câteva zile la cursuri (în total lipseşti de-acasă 2 săptămâni, destul ca să nu te mai recunoască bebelul când te-ntorci acasă). Cel mai dureros este că trebuie plătită o taxă oficială de 800 lei noi în cap pentru "cazare, mâncare şi bineînţeles, pentru părinţii profesori". Uite-aşa, cu tot efortul de a drămui banii, am ajuns iar să ne împrumutăm...
Credit: Free images from acobox.com |
Saturday, September 24, 2011
Credinţa din interes
Într-o discuţie despre credinţă cu tataie concluzia a fost:
"La ce să cred, taicule, în Dumnezeu? Am auzit eu că şi sfîntul Gheorghe a murit rău! Nici lui nu i-a ajutat Dumnezeu..."
Oamenii vor binele imediat, material. Viaţa veşnică nu-i interesează. Când cineva are încercări, oamenii sunt convinşi că "nu l-a ajutat Dumnezeu". E greu de primit ideea că succesele lumeşti pot fi pricină de cădere duhovnicească, iar necazurile şi suferinţele se pot transforma în trepte spre cer.
"La ce să cred, taicule, în Dumnezeu? Am auzit eu că şi sfîntul Gheorghe a murit rău! Nici lui nu i-a ajutat Dumnezeu..."
Oamenii vor binele imediat, material. Viaţa veşnică nu-i interesează. Când cineva are încercări, oamenii sunt convinşi că "nu l-a ajutat Dumnezeu". E greu de primit ideea că succesele lumeşti pot fi pricină de cădere duhovnicească, iar necazurile şi suferinţele se pot transforma în trepte spre cer.
Credit: Free images from acobox.com |
Thursday, September 22, 2011
Vaccinuri
Că să răspund mai multor mame care mă întreabă despre vaccinuri: nu vă faceţi iluzii despre experienţa mea ca medic. De pe băncile facultăţii toţi ieşim complet îndoctrinaţi cu ideea că vaccinurile sunt minunate şi că datorită lor anumite boli sunt "eradicate". Dacă vă ajută cu ceva pe cele care deja aţi greşit din neştiinţă, vă spun că şi eu i-am vacinat pe primii 3 copii cu toată schema de vaccinuri de pe vremea lor.
Ceea ce ştiu despre latura nocivă a vaccinurilor este tot de pe net, astea nu sunt chestiuni predate la cursuri. Pardon! La microbiologie au făcut imprudenţa să ne spună că virusurile nu trăiesc pe medii de cultură, aşa ca bacteriile, ci pe culturi de celule vii. Acestea pot proveni de exemplu din embrioni de pasăre - culturi pe ouă embrionate (deci nu pe gălbenuş cum am auzit explicaţii date de unii medici). O altă variantă de obţinere este replicarea în culturi celulare, dar singurele celule care proliferează şi trăiesc "bine" in vitro sunt celulele maligne. Asta-i cu vaccinurile antivirale. La cele antibacteriene o problemă serioasă sunt conservanţii, adjuvanţii. Dar mai bine răsfoiţi şi voi pe-aici pe-aici şi pe-aici .
O prevenţie corectă a îmbolnăvirilor ar fi promovarea unui stil de viaţă mai simplu, mai natural, mai sănătos nu injectarea cu produse de laborator sofisticate.Necredinţa îl face pe om să vrea să fie sigur că deţine controlul asupra viitorului, să scoată purtarea de grijă a lui Dumnezeu din ecuaţie.
Ceea ce ştiu despre latura nocivă a vaccinurilor este tot de pe net, astea nu sunt chestiuni predate la cursuri. Pardon! La microbiologie au făcut imprudenţa să ne spună că virusurile nu trăiesc pe medii de cultură, aşa ca bacteriile, ci pe culturi de celule vii. Acestea pot proveni de exemplu din embrioni de pasăre - culturi pe ouă embrionate (deci nu pe gălbenuş cum am auzit explicaţii date de unii medici). O altă variantă de obţinere este replicarea în culturi celulare, dar singurele celule care proliferează şi trăiesc "bine" in vitro sunt celulele maligne. Asta-i cu vaccinurile antivirale. La cele antibacteriene o problemă serioasă sunt conservanţii, adjuvanţii. Dar mai bine răsfoiţi şi voi pe-aici pe-aici şi pe-aici .
O prevenţie corectă a îmbolnăvirilor ar fi promovarea unui stil de viaţă mai simplu, mai natural, mai sănătos nu injectarea cu produse de laborator sofisticate.Necredinţa îl face pe om să vrea să fie sigur că deţine controlul asupra viitorului, să scoată purtarea de grijă a lui Dumnezeu din ecuaţie.
Wednesday, September 21, 2011
Cum stăm pe toaletă...
Cu ceva timp în urmă am primit un mail de la Diana despre importanţa posturii în timpul defecaţiei (de preferat wc turcesc ). Am căutat articole medicale în sprijinul acestei afrmaţii, şi, pentru că mi s-au părut argumente de bun simţ, vreau să traduc pe scurt din referatul acesta care sunt avantajele poziţiei ghemuit-squatting faţă de şezând-sitting.
- Apendicita, boală aproape necunoscută în ţările în curs de dezvoltare, apare prin refluarea către apendice a reziduurilor existente în cec, datorită unei incomplete goliri a acestuia la care se adaugă presinea exercitată de diafragmă de sus în jos. Evacuarea completă se face doar cu ajutorul compresiunii coapsei drepte în poziţia squatting.
- De asemenea, conţinutul cecal poate forţa valva ileocecală (care are rolul de a împiedica materiile fecale să pătrundă înapoi în intestinul subţire) şi, odată ajuns pe mucoasa ileală să producă modificări gen boală Crohn sau enterocolită cronică. Poziţia "pe vine" închide această valvă.
- Se ştie că unul din cei mai importanţi factori care determină cancerul de colon este stagnarea materiilor fecale, expunerea prelungită la acţiunea toxică a acestora. Nu întâmplător zonele de intestin gros cel mai frecvent afectate sunt cecul şi sigmoidul (zonele gri pe schemă) care nu se curăţă complet decât prin squatting.
- Sigmoidul, pentru o evacuare fiziologică, are nevoie de relaxarea muşchiului pubo-rectal. Poziţia defectoasă pe wc poate fi una din cauzele diverticulilor colonici (nişte hernieri ale mucoasei prin punctele de rezistenţă scăzută ale musculaturii netede a colonului comparate cu "degetele de mănuşă")
- Manevra Valsalva (expir forţat cu glota închisă) creşte pesiunea toracică împiedicând întoarcerea venoasă a sângelui la inimă, influenţând negativ sistemul cardio-vascular. Aceata ar fi o explicaţie a multor morţi subite pe toaletă, motiv pentru care în unităţile de terapie coronariană se dau preventiv laxative uşoare.
- Boala hemoroidală poate fi şi ea cauzată de presiunea exercitată de sus în jos de diafragmă şi de întoarcerea venoasă deficitară. Un medic (Sikirov) a făcut chiar un studiu pe pacienţi cu hemoroizi, dintre care unii aveau deja efectuate ligaturi. Cu excepţia acestora din urmă toţi bolnavii au observat dispariţia simptomelor supărătoare, fenomen obiectivat şi prin rectoscopii (la începutul şi sfârşitul studiului).
- Hernia hiatală şi boala de reflux gastro-esofagian apar şi din cauză că folosim în mod greşit diafragma ca "motor" al evacuării.
- Prostata şi vezica urinară sunt controlate de nervii ruşinoşi, al căror traseu coboară de pe sacrum şi merge de-a lungul perineului spre cele două organe. Prin efortul de defecaţie apăsăm pe perineu în jos, elongând zilnic aceşti nervi, care, nefiind elastici, vor avea de suferit. Semnalele de la şi spre creier ale prostatei vor fi transmise deficitar şi glanda va deveni disfuncţională. Incontinenţa vezicală se datorează uneori acestor repetate injurii asupra nn. ruşinoşi.
- Planşeul pelvin este ca un hamac muscular ce susţine vezica urinară şi uterul. Forţarea lui zilnică duce la prolapsul acestor organe la persoanele în vârstă. Ca particularitate, la femei, rectul sau vezica urinară pot prolaba în vagin (rectocel, cistocel)
- Nu în ultimul rând unul dintre beneficiile poziţiei squatting este mărirea canalului pelvin cu 20-30 % , ceea ce contează enorm la naştere.
Saturday, September 17, 2011
Unde facem temele
La noi acasă nu există sufragerie. Toate camerele sunt dormitoare şi au la ferestre birouri pentru şcolărei.
Impresii în prima zi de şcoală
Cea mai puternică impresie despre acest început de an şcolar este aceea că totul e foarte costisitor, fiindcă oamenilor nu le place simplitatea. În plus, tot ce înseamnă rechizite, va fi de acum înmulţit cu patru. În total 120 lei irosiţi pe flori pentru doamne! La anul le voi cumpăra mai bine nişte cutii cu bomboane. Cel puţin la clasa întâi, când încă nici nu am cunoscut-o bine pe viitoarea doamnă, nu văd altă motivaţie pentru aceste flori decât dorinţa de a nu fi mai prejos decât ceilalţi. Cum nu mă pot elibera nici eu de aceste îndatoriri create în mod artificial de şcoală, i-am dat şi Ecaterinei un buchet mare cât ea, fără nici o prelegere legată de el. Doamna, însă, a ţinut să ne spună că i-a învăţat pe copii cum se oferă buchetul (adică noi nu le-am pregătit rolul cum se cuvine). Mai bine zis i-a învăţat să fie puţin mai teatrali, i-a învăţat o convenţie socială în plus. Primii paşi spre lumea nesinceră a adulţilor...
bobociţa emoţionată |
Văd tot mai clar că libertatea de a-mi educa acasă proprii copii, la care mi-am permis să visez o vreme, este o himeră şi că aş face foarte bine să fiu mai ancorată în realitate. Altfel voi rămâne o inadaptată care va suferi inutil pentru nişte idei. Dumnezeu ştie ispitele vremurilor şi locurilor în care trăiesc şi, dacă mă alipesc cu toată inima de El, va păzi neatins sufletul copiilor. Acesta este gândul care m-a ajutat să nu-mi pese prea tare că doamna cea noua ne-a expus de la prima întâlnire filosofia ei existenţială, şi anume: "Scopul vieţii noastre este să avem cât mai mulţi martori ai trecerii noastre pe acest pământ, pentru ca să dăinuim în memoria lor după trecerea în nefiinţă." Adică, de la mormânt încolo -NEFIINŢĂ. E clar că nu suntem pe aceeaşi lungime de undă. Nu-i nimic, pomelnicul Psaltirii va fi completat cu numele doamnei, pe care noi trebuie să o iubim şi să o respectăm, iar Doamne Doamne va şti când să-i dea de înţeles că omul nu trece nicicând în nefiinţă.
Saturday, September 10, 2011
Perseverenţă
De aici am luat un filmuleţ interesant despre cum administrează alţii suplimentul de lapte praf în cazul în care mama chiar nu are încă o secreţie adecvată.
Prin urechile acului
În ziua de 8 septembrie 2011 Maria noastră a avut o evlavie şi o râvnă duhovnicească deosebită. Pe drum, în maşină, mi-a povestit că citise într-o cărticică despre felul în care fusese izbăvit din multe primejdii un om care cânta deseori Maicii Domnului imnul "Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură-te, ceea ce eşti plină de dar ...". La sfârşit zice "Vreau şi eu să cânt aşa!" "Cântă, mamă!" i-am răspuns eu cam absent.
A stat foarte atentă în biserică, mai mult ca de obicei. A ascultat şi proloagele despre naşterea Maicii Domnului, deşi mie mi s-au părut pe alocuri greu de urmărit de un copil, pline de exclamaţii şi comparaţii (stil acatist). La sfârşit am rămas mai mult pentru miruit şi maicile ne-au dat păhărele cu colivă de pe masa cu prinoase. Mâncam direct din pahar. "Aveţi grijă la coji de nucă!" le-am zis eu celor mai mici. În secunda doi de la această atenţionare Maria a scos din bolul imens de colivă pe care-l băgase în gură din lăcomie... un bold. Parcă-l văd şi acum: un bold micuţ, elegant, cu capăt albastru-sidefat, căzut probabil din camilafca vreunei maici. Pe spate am simţit un fior rece, de teama a ceea ce ar fi putut să se întâmple. Maria, mai înţeleaptă ca mine, a văzut cum fusese ocrotită efectiv: nu avea nici cea mai mică zgârietură.
Când ceva se întâmplă fără voie nu acuz niciodată persoana care a greşit. Anumite lucruri aşa trebuie să se întâmple. De pildă niciodată nu i-am spus ginecologei mele că a uitat în uterul meu un mănunchi de comprese. Asta s-a întâmplat la prima naştere, când am avut probleme cu consolidarea hemostazei şi, ca să-mi prindă câteva fire a trebuit să pună multe comprese ca să vadă ceva. Probabil o parte au căzut în uter, altfel nu-mi explic. Înăuntru acolo era o baltă de sânge şi oricine ar fi putut să nu le vadă, să nu le simtă. Le-am eliminat în timp ce eram încă în maternitate, cu nişte dureri mai mari decât cele de la naştere, în timpul unei sfinte liturghii de duminică. Dumnezeu a "reparat" greşeala doctoriţei (o femeie care şi-a dat sincer interesul ca totul să decurgă bine) şi nu am făcut nici o complicaţie.
A stat foarte atentă în biserică, mai mult ca de obicei. A ascultat şi proloagele despre naşterea Maicii Domnului, deşi mie mi s-au părut pe alocuri greu de urmărit de un copil, pline de exclamaţii şi comparaţii (stil acatist). La sfârşit am rămas mai mult pentru miruit şi maicile ne-au dat păhărele cu colivă de pe masa cu prinoase. Mâncam direct din pahar. "Aveţi grijă la coji de nucă!" le-am zis eu celor mai mici. În secunda doi de la această atenţionare Maria a scos din bolul imens de colivă pe care-l băgase în gură din lăcomie... un bold. Parcă-l văd şi acum: un bold micuţ, elegant, cu capăt albastru-sidefat, căzut probabil din camilafca vreunei maici. Pe spate am simţit un fior rece, de teama a ceea ce ar fi putut să se întâmple. Maria, mai înţeleaptă ca mine, a văzut cum fusese ocrotită efectiv: nu avea nici cea mai mică zgârietură.
Credit: Free photos from acobox.com |
Când ceva se întâmplă fără voie nu acuz niciodată persoana care a greşit. Anumite lucruri aşa trebuie să se întâmple. De pildă niciodată nu i-am spus ginecologei mele că a uitat în uterul meu un mănunchi de comprese. Asta s-a întâmplat la prima naştere, când am avut probleme cu consolidarea hemostazei şi, ca să-mi prindă câteva fire a trebuit să pună multe comprese ca să vadă ceva. Probabil o parte au căzut în uter, altfel nu-mi explic. Înăuntru acolo era o baltă de sânge şi oricine ar fi putut să nu le vadă, să nu le simtă. Le-am eliminat în timp ce eram încă în maternitate, cu nişte dureri mai mari decât cele de la naştere, în timpul unei sfinte liturghii de duminică. Dumnezeu a "reparat" greşeala doctoriţei (o femeie care şi-a dat sincer interesul ca totul să decurgă bine) şi nu am făcut nici o complicaţie.
Wednesday, September 7, 2011
Doici
Dând-o de exemplu pe Sarra care şi-a alăptat pruncul la vârstă înaintată, Sf Dimitrie al Rostovului vorbeşte despre datoria mamelor de a-şi alăpta copiii:
"Să înveţe mamele de aici că ele însele trebuie să îi alăpteze pe prunci la sânii lor. Păcat săvârşesc acele mame care, fără nici o pricină însemnată, îşi dau pruncii doicilor. De aici ia naştere un mare rău: pruncul care nu se hrăneşte cu laptele mamei sale nu va fi sănătos, sau va muri repede. Chiar dacă va trăi, va fi neputincios, pentru că laptele din alt trup nu este aşa folositor ca laptele din trupul în care s-a născut. Fiind hrănit cu laptele propriei mame, pruncul va fi sănătos, iar când va creşte va fi vânjos la trup şi ager la minte. Aşa spun şi specialiştii în ştiinţele naturii (Plinius cartea XXVIII, cap.9)
Pruncii care sug la doică, sug împreună cu laptele lor şi bolile lor, şi deprinderile lor rele, şi obiceiurile lor. Dacă doica este bolnavă, bolnav va fi şi pruncul alăptat de ea. Dacă doica este mânioasă, răutăcioasă şi duşmănoasă, tot aşa va şi acela pe care îl alăptează ea. Dacă doica este beţivă, desfrânată şi necuviincioasă, la fel va fi şi pruncul alăptat de ea atunci când va creşte.(dar dacă doica va fi o vacă? sau o cutie?)
Copilaşul care nu este crescut cu laptele mamei, făcându-se mare, nu va avea pentru mama lui aceeaşi dragoste pe care o au copiii crescuţi cu laptele propriilor lor mame. Iar copiii care au puţină dragoste pentru mamele lor, puţină cinstire le şi acordă acestora din urmă.
Fie ca animalele necuvântătoare să le ruşineze pe mamele care nu îşi hrănesc pruncii cu laptele lor: căci nici o vită, nici o fiară sălbatică nu-şi încredinţează puii altui animal; iar pruncii neamului omenesc sunt părăsiţi de propriile mame, cine ştie pentru ce?!"
"Să înveţe mamele de aici că ele însele trebuie să îi alăpteze pe prunci la sânii lor. Păcat săvârşesc acele mame care, fără nici o pricină însemnată, îşi dau pruncii doicilor. De aici ia naştere un mare rău: pruncul care nu se hrăneşte cu laptele mamei sale nu va fi sănătos, sau va muri repede. Chiar dacă va trăi, va fi neputincios, pentru că laptele din alt trup nu este aşa folositor ca laptele din trupul în care s-a născut. Fiind hrănit cu laptele propriei mame, pruncul va fi sănătos, iar când va creşte va fi vânjos la trup şi ager la minte. Aşa spun şi specialiştii în ştiinţele naturii (Plinius cartea XXVIII, cap.9)
sursa |
Copilaşul care nu este crescut cu laptele mamei, făcându-se mare, nu va avea pentru mama lui aceeaşi dragoste pe care o au copiii crescuţi cu laptele propriilor lor mame. Iar copiii care au puţină dragoste pentru mamele lor, puţină cinstire le şi acordă acestora din urmă.
Fie ca animalele necuvântătoare să le ruşineze pe mamele care nu îşi hrănesc pruncii cu laptele lor: căci nici o vită, nici o fiară sălbatică nu-şi încredinţează puii altui animal; iar pruncii neamului omenesc sunt părăsiţi de propriile mame, cine ştie pentru ce?!"
Tuesday, September 6, 2011
Psi
Nu pot dormi din cauza unor ţânţari! Pe fondul acesta de insomnie mă tulbură amintiri recente din care vreau să aştern aici câteva (discontinuu, aşa cum se ivesc printre gândurile mele răvăşite) ca să-mi aduc aminte să mă rog pentru copiii de pretutindeni care suferă mult din cauza insensibilităţii şi nepriceperii adulţilor din jur. Părinţii formează de pe acum clienţi fideli pentru cabinetele de psihologie şi psihiatrie.
- Soţia lui P. are din nou gastrită. Îmi şi furnizează o explicaţie pentru sănătatea ei precară: "din cauza copiilor" (aruncă fetiţei de 2 ani o privire plină de reproş, menită s-o facă să-şi simtă vina) . Cum aşa? Păi dumneaei are 3 copii de aprox 3, 2, 1 an şi "se enervează pe ei şi se consumă". Auzi, domnule, fac prostii! Cred că nu şi-a dat seama încă ce poate şi ce nu poate un copil.
- C. îşi respinge fata atunci când aceasta vrea să o pupe, pentru ca "să devină şi ea mai independentă". Nota bene: Fetiţa are 2 ani şi două luni. Dar ce să faci, astea-s sloganele cu care se hrănesc unele mame şi uită de iubire.
- Două educatoare de la grădiniţa din zona noastră s-au certat şi una i-a tras colegei un pumn în gură. Dar sss, să nu se ştie! Cred că cel mult va fi mutată disciplinar la altă unitate. Pe mâna unor astfel de oameni ne dăm copiii.
- O prietenă este cu copilul în spital: la numai 3 luni bebe are enterocolită, e deshidratat şi i se pun perfuzii, şi asta din cauză că n-a vrut să mă asculte să nu alăpteze rigid la 3 ore (ăsta a fost sfatul pediatrului comunist în care ea are încredere). Producţia de lapte a scăzut, apoi i-a introdus biberonul. A fost în vizită la nişte rude la ţară şi de acolo l-a adus bolnav.
- O rudă de-a mea are o fetiţă de 3 ani. Fiind într-o perioadă de tranziţie între casa bunicilor de la ţară unde a crescut de la câteva zile şi casa părinţilor cu care trebuie să se acomodeze în vederea înregimentării la grădi, fata noastră face crize de plâns. Drept terapie, tataie o sperie că o lasă în pădure, iar mama o bate cu joarda ca să tacă.
- O bunică îşi sperie nepotul, ca să nu se depărteze de ea: "În parcul ăsta sunt oameni răi care omoară copii. Pot fi chiar şi după tufişul de acolo!" Până să-l omoare oamenii răi, eu cred că-l "omoară" frica.
- Iată cum îşi bat adulţii joc de copilărie (a fost prima foto care a apărut la căutarea după cuvântul cheie kid - copil)
Credit: Free images from acobox.com
Saturday, September 3, 2011
Declutter
De la Fly lady aflăm că în procesul de ordonare a casei trebuie să ne debarasăm de lucrurile pe care le depozităm inutil în locuinţa noastră. Corect! Să luăm deci un sac menajer şi să ne plimbăm prin casă în căutarea a 27 de lucruri (ce număr!) pe care să le aruncăm. Nu avem voie să ne mai uităm înapoi, ca să nu cădem în păcatul de a recupera ceva din balast :) Apoi trebuie să luăm o cutie în care să adunăm 27 de obiecte pe care să le dăruim, apoi să ducem cutia în maşină, până nu ne răzgândim.
La punctul 2 suntem îndemnate să ne concentrăm atenţia asupra punctelor fierbinţi, zone în care se adună nimicuri, în care obişnuim să lăsăm obiectele pe care nu avem timp să le punem la loc imediat, în care suntem tentaţi să "punem bine" tot felul de lucruri pe care nu vrem să le aruncăm (dar nici nu le folosim) şi care alimentează dezordinea din încăpere.
Privind prin casa mea am descoperit un astfel de hot spot în care am adunat de-a lungul anilor iconiţe plastifiate, cruciuliţe cu lănţişoare de calitate îndoielnică, metaniere de prost gust cu biluţe sclipitoare pe care le primesc copiii de pe la mănăstiri. Fiind neabordat de multă vreme (de lene, sau de teamă să nu greşesc) acest mic focar de dezordine s-a cam întins pe vreo 3 rafturi. Ce mă fac?
Am elaborat o strategie de război: pe cele care sunt foarte deteriorate le voi pune într-o plasă şi le voi duce la mănăstirea de la al cărei pangar provin majoritatea kitsch-urilor. Dintre iconiţele "de buzunar" voi dărui la copilaşi mai sărăcuţi, la cei care cerşesc la biserică, la colindători, care probabil se vor închina şi se vor ruga la ele. Văd eu...De ce să le ţin degeaba în dulap? N-are rost! Şi pentru ca istoria să nu se mai repete pe viitor voi refuza "importul" de astfel de obiecte bisericeşti lucrate în bătaie de joc. Îmi cer iertare de la producătorii şi vânzătorii de cocleli dacă i-am ofensat. Nu e un atac la persoană, ci doar o critică a mărfurilor.
Credit: Free photos from acobox.com |
La punctul 2 suntem îndemnate să ne concentrăm atenţia asupra punctelor fierbinţi, zone în care se adună nimicuri, în care obişnuim să lăsăm obiectele pe care nu avem timp să le punem la loc imediat, în care suntem tentaţi să "punem bine" tot felul de lucruri pe care nu vrem să le aruncăm (dar nici nu le folosim) şi care alimentează dezordinea din încăpere.
Privind prin casa mea am descoperit un astfel de hot spot în care am adunat de-a lungul anilor iconiţe plastifiate, cruciuliţe cu lănţişoare de calitate îndoielnică, metaniere de prost gust cu biluţe sclipitoare pe care le primesc copiii de pe la mănăstiri. Fiind neabordat de multă vreme (de lene, sau de teamă să nu greşesc) acest mic focar de dezordine s-a cam întins pe vreo 3 rafturi. Ce mă fac?
Am elaborat o strategie de război: pe cele care sunt foarte deteriorate le voi pune într-o plasă şi le voi duce la mănăstirea de la al cărei pangar provin majoritatea kitsch-urilor. Dintre iconiţele "de buzunar" voi dărui la copilaşi mai sărăcuţi, la cei care cerşesc la biserică, la colindători, care probabil se vor închina şi se vor ruga la ele. Văd eu...De ce să le ţin degeaba în dulap? N-are rost! Şi pentru ca istoria să nu se mai repete pe viitor voi refuza "importul" de astfel de obiecte bisericeşti lucrate în bătaie de joc. Îmi cer iertare de la producătorii şi vânzătorii de cocleli dacă i-am ofensat. Nu e un atac la persoană, ci doar o critică a mărfurilor.