Sorici

Am asistat impreuna cu baietii la felul in care se pregateste soriciul si se macelareste porcul (exceptand partea cu sacrificarea, care mi s-a parut prea dura pentru varsta lor)...

Indulgente

Pe ultima suta de metri a sarcinii ma chinuie o tahicardie care nu m-a mai vizitat de mult. Ieri nici nu am putut sa ajung la liturghie din cauza ei...

Savurandu-mi eu slabiciunea, ma gandeam cum imi povestea (impacata cu sine si cu deciziile luate in vremurile grele pe care le traise) o batrana ca a facut avorturi si d-aia mai da si ea cate o hainuta de pomana pentru copii nou-nascuti. Nu stiu daca o fi avut canon sau o fi fost vreo nevointa auto-impusa, dar targul acesta mi se pare de-a dreptul hilar. Pare de crezut ca oamenii se pot amagi in asa hal incat sa-si linisteasca mustrarile constiintei cu astfel de acte.

Daca as lua in consideratie doar perioada in care sunt gravida ca timp in care daruiesc o parte din viata mea copilului, tot n-as putea pune in balanta aceasta daruire cu sacrificiul material de a da milostenie o hainuta. In zilele in care sunt sanatoasa cred ca ar trebui sa fac metanii pana as cadea jos ca sa ma simt ca in lunile de sarcina. Mai mult, pe langa jertfa de a primi inauntrul meu o fiinta noua care sa-mi dizloce toate cele dinauntru ale mele si sa-mi descentreze tot sistemul osos, a cumpara un costumas de bebelusi mi se pare o treaba chiar amuzanta.

Pana la urma, dincolo de implicarea mamei, in esenta e vorba despre a omora un om. Plansul si durerea sincera a inimii mi se par singurele cai sigure de a-l indupleca pe Domnul sa stearga prin spovedanie pacatul acesta.

XGJ

Toamna trecuta am descoperit pe bratul lui G. o pata minuscula de culoare rosiatica. Am remarcat ca nu e o intepatura, fiindca persista de cateva saptamani. A evoluat destul de lent: la inceput pielea de deasupra s-a inasprit, apoi pata s-a extins si a devenit proeminenta, ca o micuta conopida.

Tot observand-o am vazut ca avea perioade in care isi schimba culoarea: devenea mai putin "activa"si capata o nuanta maroniu-deschis. Am legat transformarile acestea de culoare de posturile mari, cand copilul manca aproape ceea ce mancam si noi cu exceptia galbenusului de ou (si, sporadic, telemea).

Am mers la consultatie la dermatologie unde medicul si-a dat cu parerea ca e un xantogranulom juvenil (deloc imbucurator sa aflu ca bubita era o manifestare cutanata a unei boli in care se pot dezvolta tumori  cu alte localizari: ochi, oase, organe interne). Diagnosticul de certitudine ar fi fost pe biopsie si exam. microscopic, dar nu l-am mai chinuit pe baiat. Oricum, simplul fapt ca formatiunea isi marea volumul ma ingrijora.

Am plecat in Grecia cu gandul sa ma plang la sf. Grigorie Palama, sa-i spun durerea mea atunci cand voi ajunge cu copilul la racla sfintelor sale moaste. Pare de necrezut, dar cand tocmai cand am fost in pelerinaj la bisericile din Tesalonic am uitat cu desavarsire de problema asta, fiindca eram atat de obosita incat simteam ca nu particip la realitate, ci parea ca privesc lucrurile dintr-un balon. Prin urmare si-asa deci am trecut ca gasca prin apa prin ziua aceea pe care o doream salvatoare pentru mine.

Acasa insa am observat cu mirare si bucurie ca pe manuta lui G situatia se schimbase mult in bine. Probabil si cura heliomarina a avut contributia ei, dar cred totusi ca, fiind un copilas curat, a primit in dar aceasta vindecare. Am asteptat putin sa vad daca nu e o modificare pasagera... Acum in locul respectiv a ramas o mica pata galbuie care probabil va disparea cu timpul.

Sub apa?

Daca maine s-ar oferi cineva sa ma sponsorizeze pentru o nastere sub apa, as refuza fara sa stau pe ganduri. Nu pentru ca as contesta avantajele acestei abordari a travaliului si nici fiindca m-as teme de accidente sau complicatii ale metodei. Complicatii neasteptate pot aparea la orice tip de nastere. Copii perfect sanatosi nascuti in bazine cu apa stiu ca sunt o multime.

Bariera peste care nu pot sa trec este gandul ca pruncul meu vine pe lume cu capsorul intr-o cantitate relativ mica de apa in care stau si eu si sotul cu picioarele si anusurile scufundate de cateva ore (eu nu m-as baga cu fata in cada din baie dupa ce am stat o ora in ea, chiar daca in prealabil mi-as fi facut zece dusuri). Unde mai pui ca la unele nasteri se mai elibereaza si cate-un mic bol fecal in apropierea expulziei, ceea ce ma ingretoseaza si mai tare.

Aerul imi pare un mediu mult mai prietenos si ma simt mult mai linistita sa nasc cum au nascut  de sute de ani pe pamantul asta mamele, cate 10-15 copii, nu unul (fara sa alerge la balta cand simteau ca le-a venit sorocul :)

Alienare

In ultima vreme am tot relationat cu familii cu un copil si mi-am dat seama clar ca universul in care traiesc m-a transformat enorm si ca n-as fi realista daca m-as astepta ca atitudinea mea in diverse situatii sa fie inteleasa. Nu ma refer doar la relaxarea fata de evolutia si comportamentul copiilor pe care ti-o da experienta, ci la un sir nesfarsit de perceptii, interpretari si solutionari diferite.

Cel mai frecvent constat ca:

• nu pot stabili niciodata ore fixe de intalnire cand e vorba de plecat cu tot familionul, ci dau un interval de...o ora (cam asa e marja noastra de eroare in materie de timp cand trebuie sa fim cu totii gata)
• ma deranjeaza telefoane la ore care pentru multi sunt reazonabile 
• nu sunt deloc anxioasa in ceea ce priveste educatia timpurie a copilului, nu ma preocupa sa le citesc poezii doar ca sa avem un repertoriu de bun simt cand ne intreaba cineva sau sa-i pun sa repete obsesiv zilele saptamanii. De obicei fiecare copil devine interesat de anumite teme si atunci e momentul sa vorbim despre ele. Uneori pur si simplu prinde din zbor informatii, fara insistente din exterior. Elena e preocupata acum de alternanta zi-noapte si ma intreba in fiecare seara: "Acum se face noapte?", iar dimineata "Este ziua? Cum?"
• nici macar educatia formala religioasa nu mi se pare importanata, aceasta decurgand firesc din practica rituala. Nu ma mai impresioneaza copiii care stiu diverse rugaciuni pe dinafara.
• nu ma ingrijoreaza subiectul socializarii, dimpotriva, asa cum e lumea azi, consider ca selectarea riguroasa a anturajului de catre parinti este chiar oportuna. Socializarea necontrolata la varsta fargeda poate deveni nociva din perspectiva duhovniceasca.
• nu mai cred in rolul unei comunicari perfecte cu copilul prin artificii psihologice, ci in puterea rugaciunii de  patrunde acolo unde cuvantul nu o poate face si in iubirea aproapelui ca panaceu in conflictul dintre generatii.
• mai demult ma straduiam sa intru in jocuri stupide (stupide pentru varsta mea) alaturi de copii si sa-i organizez dupa ideile mele, sa le dau sugestii. Acum mi se pare cea mai buna alegere sa-i las sa se joace in voie si sa nu intervin cu observatii (decat daca se pun in pericol sau daca sunt solicitata) care strica farmecul jocului. Mult mai interesati si mai satisfacuti par cand participa ei la activitatile adultilor sau cand exploreaza natura, decat cand isi vad parintii facand giumbuslucuri ca sa-i distreze (poate cu exceptia sugarilor).
• ma irita cand aud tot felul de teorii infailibile despre cum ar trebui sa reactioneze copilul, cum sa ne purtam cu copilul, la ce sa ne asteptam pe termen lung de la copil etc. (toate expuse la numarul singular si avand un spectru foarte ingust). Omul nu poate fi incadrat in stasuri, iar viata reala contine "n" variabile care modifica tabloul preconceput atat de simplist.
• in ceea ce ma priveste, nu ma mai preocupa atat de mult auto-instruirea ca scop in sine, cat ma preocupa slujirea. Nu cred ca e nici bine, nici rau si nu il resimt ca pe un mod de a ma plafona, ci e o consecinta a faptului ca incerc sa-mi intru in rolul pe care mi-l configureaza Creatorul facandu-mi cinstea de a-mi da in grija atatia oameni.
• in cele lumesti ma stapaneste tot mai mult pragmatismul si efectiv nu ma intereseaza subiectele pur teoretice care nu au o implicatie directa in viata mea. Faptul ca nu prea dispun de timp liber ma ajuta sa triez mai bine desertaciunile si clevetirile. In general nu ma preocupa ceea ce e dincolo de careul de care sunt direct responsabila eu. Am scapat de grija a ceea ce fac altii, de la conducatorii de state sau arhierei si pana la vecinii de bloc :) 

Spre scoala

cu picioare vesele :)

Gaste

Pentru cei patrunsi de ideologia vegetarianismului aceasta postare este una horror, deci nu va obositi sa o cititi.

Printre experientele extreme ale ultimelor zile, se numara si achizitia unor gaste direct de la sursa. In afara de faptul ca le-am primit decapitate, de tot procesul tehnologic din ograda si pana in oala cu ciorba ne-am ocupat noi doi (ajutati de niste prieteni care au consimntit sa fie gazda fenomenului fiindca au curte).

Partea cu jumulitul a fost de departe cea mai laborioasa, mai ales ca am impresia ca nu le-am oparit cum ar fi trebuit. Cu ocazia asta am invatat sa apreciez altfel puii desavarsit "epilati" pe care ii primesc din mainile batrane si muncite ale femeilor. Fiindca ne tot alunecau dintre degete penele am folosit pe ultime suta de metri si un mic patent care ne-a scos din impas :)

Le-am eviscerat, parlit, portionat si acum se odihnesc in congelator asteptandu-si randul pentru a fi gatite. Am facut deja o fripturica pentru copii. Mie mi-a placut mai mult sosul. Cum sunt eu neascultatoare, nu am putut sa ma conformez in totalitate retetei : nu am pus ulei, ci untura, l-am condimentat cu usturoi si l-am acrit dupa gustul propriu cu zeama de lamaie.

In sinea mea toata aventura nu a fost numai una culinara, ci si una incarcata emotional (mai ales ca eu sunt copil crescut pe etajera, departe de "barbarisme" de genul celor de mai sus). M-am simtit brusc proiectata in timpuri stravechi. Senzatia era atat de pregnanta incat parea ca prin vine imi curge sangele bunicilor mele. Chiar daca a fost doar o inchipuire trecatoare, trairea asta banala a schimbat ceva in mine.

O dezleganie...

Sambata a venit la biserica femeie de etnie roma (imi displace sa ma fandosesc pe blogul personal cu expresii de genul acesta, dar termenul uzual e tabu in mod oficial) care obisnuieste sa cerseasca impreuna cu copiii ei de la oamenii care vin sa faca pomana pentru mortii lor.

De data asta insa venise cu o alta problema:
"Ai, taica parinte, te-a suparat copilul meu cu ceva de l-ai blestemat?"
"Ce vorba e asta? Cum sa-l blestem? Nici nu stiu care e copilul tau..."
"Iti aduci aminte cand ai trecut pe langa poarta noastra, la inmormantare la cutare, ca ti-a cerut bani si i-ai dat lu' frate-sau pentru amandoi, da' el a inceput sa te injure ca nu i-ai dat lui?"
"Parca-mi amintesc... Ei, copii... nu stiu ce spun. Vezi de treaba ca nu l-am blestemat, am si uitat de-atunci."
La drept vorbind, la cate ocari a auzit de la necunoscuti, nu cred ca a fost impresionat prea tare de repertoriul pustiului.

"Ei, taica parinte, din ziua aia parc-a intrat necuratul in el sa-l chinuie. Nu are odihna, se scoala din somn racnind, ba uneori iese noaptea afara din casa cu cu cutitul in mana: zice ca-i e frica sa nu-l omoare o jiganie mare si neagra care i s-arata-n vis. De-asta venii la mata, taica parinte, pentru o dezleganie"
Care va sa zica asta patesc unii care injura preotul fara motiv...
Buna ar fi o spovedanie, nu doar o "dezleganie".

Translator

Anul scolar trecut a fost perioada cu cea mai slaba participare a copiilor mai mari la slujbele bisericii. Nici macar la liturghia de duminica nu ajungeau la ore rezonabie. O vreme i-am cicalit, i-am mai si certat, apoi i-am lasat in pace si mi-am indreptat durerea catre Dumnezeu.

Eram chiar necajita fiindca nu-mi doresc altceva mai mult in educatia lor decat sa-l iubeasca pe Hristos si sa fie madulare vii ale bisericii, iar faptul ca implineau lucrurile formal si nu din convingere ma ingrijora. Un crestinism fara radacini adanci in sufletul omului poate fi spulberat usor de ispite, iar slujbele bisericesti sunt un foarte puternic mijloc haric de intarire in credinta si de apropiere de Dumnezeu.

Am inceput sa ma rog de cate ori imi aduceam aminte: "Doamne, eu sunt o persoana anosta si rigida, un om nesuferit... poate chiar eu ii indepartez pe copii de Tine prin felul in care ma port. Nu lasa totusi acest rau sa se intample. Atinge-Te Tu de inima lor."

Nu ma asteptam sa vad schimbari spectaculoase, insa acestea nu au intarziat sa se arate. Toata aceasta vacanta nu numai ca nu am mai avut probleme Duminica, dar fetele au tinut sa fie prezente si la vecerniile de peste saptamana, la acatiste, la sf maslu si paraclis. Au descoperit frumusetea muzicii psaltice si ar vrea chiar sa invete cate ceva din gramatica ei. Am eu un feeling ca si magnetismul anumitor persoane din corul de la strana a avut un rol important in povestea asta, dar cred ca nu mai conteaza acum :)

Nu zic ca au avansat enorm in profunzimea cu care abordeaza viata spirituala, dar pentru mine rasturnarea asta de situatie a fost o incurajare spre rugaciune si un semn linistitor ca Dumnezeu ne poarta de grija si ne cheama spre savarsirea binelui pe fiecare pe frecventa pe care auzim. Uneori nu comunicam cel mai bine in mod direct, ci cu mijlocirea lui Hristos care talmaceste delicat si eficient asteptarile noastre in inima aproapelui .

Nomazi

Asta ar fi cuvantul pentru plecarea de anul acesta: nu am avut nimic aranjat dinainte si ne-am tot mutat din loc in loc. A fost mai interesant, dar mai obositor pentru noi adultii.