"Sufletul unui copil este ca un oraş (...) Dă aşadar legi acestui oraş (...) Cele patru simţuri sunt meterezele şi porţile oraşului, iar întreg trupul este ca un zid. Prin aceste porţi gândurile corup sau desăvârşesc sufletul copilului. Prima poartă este limba. Să învăţăm pe copii să aibă necontenit pe buze cuvintele lui Dumnezeu, să nu le aibă în chip silit, nici superficial, nici rar, ci continuu. Să învăţam pe copil să aibă totdeauna cuvinte cuviincioase şi evlavioase. Să nu se strecoare prin această poartă cuvinte de insultă, de batjocură, cuvinte necugetate, de ruşine, lumeşti. Prin această poartă să intre numai Împăratul.
Cum va fi cu putinţă aceasta? Dacă vom supraveghea cu multă grijă toate cuvintele lor.(...) Sfătuieşte şi pe mamă să-i dea copilului astfel de învăţături, tot aşa şi pe pedagog, ca şi pe servitorul ce-l însoţeşte la plimbare pentru ca toţi la un loc să-i fie paznici şi să observe ca nu cumva să iasă din gura copilului, prin uşile cele de aur, acele cuvinte rele şi urâte.
Să nu crezi că-ţi trebuie mult timp ca să ajungi la bune rezultate. Îţi sunt de ajuns 2 luni (...) Buna lui deprindere se va preface într-o a doua natură."
Sf. Ioan Gură de Aur- Despre creşterea copiilor
Cum să facem noi toate astea când statul ne cere copiii ca să-i încredinţăm unor formatori care nu corespund descrierilor făcute mai sus? Când educatorii şi profesorii spun cuvinte de ruşine de la catedră, lăsându-se pradă mâniei ce să aştepţi de la copii? Să le explicăm că aparţinem unui grup de ciudaţi care nu drăcuie, nu fumează şi nu agreează glumele cu conotaţie sexuală? A educa dispreţul pentru păcat concomitent cu a cultiva compasiunea pentru păcătoşi este dificil pentru că în această etapă copiii au o gândire bazată pe concret (păcatul în sine, patima, este o noţiune abstractă).
No comments:
Post a Comment