Aici am găsit nişte demonstraţii frumoase de pictură. Sunt bune pentru copiii mai mărişori, chiar dacă nu au răbdare să le realizeze amănunţit.
Tot căutând pe blogosfera mămicească ortodoxă am remarcat că multe mame folosesc icoane drept planşe de colorat. Nu mi se pare adecvat să transformăm icoanele din obiecte de cult în maculatură. Pictorii serioşi de icoane lucrează cu rugăciune şi cu post. Bunul simţ ar trebui să nu ne lase să dăm copiilor să mâzgălească cu culorile isterice ale cariocilor chipurile sfinţilor, să coloreze un Hristos cu părul verde şi apoi să râda de ce a ieşit: "Ce mutră are!" Am asistat la scene din astea, nu le inventez. Vrăjmaşul profită de faptul că un copil nu identifică gândurile hulitoare care-i sunt aduse ca ispită, nu-şi dă seama că ele nu au nimic în comun cu fiinţa lui, ci crede că sunt propriile gânduri. Bineînţeles, Dumnezeu, cunoscătorul inimilor ştie cum să lucreze cu fiecare.
Altceva este un desen în care copilul încearcă din proprie iniţiativă să schiţeze siluete ale sfinţilor ; este dorinţa şi alegerea lui, nu atitudinea noastră. Noi, ca adulţi, să nu folosim icoanele ca material didactic (pe care mai apoi îl aruncăm la coşul de gunoi) cultivând în acest fel lipsa de evlavie. Încet, încet văzând cinstirea icoanelor în viaţa noastră vor înţelege care trebuie să fie starea celui care zugrăveşte icoane.
Nu am copii, dar sunt intru totul de acord cu tine!
ReplyDeleteSi mie mi s-a parut ciudat sa vad astfel de carti de colorat. Cu siguranta intentia a fost buna, dar ...