Serbarea de Craciun...

...la clasa zero a fiului meu a fost minunata, dupa parerea majoritatii.
Eu, ultra-protectoare, am avut o intuitie si nu l-am lasat pe Grigo la eveniment. Nu, nu mi-e frica sa nu devina ciudatul clasei, fiindca am experienta cu fratii lui mai mari care, daca au invatat bine si s-au purtat frumos cu colegii, s-au integrat fara probleme si fara complexe in colectiv.

Ulterior am aflat de la o alta mamica niste amanunte urate care mi-au confirmat ca nu am avut ce pierde. In primul rand serbarea nu a fost un spectacol al copiilor, ci mai degraba al unor animatori/-toare imbracati nu tocmai decent.

Lasand asta la o parte, tot ei au facut o sceneta in care copiii au fost lamuriti cine a fost Iisus - "imparatul Iudeilor".  Scurt si la obiect!

O alta scena oribila a fost aceea cand unul dintre personajele show-ului, un caine enervant care il tot batea la cap pe Mos Craciun sa il faca si pe el un fel de Mos, a fost transformat in...Mos Nicolae. Mai mult, dupa ce au imbracat cainele cu un omofor si i-au pus un fel de mitra in bataie de joc, actorii ii indemnau pe copii sa il huiduie si sa il goneasca de pe scena.

Nimeni nu s-a sesizat de mesajul negativ al acestor fragmente, in afara de o mamica. Nu toti de acolo erau atei sau eterodocsi, dar filtrul lor pentru astfel de "paraziti" are o permisivitate destul de mare.

In functie de sensibilitatea lor duhovniceasca oamenii vad sau nu elementele malefice din ceea ce ii inconjoara. Daca incerci sa vorbesti chestiuni delicate cu oameni care desi sunt de treaba, nu sunt nici macar spovediti, e ca si cum ai cere unui om cu maini batatorite sa aprecieze finetea matasurilor.

2016

... pleaca purtand dupa el unul dintre cele mai neplacute evenimente din viata mea de pana acum: despartirea de duhovnic. A fost o durere sfasietoare, ca o cadere in golul unei prapastii dintre stanci, ca o explozie interioara devastatoare. Am invatat totusi sa accept voia lui Dumnezeu si sa vad binecuvantarea ascunsa in ea.

Totul s-a petrecut brusc, printr-un telefon in care parintele ne anunta ca va trebui sa ne spovedim la cineva mai aproape de noi. Motivul invocat a fost: ca spovedania in familia noastra ar trebui sa se petreaca mai des, iar drumul pana la sfintia sa e prea lung si obositor pentru intreaga familie.

Aceasta convorbire a avut loc dupa cateva zile in care ma rugasem din toata puterea mea ca Dumnezeu sa indrepteze viata noastra. Coincidenta era prea mare ca sa nu vad ca lucrurile luasera turnura asta fiindca asa cerusem eu. Nu m-am asteptat o clipa la acest raspuns, fiindca suntem ucenicii parintelui de cand eram la liceu si la ultima intrevedere totul decursese obisnuit.

Acest om a fost pentru mine vocea lui Dumnezeu pe pamant si l-am iubit enorm amandoi cu dragoste duhovniceasca, fiindca am simtit in el un om al harului si am "palpat" puterea rugaciunii lui.

Sub ascultarea lui suntem acum in indrumarea unui om deosebit. Solutia era deci o mai deasa marturisire si impartasire cu Sfintele Taine. Poate venise momentul maturizarii duhovnicesti in care te desprinzi de duhovnicul X si intelegi (desi stiam teoretic de mult) ca Dumnezeu graieste pentru tine prin cel ce te spovedeste, chiar daca nu ti se pare ca are cine stie ce harisme.

FB

In ultimul timp m-am jucat mai mult pe Facebook , nu de alta dar am avut o perioada dificila si sunt genul de persoana care detesta falsitatea. Desi imi displace ipocrizia, nu as fi vrut sa infestez si internetul si cu parazitii mei, asa ca a fost mai usor pentru mine sa distribui gandurile frumoase ale altor oameni preocupati sa raspandeasca binele.

Ceva ma retine sa urez tuturor un Craciun fericit, dar nimic nu ma impiedica sa ma rog pentru lumea intreaga in aceste zile de sarbatoare!

Praf

Ma fascineaza diversitatea oamenilor: fiecare cu chipul lui, cu modul lui de a intelege lumea, bucurandu-se de lucruri diferite, iubind si simtindu-se iubiti in limbaje aparte si raportandu-se in fel si chip la conceptul de divinitate.
Privind pe geamul masinii multimea colorata a trecatorilor ma intrebam in sinea mea cum ar putea fi pastoriti toti acestia? Cum sa ajungi la inima lor sa le vorbesti de Pastorul cel bun? Fara sa vreau, am gandit cu voce tare si un om al lui Dumnezeu mi -a dat o replica pe care am simtit-o dureros de adevarata.
"Nu toti pot fi pastoriti...pentru unii Domnul a lasat scris ce fel de tratament li se aplica: praful de pe picioare."

Un experiment...

... care confirma ideea ca puii mamiferelor (si implicit cei de om) au nevoie de contact fizic prelungit si ca atasamentul fata de mama nu e dat in primul rand de faptul ca mama e o sursa de hrana.
Daca e sa ma gandesc numai la ultimii trei copii (de care imi amintesc mai clar) am exemplificari pentru ce inseamna pentru copil atingerea mamei, cum il calmeaza si ii da o senzatie de siguranta. Grigo are ce are cu pielea de pe antebratele mele, Elena ma mangaie indeosebi pe sprancene cand e necajita, iar Gheorghita se alina cu anumite alunite :)

P.S. In principiu imi displace ideea de experiment care maltrateaza animale.